Arhive pe etichete: fuga

Iona(m) iubit

Standard

dormeam pe marginea de jos a furtunii

ca într-un leagăn al indiferenţei

ce-mi păsa mie că eu îi fusesem scânteie

şi suflarea cuvintelor mele era vântu’ din valuri

şi fulgerele rupte ale nepotrivirii


dormeam învăluit în visele unei himerice alergări

lipsite de competiţie fără posibilitatea înfrângerii

crezând c-alerg de unu’ singur că e imposibil s-ajung al 2-lea

legănat de pe o coastă a visului pe alta


pe munţii abrupţi ai poruncilor Tale (Nevăzutule)

mi-am făcut din adormire refugiu şi-odihnă

prea m-a obosit fuga de Tine

iubeşte-ţi singur nespălaţii somnambuli de pe celelalte margini ale furtunii

prea-i învolburată viaţa

prea cruntă deşteptarea

şi-acum nici măcar visul nu tace …

îngerul captiv

Standard
mi-au intrat în ochi
firicele de înger
o plajă de nisip
făcut din aripă
şi-mi plânge pleoapa
făcută risipă
iar ochii mi-s roşii
căci îngerul plânge
 
ca o gazdă rea
fără pâine pe masă
nu-l las să se-aşeze
şi nu-i dau odihnă
iar pana se-agită
şi strigă
se zbate şi-ncearcă
să iasă…
 
ce caută în ochiul meu
angelica pană
de ce-şi plimbă zborul
pe cerul privirii ?
– ciudata prezenţă,
potrivnică firii –
pe-obraji se prelinge
şi zboară

salt peste îndoială

Standard

alergarea cere

vamă spre trudire

timpul nu se-ntinde paşilor covor

dimineaţa-şi lasă

zorii să deşire

ochii neagă zvonul dat urechilor


(peste gardul zilei se cocoţă noaptea

ucenicii simt treceri spre abrupt

moartă-n crăpătura cuiului din cruce-i

Raza răsărită din Necunoscut)


cine-a pus grădina asta de măsline

între noi şi viaţă ca o ‘mpiedicare ?

fug, aleargă-n graba veştii dimineaţă

sar peste grădină, sar peste frustrare


(paşii-n rostogol-uri

sar chiar peste fugă

graba regăsirii e ca o ştafetă

cu gura căscată mormântul se miră

cum îi sar intrarea

paşii ce în fugă

îndoieli deşiră)

chemarea, sau una din intersecţiile vieţii

Standard

Se zidesc clădiri înalte cu simbol în vârf de turlă,

Unii intră şi se-nchină, alţii-s huligani şi urlă.

Pe pereţi stau sfinţi cu cercuri

Ce-au murit veacuri în urmă,

Pildă-n viaţa le-au fost mieii,

Au ştiut cine-i Păstorul, parte-au fost în a Lui turmă.

  

‚De eşti lup’ strigă o voce dup’ un spate de altar,

Şi fiorii reci în tine unul după alt’ tresar.

‚Sau o vulpe, care-n vie stricăciune-aduce doar…

Viţă de măslin sălbatec, care tot ce dă e umbră,

Sau o muscă, ce-n borcanul cu unsoare a murit,

Şi încet tot undelemnul l-a stricat şi l-a acrit.

De eşti umbră ce cu tine porţi adâncul miez de noapte,

Şi-ntunericul din tine, naşte fapte după fapte…’

Ochii-ţi mici privesc cu teamă,

Nu pot suporta lumina:

Căci îţi dă pe faţă golul şi te face să-ţi vezi vina…

 

‚Vino!’ îţi răsună-n minte

glasul plâns care te cheamă.

Pentru prima dată-n viaţă parcă simţi că-ţi este teamă.

Calci sfios pe piatra udă, cu biserica în spate

Şi mergând fără direcţie îţi croieşti un drum din coate.

O driblezi printre străduţe şi uitându-te în urmă,

Nu-i mai vezi al ei trunchi mare, dar te vede-un ochi din turlă.

Şi de acolo iar te cheamă într-o neştiută limbă,

Lungul dăngănit de clopot,

Ce trezeşte din visare, conştiiţa-ţi adormită, liniştită ca o mare.

  

Şi deodată, mână-n mână,

Valuri multe te-mpresoară,

Ţipă care mai de care, te împing şi te doboară.

În lăuntru’ fiinţei tale, îngenunche al tău suflet,

Tot ce-i mic iţi pare mare, şi valoarea rostu-şi schimbă

Un război se naşte-n tine

Conştiinţă şi gândire

Se trântesc şi se condamnă

Făr’ măcar a-ţi da de ştire…

Prins în iureşul disputei

Glasul tace, pleopa cade

Paşi mărunţi în zări te poartă

Şi de toţi pereţii minţii

Doar un gând se dă cu capul

„Tată iartă, da, mă iartă!”