Arhive pe etichete: devenire

verbul a fi

Standard

Oamenii-s fântâni nesăpate…

…unde eşti?

Standard

sunt între scaunul din bucătărie şi tine
sunt între mine şi mine geamul murdar
plin de amprente şi zboruri rătăcitoare

între tine şi cuvintele dintre noi sunt
dincolo de tăcerile noastre
ajunse (la) ceartă

uneori sunt în capătul privirilor tale
alteori sunt pata de căldură începută
în colţul stâng până-n marginea exterioară
a genunchiului sunt

în întrebările pe care mi le pui
şi-n răspunsurile pe care în lipsa
răspunsurilor mele ţi le dai în avans

în confirmarea lor semnată cu zâmbet sunt
şi-n variantele aternative uneori
sunt şi acolo unde nu te-aştepţi

în marginea dantelată a lunii când
o priveşti în poza din spatele clickului
chinuindu-te să nu tremuri
să nu sufli să nu te mişti…

în caricaturile pe care mi le faci
sunt chiar dacă nu-n întregime şi
totuşi nu ştiam că pot încăpea în pasta unui pix
sau în râul negru al unui cărbune

între şira spinării unui creion şi
cămaşa alb-gălbuie a pomului
în banda magnetică a unei clipe călcată
în picioare de şuvoiul de nestăvilit
al celoralalte

sunt între tine şi ascunderile noastre
ca frunzele împinse de mâna ochiului
ca deschiderile unei cortine sau
rând pe rând a nasturilor de la cămaşă

lipiciul de pe buza plicului închis
între nerăbdare şi timbru
între tine şi mine (fie vorba…)
sunt!

ce-artă!

Standard
tu vezi în balta mea un lac adânc
şi eu zâmbesc când zici că-i
plin de peşte
că-s bărci în el ce-noată
surâzând şi-o mie de culori
ascund câte-o poveste…
 
tu zici ‘nainte fără să te-opreşti
eu dau din cap mereu
ca un zăvor
că bălţile sunt gropi ascunse-n ploi
lipsite de crăpări şi de izvor
 
dar tu o ţii pe-a ta
şi nu te laşi
mă-mpingi cu vorbele răstite lin
simt unde cum se-ntind
cu-vânt sub paşi
simt peşti cum mă străbat
şi stele cum mă ţin…
 
mă ţin de vorbă cu risipa lor
mă ţin în ele vii – o amintire
mă ţin de-a lor toiag sprijinitor
mă ţin ca scaiul de o potrivire
 
eu neg… şi dau din cap şi zic că nu
iar tu zâmbeşti
fără să-mi dai dreptate asculţi
cu-o pleoapă apele gemând
şi marea de priviri
care se zbate
 
…din când în când m-aşez
pe malul tău
ca un pescar cu undinţa
în mână dorind să prind un somn
sau un ecou
să-ţi iau din ochiul
timpului curgând o zi
sau de ce nu
o lună
 
untitled

poezie:

Standard

 Când abstractul devine palpabil…

ispititoarea mijlocire a unei probe

Standard
încercarea se-ntinde asemenea unei gropi
cu marginile nehotărâte
văzută de-acol’ de sus din ochiul interior al soarelui
privirea legată de rază o străbate
până-n înţelesul ei de abis
până-n vremea aceea a naşterii când
absolut orice realitate (re)devine vis
 
de-aici din perpendiculara perspectivă umană
încercarea e-o neregularitate a scoarţei terestre
groapa rămasă-n urma sâmburelui căzut
din zgomotul primei muşcături mai adânci
pe care prima femeie o săpa cu dinţii
în prima-ncercare
(groapa unora e mai mică, groapa altora e mai mare)
 
pentru mersul meu legănat ea-i
o posibilitate încă neîntâlnită:
iubirea unei amintiri neştiută-n uitat
…iubire ce-şi plânge dorul dintâi
neştiind că m-am pierdut în aflat
neştiind că-i iubită
 
încercarea se-ntinde ca somnul în zori sau
ca masa-n praştia pregătirii
se-ntinde la poveşti ca un cântec pe-arcuş de viori
(ca o) răsturnare miraculoasă a firii
 

gogoşarul umplut al urechii

Standard
ce să curgă ce să stea
steaua-n pungă vorba-n ea
piedici pe cale drum pe pedale
tăceri în taclale şi fum
iubiri între frunze şi focul cătun
memorii uitate cu trupul uşor
fulgi de cenuşă şi aripi de scrum
paşi fără umbră
sens fără drum
 
cum să se scurgă cumul a ce
sufletu-n vorbă cara cu pace
mijloc între două jumătăţi de întreg
ne-nţelegeri legate cu fir de-nţeleg
fire-mpletite cu ghemuri de ghes
gogoşarul urechii umplut cu-nţeles
ca foamea să muşte din hrănire şi ea
cum muşcă întunericul flămând dintr-o stea
şi setea aceasta a ochiului gol
pândeşte-n afară dându-i ocol
 
ce câine adulmecă un fir de miros
ce este nu e: nu ştii de va fi
cum nu ştii de a fost
totu-i o nebunie belşug de-amalgam
ochiu-i al meu da’ nu ştie că-l am
îmi atârnă pe faţă latul lui drum
dansul cu lungu-i certificat că-i nebun
condamnat la judecata unei simple-ntrebări
umplută de viaţa oricărui răspuns
nimicuri vidate cu vidul în ele
coş ce există
lângă gol de nuiele
 
pierdută identitate în găsirea cea nouă
optul culcat în lanul cifrat
rupe literele în oglindă ciudat
coacerea cloceşte clocirea
timpul potrivit se rupe în două
optul cel nou fi-va nouă
 

lanţul rupt al păcatelor

Standard
Ce, nu spălăm noi rufele murdare!?
Nu zicem… „şi-aşa s-a murdărit! s-o murdărim mai tare!”
Facem aşa doar cu cârpele…
cu cârpele ce nu mai au valoare.

între ce-am fost şi ce vom fi

Standard

tainic, miraculos, magic

între vremuri

între lume de materie şi-ntre lume fără trup

oscilăm

suntem la mijloc

prinşi între mijiri ce rup


rup din noi, din lipsa noastră

din tot ce-ar putea să fie

rup zerouri dintr-o cifră

smulg chiar pomul din hârtie …

deVenirea timpului

Standard

timpul trece:

de-i scriere îi sunt foaie, de-i călător eu drumul

de o mare, fluviu, îi sunt îmbrăţişare

de e o amintire îi sunt umbre-n lumină (imensa-i libertate îi e încătuşată într-o fotografie, sublimă)


trece timpul: se-aude-n urma lui tam tam-ul

în grabă trecătorii îmi intră în simţire ca-ntr-o gară

trecând peronul zilei de dimineaţă-n seară


timpul trece: cutia de conservă îmi populează mâna

spre trecerea lui lungă i-o-ntind ca o cerşire

cu generozitate el îşi dezbracă clipa

curentul ei mă trece printre fire


şi trece, mereu trece într-o plictisitoare cohortă

ce se opreşte ca norocul din când în când

într-o-ntâlnire cu plictisul

atunci materia din care-i făcut devine aluat ce se-ntinde

şi creşte într-o nesfârşită poveste


şi trece, mereu trece într-o plictisitoare poveste

ce se opreşte ca norocul din când în când

pe marginea cuvântului: iubire

atunci lungimea din care-i făcut se adună toată în ea

prea scurtă, prea mică, prea rea


gura ar vrea să spună ceva, însă trece şi ea

se deschide şi adoarme deschisă într-o imensă visare

într-o imensă căscare

mereu mai întinsă, mereu trecătoare


suntem ceea ce facem (in mod repetat) ?

Standard

suntem rai pentru ca facem raul sau facem raul pentru ca suntem rai?

sunt hot dupa ce fur de cateva ori, sau fur de putine sau multe ori pentru ca sunt hot?

e ceea ce suntem mai important decat ceea ce facem?

suntem ceea ce facem (in mod repetat) ?

cum e cu proverbul „cin` se aseamana se-aduna!” ?

da celalalt care zice „spune-mi cu cine te-mprietenesti ca sa-ti spun cine esti!” ?

e viata noastra o serie de obiceiuri, iar „prieteniile rele strica obiceiurile bune”? – daca-i valabil in sensul asta, trebuie sa fie adevarat si in celalalt sens: „prieteniile bune strica obiceiurile rele!”

e viata noastra o serie de niveluri (vazute si nevazute) care-si au radacinile adanc infipte in relatile pe care le avem (asa cum am auzit, citit, constatat) ?

1. nivelul vizibil si privat al comportamentului (ceea ce zicem si facem) + consecintele inevitabile

2. nivelul valorilor (ceea ce consideram bun si rau, frumos si urat, adevarat si fals, corect sau incorect, etc.)

3. nivelul convingerilor (al credintei in ceva) – credinta care nu exista in sine ci e INTOTDEAUNA legata de un obiect al ei. in felul asta unii cred ca DA, iar altii cred ca NU, insa toti cred

4. nivelul relatiilor (mediul, locul, contextul in care fiecare isi dezvolta si creste credinta, valorile si comportamentul)

suntem un ansamblu de infuente interne (ereditatea) precum si un ansamblu de influente externe (mediul) care interactioneza in permanenta in batalia si razboiul devenirii noastre !(?)

suntem ce ne fac alţii, suntem ce-i lăsăm pe alţii să ne facă, suntem ce ne facem singuri, suntem ceea ce-i facem pe alţii

Standard

suntem şi nu suntem pe deplin. mereu ne transformam şi oscilam între suntem si vom fi…cel mai mult ma bucur ca nu suntem ce-am fost, şi din acelaşi motiv uneori ma întristez…

Ofrande
Vă sunt dator deşi nu stiu de ce
v-aţi chinuit să mă îndatoraţi
Pe treptele vieţii mi-aţi aşezat ofrande
ca la o zeitate ce vreţi s-o îmblânziţi
Şi-am luat din fiecare
Şi-am stors făr’ a cunoaşte
C-o să trăiesc simţirea
Şi carnea de pe oase
E parte din ofranda
Ce de pe trepte-am luat.
Da, carnea de pe oase,
Materializare a gustului furat…
Câte puţin, şi multul s-a regăsit cu vremea
Sunt astăzi ce pe vremuri nici nu întrezăream
De-aici am luat o vorbă
De-acolo înţelesu-i…
Sunt parte din simţirea şi din gândirea ta
Aş vrea să pot acuma
Încet a mă desprinde
Să fiu doar eu pe lume…
Dar ştiu că nu-i aşa.
Oricât aş încerca şi chinul de m-ar stoarce
Norii de-ar fi rachete acolo sus pe boltă
Şi lumea de sub talpă suveică de ar fi
Veioza din odaie şi mâna ta gingaşă
Întotdeauna parte
Şi-ofrandă îmi va fi.