timiditate?

mugure ce eşti…

început de floare

 

 

nod în papură

mi-am luat inima-n dinţi

altă mâncare de peşte – ce să zic – atât de repede

m-a trecut fiorul dureros al curajului

că nici nu mai ştiu ce gust are

hai ia-ţi inima-n dinţi şi mai fa-o o dată

până ţi se-nfig în ea dinţii memoriei

de nu mai pot fi cariaţi niciodată

se auziră din prăpăstiosul suflet

ceva ecouri

acum stau cu sufletul la gură

până-mi creşte la fiecare ureche câte-o floare

 

Publicitate

mă iubeşte?… nu mă iubeşte?

lasă petalata floare să se rupă

întrebarea cere jertfa de petale

dacă ghinionul e-n numărătoare

când cu soţ când fără

norocul erupă

între arătăror şi degetul mare

cleştele zdorbeşte parfumul iubirii

şi îl lasă-n urmă ca pe o ninsoare

petalat asfaltul trage cu urechea

mută de mirare

cu podoaba-i spână a rămas tulpina

infinit coloana i s-a prins de spate

sculptorul ciopleşte un sărut la poartă

pentru trecătorii ce mereu întreabă

petalat lumina

love-ituri

Tu ne loveşti atunci când ne faci bine

şi-aştepţi să-ntoarcem celălalt obraz

în rana tăieturii dureroase

ţi-aşezi răsad pe-a timpului pervaz

pe urmă zile una după alta le-aşezi deasupra tăvălug

s-acopere răsadul, să-l îngroape

şi-ţi laşi tăcerea neagră ca o noapte să ningă-ntreagă pe deasupra lui

sub stratul rece al tăcerii Tale

noi îngheţăm de spaima sperieturii

trosnesc crăpările sentimentale

ca geamurile-n faţa loviturii

Tu ne loveşti ca să ne faci un bine

cum cuiu-şi creşte floarea sub ciocan

şi ca unirea lui să ţină bine

mai baţi un cui împodobit cu şpan