faţă-n faţă

faţa zilei de mâine e spatele zilei

de azi ochiul e un suflet

care nu-i altceva decât faţa unei priviri

ajunsă faţă-n faţă

cu spatele luminos al lui Dumnezeu

(şi) cu lumea colorată ce-o ţine-n cârcă

întors aşa ca s-o vedem:

viitorul e o înlănţuire de feţe

(un dumnezeu care vine cu spatele

care se-ntoarce)

 

Publicitate

constanta noapte-zi

Căzute garduri, uşi şi ziduri de jur împrejur; …căzute înainte să-mi dau eu seama, înainte să mi se aşeze pe ochi realizarea.

Eram oarecum singur între ele şi nu mi-am dat seama de realizarea camuflată în singurătate în aceste oglinzi opace: acum se vede tot ce e după, inclusiv imensitatea îmbrăţişărilor lipsă…

Unde-i lumina? Întreaga lume-i trasă peste ea. Cu bulgări de stele mă bat cu mine însumi în lupta aceasta atât de importantă a cazematelor moştenite de la nu ştiu cine, de nu ştiu unde…

Mă-nving şi-aşa şi-aşa şi mai niciodată nu mă bucură victoria nici nu mă întristează pierderea. Că, ce-am pierdut? Partea victorioasă mi-a rămas cum întotdeauna pe pământ e şi noapte şi zi.

Când ţi-am întors spatele Dumnezeule – Tu Dumnezeul memoriei părinţilor părinţilor mei – Tu mi l-ai luminat neştiind altceva ce să-i faci.

Atunci spatele meu întors şi luminat şi-a luat numele în serios şi s-a întors de unde plecase ca o pocăinţă involuntară şi inconştientă.

În cercul acesta al pereţilor lipsă de jur împrejurul lipsei pereţilor faţa mereu întoarsă către spatele mereu întors observa totul…

noi

Te ştiu că eşti ! Conturul Tău din vorbe adunat mi l-am imaginat de atâtea ori.

Însă nu te-am găsit, şi te-am pierdut, şi te-am uitat.

Tu nu vrei ca pe foaie să te pun, în linii sau în vorbe, intr-un chip;

ci tot mai mult

ieri doar un pic, şi azi un pic, şi mâine tot mai mult

în mine trupul Tău să îl adun, eu însumi să-ţi fiu chip !

Acuma înţeleg de ce te-ascunzi!

şi partea ce-mi rămâne mie e a-ncerca, mereu să te găsesc şi să te văd

Tu cuibarit în mine să-ţi arăţi

chipul în chipul meu, gestul în fapta mea

şi viaţa Ta să o trăim în noi.

Faţa

Hidoşenii, una, două
Oare câte am în mine?
Orice situaţie vină
Pare-mi-se că sunt gata
Sub plăcută’nfăţişare
Stă un om făcut din tină.
Nu ştiu urme mocirlite
mi-au cusut noroiu-n apă şi
mânjita hidoşenie
îmi stă-n spate  ca o pată.
Cum mă-ntorc de mine fuge
Mulţi o văd cum stă acolo
Şi nu am decât o faţă
Da’mpărţită pe din două.