muşcătură de aer rece

a căscat noaptea ca atunci când te scoli

şi(-)a deschis ochiul acestei dimineţi

frunza îşi ia rămas bun de la pom ca o geană în ochi

membrana deja s-a rupt

iar minutul netot o coase şi-o descoase

la loc

*

mâna se-ntinde către geamul nespart

să-i smulgă plămânii cu gură cu tot 

să-l stoarcă de aerul încă neinvadat de somnul molatic

de gândul ce noaptea întreagă l-a lepădat

*

şi muşc din trupul lui rece ca dintr-un măr

sorb cu zgomot lumina să nu mă ard

arunc pliculeţul la coş cu hârtie cu tot

îi deschid apei către faţă un vad

lăsând mersul în urmă mirosul de viaţă

trecutul de-acum cu gura căscată

ca o mirare între rostiri

sau o fereastră deschisă-n priviri

 

Publicitate

crăpare de ziuă sau „lapte de stele”

deschiderea ochilor (mei) e asemenea despărţirii Mării Roşii

să treacă de pe-o parte pe alta Lumina

şi să se-nece odată cu deschiderea pleoapelor

în groapa întunecată a pupilei întunericul

*

Calea Lactee e-un ochi plin de stele

c-o gaură neagră la mijloc…

*poza de aici

poezie deşteptării

dimineaţa (o bombă cu ceas)

explodează rupând bucăţele

din somnuri cam tot ce-a rămas

din noapte înnegrita-i tăcere…

rasarit

lumina a spart toate geamurile

desi a fost candva o promisiune, iar drept semn un curcubeu…

revarsat asemeni unui potop, sparge in fiecare dimineata geamurile

fara sa lase nici un ciob

plouă dimineaţa

Negre pătrate în colţ

emană un sunet din ele

pe albul imens al cortinei

de suflet flămând şi intens

nemâncat de zile 

cu sete mi-e dor

de ploaia dimineţii

cu aripi

tu înger plăpând

deviez în intersecţie vântul

cu vorbe întorc pe dos pătratele negre

cortina o trag pe urechi

cum trage din foi de tutun

 fumul

 viaţa din om

dimineaţa cu un cui fără chef

uit de tot

fără vlagă păşesc timid

 în universul dur.