fluierele picioarelor

pe portativul crucii ciocanul şi lovirea

îşi suflă lovitura în fluier de picior

sfărâmarea şi căderea, durerea şi trosnirea

răsună-n portativul înscriselor istorii

ce se despart la moartea Marelui Dirijor

 

total nepotrivită o voce omenească

blesteme şi injurii aruncă în ciocan

ar vrea ca să-l amâne, să-l tacă, să-l oprească

dar el îşi cântă nota în celălalt ciolan

 

da’ ce ? ajunge-o foaie când muzica nu-i gata ?

se mută-n dreapta crucii – ciocanu-i cheie,  sol

şi îşi ridică umbra să sufle în alt fluier

cu mult prea dura veste…

iar vocea-şi scade tonul, bemol după bemol

 

la mijloc stă Refrenul pe portativul crucii

încoronat cu titlu de-un dirijor roman

în palme-i cântă sânge pe instrumentul rece

iar ritmul răstignirii îl bate-ntreg pământul

pe-o tobă bolovan

 

Lui nu îi suflă-n fluier, în stângul şi în dreptul

rămaşi fără de suflu doar se privesc domol:

Maestrul: Dirijorul, cu nota: interpretul

lovindu-i clapa coastă c-o notă ascuţită

ţâşneşte către public din inima-i zdrobită

iubirea în ecou

 

Ioan 19.33

Publicitate