Arhive pe etichete: fel de-a vedea

stând la coada ochiului

Standard

ai scos din lumină steaua
şi presimţeam că la fel vei face cu ochii mei
cu rădăcinile privirilor mele
când mi-ai pus în faţă două bucăţele de hidrogen
uite, na!
ce altă dovadă mai vrei?

eu am înghiţit în sec şi-mi simţeam oxigenul broboane pe frunte
şi-am început să plâng fără de lacrimi
lipsa luminii ce zăcea desfăcută pe masă…

în identificarea vinovatului
cu ajutorul altor stele văd mereu
(când reuşesc să prind câte o oglindă)
mica cicatrice în cele două puncte
făcute atunci cadou

de pe coada cometei ambigue
sunt întrebat şi astăzi uneori:
what’s your point?
iar eu de pe coada altei comete
dau din coada ochiului
fără să se înţeleagă prea bine
cum de tot îndepărtându-se
tot licăreşte

 

fuşereala unei aruncări copioase…

Standard

totu-i o privire aruncată
totu-i un fel de-a vedea
crescut pe ochiul rotund pe care creştem…

totu-i un ţipăt aruncat în urma altui ţipăt
ca vagoanele de marfă trecând prin spatele grădinii
în urma strigătului de locomotivă

totu-i o frunză sub povara galbenă a timpului
care atinge aerul care atinge pământul
care atinge ameţitor mâinele mâinelui
– sânul cerului sub care creştem –

totu-i o veste aruncată bacşiş
în urma copioasei întâmplări acolo
printre fărâmiturile pauzei…

de ce s-arunci privirea ca s-o treacă unii
în lista de probe (de) la faţa locului?

totu-i o dovadă pe care ne-o aruncă în faţă judecătorul
 – ca să nu mai vedem (nimic) altceva…