Arhive pe etichete: frământare

înlănţuirea înrobitoare a raţiunii

Standard
totul e căutare intensă: 
învelişul şi interiorul lui către exterior se caută 
fără să se ajungă sau găsească 
toate sunt în căutare de toate 
chiar dacă uneori i se spune sete
alteori foame sau poftă 
ochiul caută… caută şi-aduce 
în interiorul lui căutarea 
urechea caută ciulită tot
ceea la rândul lui vântul caută
inima caută şi ea
plămânii nu se lasă până nu găsesc oxigenul din aer
mintea n-are astâmpăr până nu scormoneşte 
cu ghearele gândului ei
cu zborul ideii sau al vorbei
cu înlănţuirea înrobitoare a raţiunii
 
căutării i se mai spune şi aventură
alteori căsătorie… sau romane poliţiste
în care agresorul îşi caută victima
detectivul indiciile
indiciile îşi caută cu prezenţa lor găsitorul
pentru ca asemenea apei în natură 
victima să-l caute cu pasiune pe agresor 
şi să nu se lase până nu-l găseşte
pentru ca astfel toate să-şi capete 
finalul căutător de capăt
multiplele sinonime care-i sporesc 
variat frumuseţea…
 
doctorii-s căutaţi precum avocaţii
căutarea este într-o necurmată frământare
aşa cum nu se poate spune
iar odihna mereu căutătoare
rămâne mereu căutată…
 
 

povestea îngerul(ui) surd

Standard
(e-o poveste cu nişte îngeri surzi: o răsturnare secetoasă de nori
care pentru a fi în stare să plouă trebuie prima dată să-i uzi)
 
lăsaţi-mă voi îngerilor jos nu mă mai trageţi cu zborurile voastre
ce-s eu cutia cadastră de conservă
traducătorul mutelor aripi cu care jucaţi ping-pong
pe masa asta de lumină prezentă?
 
la sfârşitul zilei îmi vreau plata altfel
o să v-ameninţ zborul cu foarfeca de-o să fugiţi
mâncând pământul şi-o să roadeţi cotoare de săbii
cu tot cu coadă… da da coada aia 
cu care-o să plecaţi între picioare până când
or învăţa aripile să meargă – asemenea celor smeriţi – pe jos
(frumos v-o spun s-o ştiţi frumos)
 
da’ ce? …au luat ei seama la plângerile mele
la zdrăngăneala asta însemnată cu pana unuia dintre ei
ce-am smuls-o cu furie când şi-a întins aripa
s-o rup nu alta – să rămână-n pană de zbor la marginea cerului de ieri
aşa să rămână şi ei cum mă împotmolesc eu câteodată
în pană de idei
 
nu nici poveste n-au luat aminte
la cererea mea tânguitoare fierbinte
şi trag de mine de parcă m-au câştigat la zaruri
de parcă-s nişte prunci care se bat pe daruri
şi strică-ntr-un final jucăriile toate le rup le-mpart între ei
ca soldaţii cămaşa divină
aşa mă-mpart şi trag de mine c-aproape mă rup
– după cum deja v-am spus –
între josul meu şi-al lor sus…
 
 
 

de profundis…

Standard

Ce e cel mai bine-n viaţă mă frământă uneori:

Să te scoli de dimineaţă, să te-agiţi de-i vânt, de-i ceaţă…

Sau să stai s-admiri sublimul izului ce-l are crinul,

Sau să pleci cu roua-n plete să prinzi vânturile-n cete?

 

 

Ce e cel mai bine-n viaţă mă frământă deseori:

Ca s-ajungi pe-un munte mare tre’ să ai echipament,

lucruri foarte necesare: ghete, ochelari de soare…(hai si-oţâră de mâncare 🙂 )

Dar s-aduni un munte mare plin cu „lucruri necesare” făr’ să pleci în deplasare…

Asta-i lipsă de „dotare”,

E prostia cea mai mare ce o faci trăind sub cer.