gesticulări (ale credinţei)

umpleţi vasele cu apă (sau)

daţi piatra la o parte

strângeţi un omer de mană

sau daţi roată de cetate…

du-te spală-ţi pleoapa, tina

zvârle-ţi haina ce cerşeşte

fă din dud spre El o scară

cere-i iar fărămitura care nu mai e pe masă

strânge-ţi eu-l în răbdare

chiar de doare că îţi pasă…

*

scaldă-te-n Iordan sau Tărlung

de cinci, şase sau chiar şapte

că îţi cere-un lucru simplu

sari din vorbe către fapte

fă corabia fără apă

sap-o groapă, un şanţ, un altul

toarn’ ulei în vas mai mare

prinde-ţi braţu-n rugăciune

vorbeşte apei din stâncă 

să-ţi răspundă cu izvoare…

daţi din mână-n mână gestul

stoarceţi-i din ochi istoria

ca o bârfă ce se varsă dintr-o gură-n altă gură

îmbâcsiţi-vă memoria

rupeţi-i hotar, măsură…

*

crede-L pe Cuvânt

nu-L cerne, nici nu-l pune la’ncercare

vorba Lui e ploaie, ulei, biruinţă

vorba Lui e stâmpărare de sete

şi umplere pentru deschiderea ta

pentru gura aceasta deschisă

ca o ureche ce-ascultă

ca un ochi de credinţă

(balansare între putinţă şi neputinţă

trecere către fiinţă din nefiinţă)

 

Publicitate

de Regulă

„… nu mă tem de nici un rău…” cu excepţia celor făcute de mine!

ce nevoie mai e de vorbe

şurub rotund în amprentă de lemn

tăcut ca o confesiune nespusă

statornic ca un prieten indiferent

ca o slugă credincioasă supusă

cu amprenta lui metalică de fier 

în sine inclusă

 

când te-au înşurubat prima dată

simţeai crezând că-i mişcarea de revoluţie

amprenta de lemn nu-ţi va fi plictiseală

vei orbita în ea ca-ntr-o soluţie

cu amprenta ta lungă de oţel

la nimereală

de noaptea ţării mele

dacă încă mai există lumină (şi există!), ea trebuie aprinsă!

ca lumina să se aPrindă, de obicei tre’ să aibă loc o „întalnire” (+&-)

degeaba avem Lumina, daca nu umblăm pe „calea” ei, dacă nu o urmăm; (aşa cum facem cu lanterna în noapte)

cand nu e lumină e noapte

cand nu vedem suntem (ca şi) orbi

cand nu vedem, rătăcim, mergem oriunde călăuziţi de oricine

de noaptea ţării mele, nu îmi doresc neapărat o „torţă” mare ci mai degrabă mai multe „lanterne” mici. lumina mea şi lumina ta

realitatea este că: „…odată venită Lumina în lume, oamenii (eu şi tu) au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vadă faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentruca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” Evanghelia după Ioan 3:19-21

* poza de AICI

(pe) calea lui Kain

ce urme adânci inegale şi repezi

ce mulţi au călcat pe urmele tale

şi-au făcut din ele obiceiuri în viaţă

şi cale

începutul ei şi lumea-s deodată

deşi n-a pornit chiar odată cu tine

te-ai ridicat pe câmp într-o groapă

să zideşti dintr-un frate ruine

n-ai păzit intrarea la uşă

berbecul de care n-ai avut grijă cu coarnele-ntoarse

ţi-a’mprăştiat fumu’ mancarea ţi-o arse

respingerea faţa şi-a’ntors către tine

ţi-ai adunat faţa de pe jos toată ruptă

mânia ai lăsat-o să fiarbă

a crescut repede neagră o iarbă

în care fir cu fir se tot luptă

icoana privirii

ceru-atârnă-n sloiuri

tăcerile-n roiuri

fac din Dumnezeu

un vrăjmaş ateu

ce nu crede-n El

leu lip(s)it de miel

aplecat spre noi

răi firavi şi goi

ce creştem în pleoape

imagini necoapte

ca nişte copii

care fac prostii

vesele şi vii

mica lume mare (a lui Noe)

m-am apucat să fac o ciudăţenie

şi nu-n ascuns, ci public, sus pe deal

în oglindirile din ape şi din stele

aud cum fluviile se varsă toate peste mal…

însă doar eu aud şuvoi ce vine

cuvintele ce mi le-a spus s’atat de vii

din zorii zilei pană-n adormire

clădesc un antidot al ploii ce va fi

mi-e atat de greu să le explic ce-i aia ploaie

valuri de rouă care vin de sus

însă la vorbe dacă nu-s în stare

să las ca faptele-mi să spună ce-au de spus

că deja picură… a nerăbdare

un fel de călătorie în timp

unii zic că „prostul învaţă din greselile lui iar inţeleptul din greşelile altora.”

alţii zic că vorba asta-i altfel:

Omul intelept invata din greselile altora…
Omul inteligent invata din greselile proprii…
iar omul prost nu invata nici macar din greselile lui…

eu nu ştiu ce să zic…

se poate ca vorbele să fie adevărate…şi totuşi nu cred că nu dorim să facem noi înşine prostiile noastre, nu neapărat spre a învăţa din ele, ci pentru a vedea cum e, pentru a trăi senzaţia, pentru a gusta trăirea…

e foarte interesant (pentru mine) să încerc să călătoresc în trecut, să încerc să-mi imaginez cum a văzut lumea ce ştii ce „personaj”, despre care au ramas scrise cateva randuri. să încerc să gandesc cam cum ar fi gandit el, sa simt cam aceleaşi lucruri, să încerc să prind acţiunile sau reacţiunile lui…

evident că e o încercare aproape falimentară (atunci şi acolo nu e aici şi acum). şi totuşi pentru mine e o încercare provocatoare şi plăcută