Arhive pe etichete: explicaţie

„When you are in love, you are in freedom!”

Standard

Ce contradicţie!

Dragostea te eliberează robindu-te. Te prinde în legăturile ei de te duci acolo unde te trage. Aici e frumuseţea: că dorinţa ta de a merge se potriveşte cu direcţia în care eşti tras (sau împins 🙂 ).

E paradoxala contradicţie care deşi face viaţa posibilă, o face imposibil de înţeles sau explicat. Viaţa şi dragostea, şi toate elementele lor (mult prea multele lor componente) nu trebuie explicate până la epuizare, pentru că în cele din urmă, cel epuizat este cel care porneşte în căutarea asta, e încercătorul.

E cel ce-şi supune sufletul, mintea şi trupul unei trude ce nu cunoaşte limite, a căror limite sunt mereu în mişcare şi deşi par că pot fi atinse cu întinderea braţului sau a privirii, ba chiar a gândului, cum te apropii cum se depărtează.

Publicitate

Nu există durere!

Standard

…faptul că nu-i pot explica „lipsa” mă doare. 🙂

geometrii personale

Standard

Ce ştie linia despre plan ?

ea nu-i decât o parte din el, ca un secret ce îi rămâne ne’mpărtăşit de liniile ce stau alături ca şi ea.

Ce ştie josul despre sus ?

Ce ştie punctul despre linia ce a crescut din el, atunci când unu’ lângă altu’ (de frica unei geometrii divine) s-au şi aliniat în ascultare. (punct)

Ce ştie geometria despre măr ?

(şi) ce ştiu litrele despre descrierea din ele ?

Ce ştie planul despre cub ? Sau cele trei dimensiuni de altele mai numeroase şi mai altfel ?

(şi) ce ştiu gândurile tale despre caietul meu ?

Când prind în cercuri vorba A, sau când trăgând de linii le întind, sau când pun punct…

Ce ştie geometria ta despre a mea ?

explicaţie

Standard

Poemele mele sunt scurte – aforism e’ntre start şi oprire –

Sufletul e-o tendinţă în mine: imensă-nălţare în cuvinte puţine.