îmi trecuse un marfar
încărcat cam așa
ca un glonte era încărcat
ca un fulger
ca un nor cu ploaie
ca o pastă de pix încărcată
era marfarul meu
trecut
mai21
Arhive pe etichete: gand
mai4
cenușia materie albastră
vorbele se demodează
materia lor primă nicicând
cenușia noastră materie din suflet
e o consumare de gând
capul e-o vatră cu multă cenușă
tot ce-a mai rămas dintr-o dragoste arsă
cuvinte cu litere rupte
ca un gard cu goluri prin el
ca pantoful furat
lipsit de mireasă
cenușia noastră materie-i albastră
simțim câteodată gândul în piept
cum bate și-ncearcă
să iasă
dec.23
…cine ştie?
se intersectează o stea cu un gând
şi mă opreşte un copil pe stradă şi-mi zice:
nene, îţi atârnă ceva de pe umăr
o dâră zâmbicios de strălucitoare
mai ceva ca o scamă…
nu-i aşa că dacă ma iau după ea
găsesc drumul spre casă –
mult dincolo de copilărie?
când să-i răspund mă trezesc
vorbind singur
în oglinda cu părul alb
şi nu mai ştiu dacă m-am dus acolo
cu biletul prezentului în mână
ca să vizionez un episod mai vechi
sau pur şi simplu ca să mă spăl pe dinţi
cu pasta albicioasă a stelei
cine ştie..
pe ce stradă o să-ntâlnesc iar
vreun copil…
nov.18
căzuţi la datorie
am ridicat glasul Dumnezeule glasul gândului meu să văd de nu s-a ascuns cumva pe sub el praful de stele al gândului tău sălăşluieşti în gând ca într-un trup a cărui membre sunt cuvinte vii cu care pleci şi stai şi iar revii ce faci acolo sau ce meştereşti de ce nu ai un trup al tău nu vreau să ştiu cu trupul istoriei te-mbraci cu trupul ei ce-i mort şi nici nu e şi-i viu tu-mbraci o lume ce nu e într-o lume care este ba nu ba nu îmbraci gândul ăsta-n culoare şi te foloseşti de poet ca de un drum dinspre A către Zet Tu parcurgi emausul în trei oameni deodată şi traduci din Scripturi cu-nviere şi te faci nevăzut la fel cum te faci că vrei şirul gândurilor tale să-l pierzi să cădem pe gânduri odată cu tine din coaja cuvintelor până-n miez căzuţi la datoria aceasta scăpăm de datoria altor gânduri şi de dobândă sub crucea ta cu lemn de jug şi blândă
oct.13
Minte: asemănarea dintre gândire şi minciună?
Cu fiecare zi care trece viaţa se scurtează. Gândul că „nu doar a mea” nu e neapărat îmbucurător. În devenirea ei viaţa se apropie de momentul în care nu va mai fi – a fost o vreme când n-a fost; când nu era altceva decât un gând al lui Dumnezeu stocat sau hoinărind undeva în arhivele memoriei şi a planurilor lui. Cu siguranţă era altceva decât ceea ce este acum – un gând fără de trup. Tot aşa, când va înceta să fie ceea ce este – va fi altceva. Dacă nu o continuare oarecum diferită, atunci măcar o amintire în aceeaşi memorie care le cuprinde pe toate, în care trecuturile şi mulţimea viitorurilor se-nvecinează.
Nu-i sigur, nu-i deloc sigur că voi rămînea acolo o amintire. Câteodată am senzatia că nu-i sigură nici măcar fâşia asta atât de trecătoare a lui azi, minunatul fapt de-a fi. Să fie oare sigur gândul că Dumnezeu nu pierde nimic, nici măcar gânduri, nici măcar amintiri şi astfel voi fi totuşi acolo în memoria lui (pe care probabil o voi numi Multivers sau poezie 🙂 ) o amintire de-a mea pe care o voi trăi cândva altfel. Deşi, uitându-mă la mine, având totuşi în memorie suficient loc pentru mult mai multe din cele pe care le mântuiesc acolo, sau din cele către care nu uit cărarea, nu pierd cheia… ţin minte totuşi doar acele zile şi evenimente şi persoane care tind să iasă din obişnuit, care sunt într-un oarecare fel mai speciale, mai altfel, care strălucesc în întunecatele unghere ale memorie, fie cu lumina zilelor glorioase, fie cu parfumul durerilor.
Dacă cumva tot aşa face şi Dumnezeu mă tem că nu voi fi o amintire de durată în existenţa mea viitoare (privită de aici desigur, de pe insula asta în derivă). Însă pe de altă parte, face Dumnezeu ceva banal? Probabil că face… El le face pe toate cu rost, cu ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii… sau pe altul pentru uitare.
El mereu face câteceva. El este. Nu a fost, nu va fi, nu devine. El este. Eu mă pun la treabă dorind să fiu, mă pun cu burta pe carte fiind, mă pun pe mine pe foaie ca să rămân : însă eu sunt mai mult decât eu, eu sunt fiind (astfel nu sunt în stare niciodată să ştiu pe de-a-ntregul cine sunt de fapt) – sunt o particică într-o stea, un gând legat de-o minte (ce chestie şi asemănarea dintre gândire şi minciună), o parte, însă o parte dintr-un întreg.
mai23
Limbajul înseamnă curaj
„Limbajul înseamnă curaj: capacitatea de a zămisli un gând, de-al rosti şi, astfel, de a-l transforma în realitate.” – Salman Rushdie
feb.1
cu gândul la ea…
Îngrădirile poeziei sunt atât de largi şi de darnice încât sentimentul pe care-l stârneşte nu este acela de confuzie sau de rătăcire, ci de libertate şi uimire.
iun.17
de’ale datului
ce prostie să cred că Tu vrei banii mei…
să-ţi dau înapoi o bucăţică de fier din fierul Tău…
(Tu-mi ceri mai degrabă gândul acesta!)
apr.30
per total (gând 1)
gândurile şi-au făcut cuib sus în creştet: ca să-şi hrănească puii tot ciugulesc simţirea şi-şi vâră ciocu’ până-n carne…
apr.17
Why am I me?
…dute-n toată lumea ta cucereşte-o rând pe rând în dezordinea din ea… fă cumva aprinde-un gând!
mart.9
Mâne ca scurtă a creşterii
a rămas mică ultima creştere pe semne c-am crescut se văd manşetele cu glezne lungi şi nişte gânduri mugurii au înverzit * din vechiul nou în noul nou surpriză înţeles pentru cuvântu’ „altfel” când am pierdut ce-am fost am plâns ca un copil ce spune tuturor că E * din trunchiul plin de noduri al schimbării cresc cum anul creşte tot schimbând noaptea pe zi şi pierde şi câștigă tot mereu vechiu-nceput cu noul început * chiar nici o pierdere nu-i dezgolită de câștig cum plânsu’ -nmugureşte-n bucurii (iar mugurii-s amari până-nfloresc) rămasă mică manşeta vechilor schimbări se bucură plângând de mâna ce a depăşit-o’n mers şi-i face semn de neştiut cu ochiul schimbului deschis-închis „pe semne c-am crescut…”
iun.22
albastra materie cenuşie
vorbele se demodează – materia lor primă nicicând
cenuşia noastră materie din suflet e o consumare de gând
capul e-o vatră cu multă cenuşă
tot ce-a mai rămas dintr-o dragoste arsă
cuvinte cu litere rupte
ca un gard cu goluri prin el
ca pantoful cu toc lipsit de mireasă
cenuşia noastră materie-i albastră
simţim câteodată gândul în piept
cum bate şi-ncearcă să iasă
iun.16
neRegulă
Cine a zis că gându-i o pană, doar pentru că zboară într-o parte sau alta ?
Gându-i un sfredel !
iun.14
m’a(m) prins
arunc gândurile ca undiţa firul
arunc cârligul din capătul gândului
arunc undiţa gândului
el nu are nici ochi şi nici braţe
nici matematici nici calculatoare
iar cârligul lui… nu-i cârlig
e cu totul altceva !
mart.3
evreiască
Lângă urechile gândului bun ce stă lângă urechea mea, stau două gânduri ce şoptesc mereu : un gând bun şi-unu rău.
Lângă urechile gândului rău ce stau la urechile gândului bun, îşi trag la oală jar pe dedesubt şi-şi clocoteşte-n şoapte câte-un sfat, lenea care muncind vorbeşte: stai ! şi hărnicia care arde stând.
Inspirată dintr-o evreiască de AICI
călătorru' 