Arhive pe etichete: gand

gândul

Standard

îmi trecuse un marfar
încărcat cam așa
ca un glonte era încărcat
ca un fulger
ca un nor cu ploaie
ca o pastă de pix încărcată
era marfarul meu
trecut

11109669_10204470147575793_8096933372431901559_n

cenușia materie albastră

Standard

vorbele se demodează
materia lor primă nicicând
cenușia noastră materie din suflet
e o consumare de gând

capul e-o vatră cu multă cenușă
tot ce-a mai rămas dintr-o dragoste arsă
cuvinte cu litere rupte
ca un gard cu goluri prin el
ca pantoful furat
lipsit de mireasă

cenușia noastră materie-i albastră
simțim câteodată gândul în piept
cum bate și-ncearcă
să iasă

…cine ştie?

Standard

se intersectează o stea cu un gând
şi mă opreşte un copil pe stradă şi-mi zice:
nene, îţi atârnă ceva de pe umăr
o dâră zâmbicios de strălucitoare
mai ceva ca o scamă…
nu-i aşa că dacă ma iau după ea
găsesc drumul spre casă –
mult dincolo de copilărie?

când să-i răspund mă trezesc
vorbind singur
în oglinda cu părul alb
şi nu mai ştiu dacă m-am dus acolo
cu biletul prezentului în mână
ca să vizionez un episod mai vechi
sau pur şi simplu ca să mă spăl pe dinţi
cu pasta albicioasă a stelei

cine ştie..
pe ce stradă
o să-ntâlnesc iar
vreun copil…

căzuţi la datorie

Standard
am ridicat glasul Dumnezeule
glasul gândului meu să văd de nu s-a ascuns cumva
pe sub el praful de stele
al gândului tău
 
sălăşluieşti în gând ca într-un trup
a cărui membre sunt cuvinte vii cu care
pleci şi stai şi iar revii
ce faci acolo sau ce meştereşti
de ce nu ai un trup al tău nu vreau să ştiu
cu trupul istoriei te-mbraci
cu trupul ei ce-i mort şi nici nu e şi-i viu
 
tu-mbraci o lume ce nu e într-o lume care este
ba nu ba nu îmbraci gândul ăsta-n culoare
şi te foloseşti de poet
ca de un drum dinspre A către Zet
 
Tu parcurgi emausul în trei oameni deodată
şi traduci din Scripturi cu-nviere
şi te faci nevăzut la fel cum te faci că vrei
şirul gândurilor tale să-l pierzi
să cădem pe gânduri odată cu tine
din coaja cuvintelor până-n miez
 
căzuţi la datoria aceasta scăpăm
de datoria altor gânduri şi de dobândă
sub crucea ta cu lemn de jug şi blândă
 

Minte: asemănarea dintre gândire şi minciună?

Standard

Cu fiecare zi care trece viaţa se scurtează. Gândul că „nu doar a mea” nu e neapărat îmbucurător. În devenirea ei viaţa se apropie de momentul în care nu va mai fi – a fost o vreme când n-a fost; când nu era altceva decât un gând al lui Dumnezeu stocat sau hoinărind undeva în arhivele memoriei şi a planurilor lui. Cu siguranţă era altceva decât ceea ce este acum – un gând fără de trup. Tot aşa, când va înceta să fie ceea ce este – va fi altceva. Dacă nu o continuare oarecum diferită, atunci măcar o amintire în aceeaşi memorie care le cuprinde pe toate, în care trecuturile şi mulţimea viitorurilor se-nvecinează.

Nu-i sigur, nu-i deloc sigur că voi rămînea acolo o amintire. Câteodată am senzatia că nu-i sigură nici măcar fâşia asta atât de trecătoare a lui azi, minunatul fapt de-a fi. Să fie oare sigur gândul că Dumnezeu nu pierde nimic, nici măcar gânduri, nici măcar amintiri şi astfel voi fi totuşi acolo în memoria lui (pe care probabil o voi numi Multivers sau poezie 🙂 ) o amintire de-a mea pe care o voi trăi cândva altfel. Deşi, uitându-mă la mine, având totuşi în memorie suficient loc pentru mult mai multe din cele pe care le mântuiesc acolo, sau din cele către care nu uit cărarea, nu pierd cheia… ţin minte totuşi doar acele zile şi evenimente şi persoane care tind să iasă din obişnuit, care sunt într-un oarecare fel mai speciale, mai altfel, care strălucesc în întunecatele unghere ale memorie, fie cu lumina zilelor glorioase, fie cu parfumul durerilor.

Dacă cumva tot aşa face şi Dumnezeu mă tem că nu voi fi o amintire de durată în existenţa mea viitoare (privită de aici  desigur, de pe insula asta în derivă). Însă pe de altă parte, face Dumnezeu ceva banal? Probabil că face… El le face pe toate cu rost, cu ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii… sau pe altul pentru uitare.

El mereu face câteceva. El este. Nu a fost, nu va fi, nu devine. El este. Eu mă pun la treabă dorind să fiu, mă pun cu burta pe carte fiind, mă pun pe mine pe foaie ca să rămân : însă eu sunt mai mult decât eu, eu sunt fiind (astfel nu sunt în stare niciodată să ştiu pe de-a-ntregul cine sunt de fapt) – sunt o particică într-o stea, un gând legat de-o minte (ce chestie şi asemănarea dintre gândire şi minciună), o parte, însă o parte dintr-un întreg.

Limbajul înseamnă curaj

Standard

„Limbajul înseamnă curaj: capacitatea de a zămisli un gând, de-al rosti şi, astfel, de a-l transforma în realitate.” – Salman Rushdie

cu gândul la ea…

Standard

Îngrădirile poeziei sunt atât de largi şi de darnice încât sentimentul pe care-l stârneşte nu este acela de confuzie sau de rătăcire, ci de libertate şi uimire.

de’ale datului

Standard

ce prostie să cred că Tu vrei banii mei…

să-ţi dau înapoi o bucăţică de fier din fierul Tău…

(Tu-mi ceri mai degrabă gândul acesta!)

per total (gând 1)

Standard
gândurile şi-au făcut cuib sus în creştet:
ca să-şi hrănească puii tot ciugulesc simţirea
şi-şi vâră ciocu’ până-n carne…

Why am I me?

Standard
…dute-n toată lumea ta cucereşte-o rând pe rând
în dezordinea din ea… fă cumva
aprinde-un gând!

Mâne ca scurtă a creşterii

Standard
a rămas mică ultima creştere
pe semne c-am crescut
se văd manşetele cu glezne lungi
şi nişte gânduri mugurii au înverzit
*
din vechiul nou în noul nou
surpriză înţeles pentru cuvântu’ „altfel”
când am pierdut ce-am fost am plâns
ca un copil ce spune tuturor că E
*
din trunchiul plin de noduri al schimbării cresc
cum anul creşte tot schimbând noaptea pe zi
şi pierde şi câștigă tot mereu
vechiu-nceput cu noul început
*
chiar nici o pierdere nu-i dezgolită de câștig
cum plânsu’ -nmugureşte-n bucurii
(iar mugurii-s amari până-nfloresc)
rămasă mică manşeta vechilor schimbări se bucură plângând
de mâna ce a depăşit-o’n mers
şi-i face semn de neştiut
cu ochiul schimbului deschis-închis
„pe semne c-am crescut…”

albastra materie cenuşie

Standard

vorbele se demodează – materia lor primă nicicând

cenuşia noastră materie din suflet e o consumare de gând

capul e-o vatră cu multă cenuşă

tot ce-a mai rămas dintr-o dragoste arsă

cuvinte cu litere rupte

ca un gard cu goluri prin el

ca pantoful cu toc lipsit de mireasă

cenuşia noastră materie-i albastră

simţim câteodată gândul în piept

cum bate şi-ncearcă să iasă

neRegulă

Standard

Cine a zis că gându-i o pană, doar pentru că zboară într-o parte sau alta ?

Gându-i un sfredel !

m’a(m) prins

Standard

arunc gândurile ca undiţa firul

arunc cârligul din capătul gândului

arunc undiţa gândului


el nu are nici ochi şi nici braţe

nici matematici nici calculatoare

iar cârligul lui… nu-i cârlig

e cu totul altceva !

evreiască

Standard

Lângă urechile gândului bun ce stă lângă urechea mea, stau două gânduri ce şoptesc mereu : un gând bun şi-unu rău.

Lângă urechile gândului rău ce stau la urechile gândului bun, îşi trag la oală jar pe dedesubt şi-şi clocoteşte-n şoapte câte-un sfat, lenea care muncind vorbeşte: stai ! şi hărnicia care arde stând.

Inspirată dintr-o evreiască de AICI