Arhive pe etichete: egoism

Ce lucru am pe care să nu-l fi primit…?

Standard

Într-o dimineaţă, aşa pe la 10, după ce am trecut strada pe la colţul unei intersecţii, o mamă tânără, undeva la 23-25 de ani care se ţinea cu amândouă mâinile de un cărucior mi-a cerşit 2 lei să cumpere lapte pentru pruncul ei. Cum strada de obicei se trece repede, tot cam aşa am trecut şi eu pe lângă fată, fără să iau prea mult în seama „strigătul” ei. Ce, nu-s o droaie de cerşetori peste tot…ce treabă am eu cu ei?… totuşi trecând în grabă pe langă tânăra mamă n-am putut să nu observ disperarea din privirea ei în timp ce cerea ajutor.

Mustrat m-am întors şi i-am implinit cererea, cu un mic +, strângând din buze sub constatarea răutăţii şi a indiferenţei mele, a neputinţei de a fi generos din prima, a egoismului care mă face să-mi placă să primesc însă nu să-mi placă la fel de mult  să şi dau. Mi-am adus aminte mulţimea de dăţi în care eu am PRIMIT doar pentru că am cerut, şi nu am cerut în condiţii de disperare (aşa ca ea), şi nici n-am cerut 2 lei, ci mult mai mult, după cum am şi primit mult mai mult, mii de lei… şi nu de puţine ori…nu de puţine ori.

Iona(m) iubit

Standard

dormeam pe marginea de jos a furtunii

ca într-un leagăn al indiferenţei

ce-mi păsa mie că eu îi fusesem scânteie

şi suflarea cuvintelor mele era vântu’ din valuri

şi fulgerele rupte ale nepotrivirii


dormeam învăluit în visele unei himerice alergări

lipsite de competiţie fără posibilitatea înfrângerii

crezând c-alerg de unu’ singur că e imposibil s-ajung al 2-lea

legănat de pe o coastă a visului pe alta


pe munţii abrupţi ai poruncilor Tale (Nevăzutule)

mi-am făcut din adormire refugiu şi-odihnă

prea m-a obosit fuga de Tine

iubeşte-ţi singur nespălaţii somnambuli de pe celelalte margini ale furtunii

prea-i învolburată viaţa

prea cruntă deşteptarea

şi-acum nici măcar visul nu tace …

indicatorul direcţiei meduză

Standard

„Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea; cine poate s’o cunoască?” Ieremia 17:9

ascultă-ţi inima

lasă proiecţiile ei să te-nveţe

bea apa izvorâtă din ea

tulbure sau obtuză

ea-i setea ce te mână să cauţi

ea-i indicatorul direcţiei meduză


drumurile ei sunt drumuri spre deltă

tumultul ei călduţ ascunde stufăriş

e plină de umbre lumina ei zveltă

te veghează te vânează pe furiş


ea vorbeşte toate limbile lumii

ascult-o şi-nţelege ce-ţi spune

orice dialect la prima persoană

ţi-l jertfeşte şi-nainte ţi-l pune


ascult-o

dacă poţi să te smulgi din braţele ei

ea te iubeşte cu sufocare

flacăra ei te consumă te doare

inima ta-i o cutie Pandoro

o cutie ne goală o cutie ne vouă

asemănare

Standard

Zgârcenia e o formă de egoism.

deci (nu) pentru mine

Standard

îşi vizitează prietenul la spital iar acesta din urmă îi mulţumeşte. îmi imaginez două situaţii diferite care stărnesc în cel vizitat 2 reacţii:

1. în urma mulţumirii vizitatorul răspunde: o, nu e nevoie să-mi mulţumeşti, e datoria mea de prieten, aşa se cade, aşa e frumos…şi-atunci cel vizitat zambeşte puţin forţat, evident nemulţumit de raspuns. deci nu a venit pentru mine, e venit pentru că trebuia să vină, aşa ca să-şi facă datoria, din obligaţie…

2. în urma mulţumirii vizitatorul răspunde: o, a fost plăcerea mea! de data asta poate că celui vizitat îi trece prin cap…”atunci a venit pentru plăcerea lui sau pentru plăcerea mea?” sau pentru plăcerea noastră reciprocă? (John Piper- Let the Nations be Glad)

cat de asemănătoare e viaţa în multele ei situaţii. mă căsătoresc pentru fericirea mea sau pentru fericirea soţiei mele? aş tinde să zic că primul interes pe care-l caut e al meu, fiind în felul acesta cat se poate de egoist. mai există pe lume altruism, sau e doar o manifestare subtilă a egoismului? atunci cand cautarea interesului meu împlineşte şi interesul tău, egoismul meu e unul etic 🙂

daca urmăresc binele oraşului în care locuiesc, ştiind că de fericirea lui atarnă şi fericirea mea, oare nu-mi urmăresc în primul rand propriul interes fără să fac un lucru rău…

oare Pastorul nu îşi paşte oile în păşuni verzi şi le duce la ape de odihnă „din pricina Numelui Său” prima dată şi doar mai apoi pentru odihna şi satisfacţia oilor? cu cat mai interesat e ca reputaţia lui să fie mai bună, cu atat nevoile oilor sunt mai satisfăcute!

oare dacă vreau să învăţ să-mi iubesc aproapele, nu trebuie mai întai să mă iubesc pe mine? sau ştiu să mă iubesc în mod instinctiv?

am fost oarecum furios cand am citit si inteles ca Dumnezeu nu mă iubeşte cel mai mult pe mine, ci se iubeşte cel mai mult pe El. El nu e idolatru. El nu calcă prima şi cea mai mare poruncă din Lege. iubindu-se pe El cel mai mult, in valoarea net superioară ce o are, El mă iubeşte pe mine. urmărindu-şi reputaţia îmi urmăreşte binele suprem pentru că cu cat sunt mai implinit şi mai bucuros datorită Lui cu atat îl voi lăuda mai mult, deci scopul Lui prim e împlinit.

tot ce face El deci, (nu) pentru mine face!