Arhive pe etichete: foc

scoici de iunie

Standard

ace de foc îmi cresc pe spate
din dungile îmbibate de mine
ale bumbacului

din când în când solicit
câte un val de ocean albastru
răcoros ca spirtul
de care-mi izbesc țărmul
înspumat de iunie

incandescentele ace aprinse se retrag
ca apele de pe țărmuri
lăsând în urmă
scoicile acestor amintiri
în care mereu voi putea auzi
albastrele ape oceanice

curgându-mi pe umeri

regele foc al cunoaşterii

Standard
până-n jarul ce trebuie dus altei lumi
fără trebuie
ce ştiu eu ce prometeu te-a învăţat (deja) focul
ce-i jarul şi arderea, mistuirea cenuşă
dorul de-a arde de-a lungul munţilor
sacrii de-a lungul mormanelor de minute
clipite cu ochii închişi pe care încercăm să ne căţărăm
viaţa
te-ai născut ţinând în mână focul – cu jarul sub unghii
în joacă…
 
s-a picurat în tine focul de apă
cu tot cu era lui îngheţată contradictoriu
şi straniu
ce ştiu eu e reminişcenţa unei scântei veşnice
din erele unei memorii ce nu-mi aparţine
decât prin dăruire
şi mă veghează de parcă ar fi ultimul răsărit posibil
ultimul leagăn al scânteii
înainte de consumare
să-i poarte vântul unei priviri cenuşa pe braţe
ca pe pruncii unei poveşti încă nescrise
– imposibil de citit în întunericul nescrierii ei –
 
păr de foc cu crengile mâinilor prin el
cu pere inelare împodobire
să fie furate cândva de dincolo de gard
doar din dorinţa de a arde deodată şi simultan
cu fitilul faptei şi la lumina
strălucirii ei să ardă povestea
prin lemnul de soc al fluierului cu care scriu
prin deschiderea de soc a gurii cu care cânt
prin ochiul de soc al privirii cu care arunc mai departe
lumina de teamă a groazei de a o ţine doar pentru mine
prin tunelul de soc al misterului ce ne protejează
de cunoaşterea rece
 

ce-i focul?

Standard
combinaţii incandescente
ţi-au ars porţile
o relaţie intensă între 1 şi 2
ce se contopesc în flacără
şi braţ la braţ îşi lărgesc hora
într-un soare temporar
într-o stea mult prea trecătoare
într-o căldură devoratoare de noapte
cunună ce încununează mintea
întunecând-o
încântând-o cu limbile ei jucăuşe
cu umbrele de care se dezbracă
în jos rând  după rând 
până nu rămân decât oasele 
cu măduva lor neagră
 
tăciunii amintirii ce-a fost 
slăbiciunea transpirată a torţei
evaporarea de scântei
pe care nimeni nu le numără
nici nu le prinde
nici nu le mai poate a-prinde
vreodată
 

sevă de arbore genealogic

Standard
de apă sunt oamenii cu multe forme
după chipul dumnezeului de afară
şi nu-s de apă că apa stă dreaptă oriunde
oricând i se liniştesc valurile
i se calmează unda nervoasă
dar ei n-au colţul drept
nici drept reper nivelul mării
acolo… în piept
 
uneori
năvalnici ca apele sunt fiii urmaşii
urmaşii izvoarelor până-n liniştea deltei
alteori
nici nu se aude năvălirea
în liniştea ca de mormând nu-i niciun zgomot
şi-n zgomot nicio curgere din tată în fiu
sevă de arbore genealogic pustiu
 
de apă (ne) sunt oamenii vitali
din ei se evaporă oxigenul sufletului nostru
şi tot cu ei ne spălăm pe mâini înainte de cină
– o mână spală pe alta – şoptim
aruncând câţiva stropi umani peste scânteile umane
ce nemaipomenit ca o sfinţire îmbibată de vină
ne ard şi ne udă
…la rădăcină
 
 

set fire to the rain

Standard

a luat foc ploaia de la ceva chibrituri imposibile

eu am aprins-o cu frecarea palmelor îngheţate

tu i-ai dat foc cu sfredelul acela al privirii

în iasca uscatului suflet

el şi ea s-au încălzit pe-o parte

pe partea interioară a ploii

cu spatele la indiferenţă umăr în umăr

cum stau anii unul lângă altul în sprijinul istoriei…

au dat foc ploii

acestei mirişti de nori

verticalei foi a cerului

sfinţire (de dimineaţă)

Standard

Se curăţă tălpile de umblarea prin rouă, de umblarea prin iarba focului Tău.

amarul lucrului singur

Standard
ouăle-s rele
am încercat să le fac poezie şi n-au vrut
am încercat să le fac ceai şi n-au ieşit
le-am spart coaja şi şi-au stricat forma
iar deformarea le-am amestecat-o cu căpşuni
de le-a pălit culoarea obrajilor
*
la ce-mi trebuie mie răutatea lor
am uns albuşul cu nişte ulei
le-am lustruit gălbenuşu’ cu lingura
să le îndulcesc răutatea
le-am pudrat cu inocenţa făinei în zadar
*
le-am luat cu binişorul
le-am luat cu bătaia
le-am aruncat cu disperare în cuptor să le prăpădesc
să le dovedesc că există iadul bucătărie(i)
negat de îndărătnica lor răutate
*
după o vreme le-a rodit dulceaţa
într-o altă formă
în îmbrățișarea neprietenoasă
a contopirii şi-a focului
*
astăzi ezit când spun „ouăle-s rele”

focul fără de cenuşă

Standard

E-un foc ce arde rugul fără să îl consume
acelaşi Foc ce ruga l-aduce mai aproape
Ce îl râvneam când tânăr citeam către apune
tânjind să-l am în mine, nestins de multe ape.

Nestins, pe întuneric îmi risipeşte noaptea
şi îmi frământă gândul până îl face pâine;
e ca un bici ce-mi mână voinţele păgâne
sau ca un vânt ce bate…
împrăştiind cenuşa – flacăra s-o adune.

Trudă târzie

Standard

Mi s-a rupt coada la lopată

Când s-a întunecat am deschis geamurile

Şi văd că indiferent de mănuşi

Firele noptii mi-au intrat în palme

n-am reuşit să-l dau afară.

Atunci i-am dat foc…

La un fitil de lumânare.