am văzut cât de orb fără de mine mi-e ochiul privirea suspendată a cărţii oglindeşte privirea vie îşi caută steaua din gaura neagră a văzului trăgând după ea lumea pe sub pleoape număr pulsul vieţii verificând-o lumile ni se întrepătrund doar cât să iasă scântei până la urmă acesta e zborul în oglinda nevederii contemplu orbirea
te-ai strecurat în lumea aceasta în care se poate ara marea cu boii în care valurile devin aripă sau altceva… prin fanta cuvântului te-ai strecurat de pleava celeilalte lumi (din lumea lor în lumea ta) * prin zâmbete ai încercat să fugi şi ai fugit de leul care răcneşte cu toată coama lui pe dinafară până în hibernarea lăuntrică a fricii doar ca să te rezemi obosit de zidul lui „acasă” ca să te rezemi într-o gură de şarpe * te-ai strecurat într-o sită ca o pâine de nisip într-o vreme din nici o altă pricină decât dorinţa de strecurare dorinţa crescândă a aluatului tău a brazdei lichide pe care-o răstoarnă boii plăcut-invizibili ai trudei * pe piatra aceasta caii tăi nu pot să alerge de aceea ai tăiat pădurea acelei lumi în care rătăceai din umbră în umbră dară dară vei găsi apele curgătoare sau chiar mai mult de-atât: izvoarele
(m)I-ai dat drumul: din colivie a zburat direct în lanţurile libertăţii.
mi-au intrat în ochi
firicele de înger o plajă de nisip
făcut din aripă şi-mi plânge pleoapa
făcută risipă iar ochii mi-s roşii
căci îngerul plânge ca o gazdă rea
fără pâine pe masă nu-l las să se-aşeze
şi nu-i dau odihnă iar pana se-agită
şi strigă se zbate şi-ncearcă
să iasă… ce caută în ochiul meu
angelica pană de ce-şi plimbă zborul
pe cerul privirii ? – ciudata prezenţă,
potrivnică firii – pe-obraji se prelinge
şi zboară
îmi dă ghes poezia da nu ştiu să o lepăd
e-n mine fără formă – prezentă lângă uşă
şi bate o bătaie domoală, jucăuşă
dar zăboveşte totuşi, nu o intră
în staţia goală urma abia de se mai vede
şi rotocoale gândul nu vrea să se oprească
mă poartă prin cotloane nescrise, mâzgălite
şi aş aprinde focul să ardă prin hârtie
poemul să-l arate să-l ivească
nu ştiu ce ispitire mă-ndeamnă şi mă ţine
ca nişte braţe strânse deopotrivă
cu glasul stins poemele mă strigă
da’ n-am pus indigo-uri printre file
ca zborul îmbătat de aripile-ntinse
roiesc pe dinauntru după pradă
din urme mersul mâzgăleşte-o stradă
ce ghiarele-şi înfinge-n poezie
măcar firmiturile pe masă
să crească în ghivecele drojdirii
a coacere pe foaie să miroasă
să scape din robia nerostirii
cele mai multe legi sunt puternice prin micile semne de punctuaţie
legea concepută din păcat şi din moarte trăieşte în mine prin punctualitatea obiceiurilor
îmi devorează viaţa ce-o las devorată
dacă ne eliberăm de corabia Ta
nu suntem decât nişte cor(ă)bi cu măslinul în cioc
măslinul din livada crucii
călătorru' 