Arhive pe etichete: dialog(uri)

PA-3 (Abstracţiuni?*)

Standard

Undeva pe la jumătatea mărului, îşi ieşi brusc din fire şi spuse către camaradul lui de haleală „M-am săturat şi plictisit. Cu câteva momente în urmă când sprijinit de sâmburele ăla de piatră molfăiam substanţa asta interminabilă, am avut aşa parcă o viziune. Se făcea că ne creştea aripi de o frumuseţe ce nu ţi-o pot descrie şi-n loc de lumea asta din care tot muşcăm era ceva verde ca un rotund, ca un oval foşnăind, înotând într-o substanţă invizibilă şi respirabilă.”

„Mai ia şi tu o îmbucătură, zise celălalt indiferent, şi nu mai folosi cuvinte pe care tocmai le-ai inventat, că oricum am pierdut şirul interminabilei tale ziceri. Cu cât ţi-e gura mai plină cu atât vorbeşti mai puţin.” Şi ca să-i dea un exemplu, muşcă cu sete din peretele interior al mărului, şi rămase mut de uimire în faţa vorbelor care tocmai se concretizaseră.

* Vezi poezia lui Costache Ioanid „Într-o gulie”

nuanţe verbale

Standard

Se vede prin aerul acesta care ne înconjoară cum ne ies cuvintele din gură, tot aşa de vizibile ca bulele-n apă.

Acolo ne temem, şi dintr-o dată facem din suprafaţă fericirea supremă, sfidând memoria (amintirea) aceea când plămânii respirau lichidul ca pe-o normalitate de la sine-nţeleasă.

Când se va vedea prin aerul acesta care ne înconjoară desprinderea de pe buze a ultimelor cuvinte, atunci vom ştii (cu siguranţă) că rezerva aia a fost limitată şi a ajuns la capăt.

De-ar avea cuvintele culoare, nuanţele celor spuse de noi n-ar sta-n dicţionare ci-n depozitele de vopsele, iar aerul şi atmosfera din jurul nostru ar fi ca lumina de dincolo de prismă.

Când ne-am certa am vorbi cu negru, cu gri şi cu roşu, iar împăcarea ar fi verde şi albă, înrămată de conturul firav al fiecărei zile, în albumul anilor şi-n galeria vieţii.

Din adâncul acesta al oceanului propriu dau drumu acestor câtorva vorbe oxigenate, ca să vă miraţi voi peştilor, şi ca să completez aerul ce începe imediat ce se sfârşeşte acesta.

simone, simone

Standard

am un cuţit şi mi-am mai luat şi sabie

de-ar fi să mori, în moarte vom fi una !

te apăr Doamne chiar cu preţul vieţii

oricât de-nverşunat-ar fi furtuna


Tu m-ai privit cu calm până-n credinţă

şi m-ai strigat de două ori pe nume

în jurul meu ai pus o rugăciune

ca să-l îmbraci pe ciur în neputinţă


ne-aruncă viaţa-n stânga şi în dreapta

cu legănarea ei de mamă aspră

brutală lopătare gură cască

spre pleava şi spre grâul din trăire


mai strigă-mă de două ori pe nume

şi nu te prinde-n vorba mea nătângă

îmi port bravura-n scris de mână stângă

Tu cerne-ţi împrejur o mijlocire

Luca 22.31