Arhive pe etichete: gandire

Minte: asemănarea dintre gândire şi minciună?

Standard

Cu fiecare zi care trece viaţa se scurtează. Gândul că „nu doar a mea” nu e neapărat îmbucurător. În devenirea ei viaţa se apropie de momentul în care nu va mai fi – a fost o vreme când n-a fost; când nu era altceva decât un gând al lui Dumnezeu stocat sau hoinărind undeva în arhivele memoriei şi a planurilor lui. Cu siguranţă era altceva decât ceea ce este acum – un gând fără de trup. Tot aşa, când va înceta să fie ceea ce este – va fi altceva. Dacă nu o continuare oarecum diferită, atunci măcar o amintire în aceeaşi memorie care le cuprinde pe toate, în care trecuturile şi mulţimea viitorurilor se-nvecinează.

Nu-i sigur, nu-i deloc sigur că voi rămînea acolo o amintire. Câteodată am senzatia că nu-i sigură nici măcar fâşia asta atât de trecătoare a lui azi, minunatul fapt de-a fi. Să fie oare sigur gândul că Dumnezeu nu pierde nimic, nici măcar gânduri, nici măcar amintiri şi astfel voi fi totuşi acolo în memoria lui (pe care probabil o voi numi Multivers sau poezie 🙂 ) o amintire de-a mea pe care o voi trăi cândva altfel. Deşi, uitându-mă la mine, având totuşi în memorie suficient loc pentru mult mai multe din cele pe care le mântuiesc acolo, sau din cele către care nu uit cărarea, nu pierd cheia… ţin minte totuşi doar acele zile şi evenimente şi persoane care tind să iasă din obişnuit, care sunt într-un oarecare fel mai speciale, mai altfel, care strălucesc în întunecatele unghere ale memorie, fie cu lumina zilelor glorioase, fie cu parfumul durerilor.

Dacă cumva tot aşa face şi Dumnezeu mă tem că nu voi fi o amintire de durată în existenţa mea viitoare (privită de aici  desigur, de pe insula asta în derivă). Însă pe de altă parte, face Dumnezeu ceva banal? Probabil că face… El le face pe toate cu rost, cu ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii… sau pe altul pentru uitare.

El mereu face câteceva. El este. Nu a fost, nu va fi, nu devine. El este. Eu mă pun la treabă dorind să fiu, mă pun cu burta pe carte fiind, mă pun pe mine pe foaie ca să rămân : însă eu sunt mai mult decât eu, eu sunt fiind (astfel nu sunt în stare niciodată să ştiu pe de-a-ntregul cine sunt de fapt) – sunt o particică într-o stea, un gând legat de-o minte (ce chestie şi asemănarea dintre gândire şi minciună), o parte, însă o parte dintr-un întreg.

lanţul rupt al păcatelor

Standard
Ce, nu spălăm noi rufele murdare!?
Nu zicem… „şi-aşa s-a murdărit! s-o murdărim mai tare!”
Facem aşa doar cu cârpele…
cu cârpele ce nu mai au valoare.

Să conteze doar forma?

Standard

…sau ce, gândești despre poezie aşa cum gândesc bărbaţii despre femei?!

as if…

Standard

luăm „prezenţa Ta” şi o punem aici

luăm „prezenţa Ta” şi o punem acolo

de parcă eşti decor(ul) pe care se poate pune

praful vieţilor noastre…

singurătăţi bătătorite

Standard
într-un tarziu s-a apucat să ningă
ningea cu ganduri albe dorinte înstelate-n dăruire
de parcă iarna toată’ntr-o privire
ne-mbrăţişa cu gandurile-i calde
*
sub strangerea ei mută şi deplină
am început să tremur ca un suflu
oricat de strălucit-ai fi lumină
prinde-ţi căldura măduvă… un cuplu
*
strivesc sub paşi un univers de stele
în galaxia unei străzi înguste
bătătorind singurătăţi prin ele
(sub paşii vieţii repezi ca o dungă)
o cale prin zăpada încă blandă
*
nu se mai vede-n urma mea nimica
de mergem împreună mană-n mană
steluţele par vii mai sclipitoare
trăiesc sub paşi şi parcă nu se strică
*
într-un tarziu a început să ningă
…departe în cupola mea de sticlă
nu auzeam a cerului gandire
bătătorită-n mii de paşi şi-n umblet
nici gerul cum troznea ca foc subţire…

sub molia modei

Standard

Photo by Calatorru

nu vreau să slujesc

e ca şi cum m-aş îmbrăca demodat

din garderoba acestei dorinţe

umbra ei care mă stăpâneşte

umbra ei care mă veghează

ca o conectare între plusuri şi minusuri


tai rodul contopirii

trec lama cuţitului prin mijloc

şi leg de mine fiecare felie mâncând’o

slujesc dorinţei de a nu vrea sub zodia acestei dihotomii

care mă umbreşte cu marginea ei înfiptă-n lumina

ce-i urmează


nevrând să vreau le fac pe amândouă simultan

cum cresc îmbătrânind

şi neslujind la nimeni şi nimic mă angajez şi slugă şi stăpân

la o convingere ce e pe jumătate DA pe jumătate NU

un pom

cu rădăcina şi-n sus şi-n jos

care rodeşte numai într-un sens

un sens concret şi-un sens abstract

nu-mi permit decât întrebări

Standard

îmi place să pun totul sub semnu’ ntrebării

cel puţin puterea asta o am

să protejez astfel nebunia iertării

şi întrebarea din gândul tău întins ca un ram


vezi cum se leagă de scrisuri citirea ?

şi retrăiesc mare ce am trăit mic

s-ascund pe sub  semne ce-mi dezvăluie firea

e-ntreaga protecţie ce acum îmi permit


aşa ascunde necredinţa credinţa

sub cârligul din urmă cu punctul imens:

e pata de pe imaculata gândire

ce naşte din haos şi multipla direcţie

multiplu de sens


parcă-l văd pe Descartes cu ciocanul în mână

meşterind piramide întrebării de veci

şi cloceşte sub pana îndoielii din cuget

puişorii de aur şi-a gândirii poteci


şi întorc întrebarea când pe-o parte când pe-alta

când cu punctul deasupra când cu punctul în jos

să fac din ea un depozit al lumii

să dezvălui curajul

ascuns în fricos

m’a(m) prins

Standard

arunc gândurile ca undiţa firul

arunc cârligul din capătul gândului

arunc undiţa gândului


el nu are nici ochi şi nici braţe

nici matematici nici calculatoare

iar cârligul lui… nu-i cârlig

e cu totul altceva !