până-n jarul ce trebuie dus altei lumi fără trebuie ce ştiu eu ce prometeu te-a învăţat (deja) foculce-i jarul şi arderea, mistuirea cenuşădorul de-a arde de-a lungul munţilorsacrii de-a lungul mormanelor de minuteclipite cu ochii închişi pe care încercăm să ne căţărămviaţate-ai născut ţinând în mână focul – cu jarul sub unghiiîn joacă…s-a picurat în tine focul de apă cu tot cu era lui îngheţată contradictoriuşi straniuce ştiu eu e reminişcenţa unei scântei veşnicedin erele unei memorii ce nu-mi aparţine decât prin dăruireşi mă veghează de parcă ar fi ultimul răsărit posibil ultimul leagăn al scânteiiînainte de consumare să-i poarte vântul unei priviri cenuşa pe braţeca pe pruncii unei poveşti încă nescrise – imposibil de citit în întunericul nescrierii ei –păr de foc cu crengile mâinilor prin elcu pere inelare împodobiresă fie furate cândva de dincolo de garddoar din dorinţa de a arde deodată şi simultancu fitilul faptei şi la lumina strălucirii ei să ardă povesteaprin lemnul de soc al fluierului cu care scriu prin deschiderea de soc a gurii cu care cânt prin ochiul de soc al privirii cu care arunc mai departelumina de teamă a groazei de a o ţine doar pentru mineprin tunelul de soc al misterului ce ne protejează de cunoaşterea rece
răsfirat caietul (ca) un evantaite invită-n lumea lui dungată pe albsă-ţi aduci privirea de mister de lumină sau de cobalt*până-n ceafa lui de catargnu poţi pătrunde şi nu poţi dansa păpădii ce zboară spre neantsunt foile ce trec cu deget de prag…*e ca o intrare răsfoită toată sau ca o ieşire spre întâmpinare pe dungile rafturi ţine în spinare duhul vorbei simple forţa vorbei gloată *dacă-ţi laşi privirea să şi-l însușească n-ai furat tu lucru te-a furat pe tineprintr-un „meu” ce-arată nu ce-ţi aparţine ci spre ce şi cine lumea-ţi posedată
călătorru' 