aripa de Unu de Trei şi de Doi

o pată de soare îşi bate aripa în privirea întinsă a apei din baltă

de pe mal le admir dialogul risipa

iubirea lor lină şi caldă

*

prin paiele vechi ciuntite de vreme şi-a răsfirat degetele o mână de iarbă

apucă de piept anotimpul probleme

şi-l mănâncă cu iarba-i înaltă

*

doar banca tăcută cu umerii ţepeni ‘şi-adâncește-n crăpături nebunia

de zici că-i un creier ce tot mai gândește

şi crăpată-n urechi ‘ie solia

*

peste pata de soare aripă întinsă în leagănul vremii un gând se dă huţa

pluteşte-n milenii de lungi balansoare

şi se-ntoarce la locu-i fuguţa:

*

lovită în creştet fu ziua aceea

trei plusuri de lemn pe-un deal căpățână

trei ceasuri de pleoape închise au văzut lumina rătăcind ca nebună

cu spatele ‘ntors către Cel Negreşit

ce s-a adunat pe Sine cu noi:

în minusul nostru întins ca o baltă

să-şi scalde aripa de Unu de Trei şi de Doi

 

 

 

Publicitate

Lumină-n două culori

sirena Ta nu-i o coadă de peşte, e-o teamă ce arde. lumină.

nu-i cântec sublim de vioară, e’ ndreptarea ce-i gata să vină

şi roşu şi-albastru se’ nvârt împreună

iubirea ce cerul nu poate s-o ţină

amurgul de sânge vărsat pentru vină

sirena Ta cântă la fel cum suspină…

se-aude pe mările largi şi-nspumate purtate de paşii privirii plecate

un cântec plăcut cu gust de clipită

sirena-i albastră-i iubită

sirena cea roşie-i departe…

nevăzută sub paşii privirii plecate

dreptatea Lui

– Ce faci aici de-un ceas jumătate? Iată că deja-i nouă şi ceva!

Am o ofertă pentru tine, te du ca să munceşti în via mea.

 

Când va veni spre seară timp prielnic te-oi bucura de-o zi de muncă iar,

Cu banul tău primit într-un chip vrednic vei fi un tată bun în casa ta.

 

Şi bucuros porni spre vie omul. Cu gând cinstit, ca să câştige-un ban.

Iar cel cu via, în piaţă iar; în ceas de-amiază,

Ca un gospodar.

 

– Drept ca să-ţi spun, nu mai trăgeam nădejde c-o să găsesc aici pe cineva.

Iată că-i miezul zilei, mai e vreme, te du şi tu la muncă-n via mea!

 

Şi tot aşa, trimise omu-n vie, şi pe la trei, şi seara-n asfinţit.

O oră doar au mai muncit spre seară, trimişii cei din urmă ce-au venit.

 

Toţi bucuroşi că nu au stat degeaba, c-au câştigat un ban muncit cu greu.

E drept că tuturora gospodarul atunci când i-a trimis, le-a zis: un leu.

 

Trudind în arşiţă, sub greul zilei cei ce de dimineaţă au pronit

Au socotit că lor le-a fi mai bine, că doar, o zi întreagă au muncit.

 

Cei ce-au venit în urmă, acum îs primii. Primesc un leu, atât cât li s-a spus.

Iar cei dintâi stau şi-şi aşteaptă rândul, dar plata lor nu-i cu nimic mai sus.

 

– Dar nu-i corect deloc- se-aprinse unul,

Nădăjduiam c-o să primesc mai mult. În lumea asta chiar că nu-i dreptate,

Doar am trudit din zori până-n apus…

Strângând din buze, cu priviri plecate, cu cât i s-a promis, cu-atât s-a dus.

 

Văzând ce se întâmplă, muncitorii, s-au luat la ceartă pentru dreptul lor.

Şi toţi în cor, aprinşi în glas şi-n faptă au trimis vorbă după negustor.

 

Prietenii mei – le spuse negustorul –

Constat că dacă eu sunt bun voi sunteţi răi.

Mă port cu voi pe cât de drept se poate, cuvântul ce l-am spus mi-l ţin precis;

Acuma fiecare îşi primeşte atât cât la venire i s-a zis.

 

Cu banul meu eu pot să fac ce-mi place, aşa cum tu poţi face cu al tău.

Iar de numiţi voi asta nedreptate, precis că mă priviţi cu un ochi rău!

______________________ 

Ani-au trecut, şi anii iute vin!

De s-a’ntâmplat sau nu povestea aceasta, contează cât se poate de puţin.

Învăţătorul lumilor din astre, în vremea ce-a umblat-o printre noi

Când ne vorbea de lucrătorii-n vie, de fapt El nu vorbea decât de noi.

Şi eu şi tu, târziu sau mai devreme,

Suntem chemaţi să luăm al viţei rod

Iar plata ne-o va împărţi Stăpânul viei

Dupa dreptatea Lui de Voievod.

Atunci se va vedea cine-au fost primii

Şi tot aşa şi cei în urm’ajunşi

Dar via e a Lui

La fel şi plata

Atunci se va vedea ce nu se vede

Cinstiţii vor ieşi atunci în faţă

şi tot la fel va fi cu cei ascunşi.