aruncă-ţi ochii-n viitor ca pe-o arvunăa devenirii taleo parte (a ta) ce deja a ajunsochi într-un cap de pod pe malul de acol’ce îţi trimite privirile-napoisă nu zici „oi vedea” ci deja văd…aruncă-ţi fără teamă ochiitocmai să nu fi orbşi viitorul care curge acumţi-i va aduce sigur înapoiumpluţi cu tot ce trebuie să ştiiumpluți de el…
n-am cuvinte cât te iubesc dar voi folosi în locul lor scrisul acesta ce nu-i al meuvoi face semne cu el de parcăîn noaptea aceasta deasă a tăceriinumai lumina acestei lanterne se-aude şi-o să mă rog cu mâinile mele unite-n faptă ca într-un sărutşi tot ce n-ar putea să declare sărutu’ acesta lipsit de cuvinte îţi va face inima să tresarăşi faţa ta să ia din nou aminte la ce-mi trebuie dom’le la ce-mi trebuieneputincioasele cuvinte lipsă?când am zâmbetul la mine tot timpul…ţi-l dau ţie ca o umbră pe ape să te copleşească să te-ajungă să te-ngroape cum frunzele toamnei biruie pomul de parcă eu aş fi tu iar tu omul tu eşti Cuvântul ia-te-napoi:(ce târg ar fi ăsta între noi doi?!)îţi voi declara în tăcerile mele linia aia subţire dintre bune şi rele pe care-ai trasat-o cu creta perdearuptă atunci la trecerea ta pe lângă rupturile inimii mele crescute ca nişte gropi în asfaltpe care tu le umpli coborând din înalt rupturi pe nişte petece de hârtie cu care dimineţile mă îmbie să tac s-aud ce-mi vorbeşti:tăcerile tale cu care iubeşti
„Fiţi împlinitori ai Cuvîntului, nu numai ascultători, înşelîndu-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvîntul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într’o oglindă; şi, dupăce s’a privit, pleacă şi uită îndată cum era.” Iacov 1:22-24
călătorru' 