verbul a fi

Oamenii-s fântâni nesăpate…

…unde eşti?

sunt între scaunul din bucătărie şi tine
sunt între mine şi mine geamul murdar
plin de amprente şi zboruri rătăcitoare

între tine şi cuvintele dintre noi sunt
dincolo de tăcerile noastre
ajunse (la) ceartă

uneori sunt în capătul privirilor tale
alteori sunt pata de căldură începută
în colţul stâng până-n marginea exterioară
a genunchiului sunt

în întrebările pe care mi le pui
şi-n răspunsurile pe care în lipsa
răspunsurilor mele ţi le dai în avans

în confirmarea lor semnată cu zâmbet sunt
şi-n variantele aternative uneori
sunt şi acolo unde nu te-aştepţi

în marginea dantelată a lunii când
o priveşti în poza din spatele clickului
chinuindu-te să nu tremuri
să nu sufli să nu te mişti…

în caricaturile pe care mi le faci
sunt chiar dacă nu-n întregime şi
totuşi nu ştiam că pot încăpea în pasta unui pix
sau în râul negru al unui cărbune

între şira spinării unui creion şi
cămaşa alb-gălbuie a pomului
în banda magnetică a unei clipe călcată
în picioare de şuvoiul de nestăvilit
al celoralalte

sunt între tine şi ascunderile noastre
ca frunzele împinse de mâna ochiului
ca deschiderile unei cortine sau
rând pe rând a nasturilor de la cămaşă

lipiciul de pe buza plicului închis
între nerăbdare şi timbru
între tine şi mine (fie vorba…)
sunt!

Publicitate

ce-artă!

tu vezi în balta mea un lac adânc

şi eu zâmbesc când zici că-i

plin de peşte

că-s bărci în el ce-noată

surâzând şi-o mie de culori

ascund câte-o poveste…

 

tu zici ‘nainte fără să te-opreşti

eu dau din cap mereu

ca un zăvor

că bălţile sunt gropi ascunse-n ploi

lipsite de crăpări şi de izvor

 

dar tu o ţii pe-a ta

şi nu te laşi

mă-mpingi cu vorbele răstite lin

simt unde cum se-ntind

cu-vânt sub paşi

simt peşti cum mă străbat

şi stele cum mă ţin…

 

mă ţin de vorbă cu risipa lor

mă ţin în ele vii – o amintire

mă ţin de-a lor toiag sprijinitor

mă ţin ca scaiul de o potrivire

 

eu neg… şi dau din cap şi zic că nu

iar tu zâmbeşti

fără să-mi dai dreptate asculţi

cu-o pleoapă apele gemând

şi marea de priviri

care se zbate

 

…din când în când m-aşez

pe malul tău

ca un pescar cu undinţa

în mână dorind să prind un somn

sau un ecou

să-ţi iau din ochiul

timpului curgând o zi

sau de ce nu

o lună

 

poezie:

 Când abstractul devine palpabil…

ispititoarea mijlocire a unei probe

încercarea se-ntinde asemenea unei gropi

cu marginile nehotărâte

văzută de-acol’ de sus din ochiul interior al soarelui

privirea legată de rază o străbate

până-n înţelesul ei de abis

până-n vremea aceea a naşterii când

absolut orice realitate (re)devine vis

 

de-aici din perpendiculara perspectivă umană

încercarea e-o neregularitate a scoarţei terestre

groapa rămasă-n urma sâmburelui căzut

din zgomotul primei muşcături mai adânci

pe care prima femeie o săpa cu dinţii

în prima-ncercare

(groapa unora e mai mică, groapa altora e mai mare)

 

pentru mersul meu legănat ea-i

o posibilitate încă neîntâlnită:

iubirea unei amintiri neştiută-n uitat

…iubire ce-şi plânge dorul dintâi

neştiind că m-am pierdut în aflat

neştiind că-i iubită

 

încercarea se-ntinde ca somnul în zori sau

ca masa-n praştia pregătirii

se-ntinde la poveşti ca un cântec pe-arcuş de viori

(ca o) răsturnare miraculoasă a firii

 

gogoşarul umplut al urechii

ce să curgă ce să stea

steaua-n pungă vorba-n ea

piedici pe cale drum pe pedale

tăceri în taclale şi fum

iubiri între frunze şi focul cătun

memorii uitate cu trupul uşor

fulgi de cenuşă şi aripi de scrum

paşi fără umbră

sens fără drum

 

cum să se scurgă cumul a ce

sufletu-n vorbă cara cu pace

mijloc între două jumătăţi de întreg

ne-nţelegeri legate cu fir de-nţeleg

fire-mpletite cu ghemuri de ghes

gogoşarul urechii umplut cu-nţeles

ca foamea să muşte din hrănire şi ea

cum muşcă întunericul flămând dintr-o stea

şi setea aceasta a ochiului gol

pândeşte-n afară dându-i ocol

 

ce câine adulmecă un fir de miros

ce este nu e: nu ştii de va fi

cum nu ştii de a fost

totu-i o nebunie belşug de-amalgam

ochiu-i al meu da’ nu ştie că-l am

îmi atârnă pe faţă latul lui drum

dansul cu lungu-i certificat că-i nebun

condamnat la judecata unei simple-ntrebări

umplută de viaţa oricărui răspuns

nimicuri vidate cu vidul în ele

coş ce există

lângă gol de nuiele

 

pierdută identitate în găsirea cea nouă

optul culcat în lanul cifrat

rupe literele în oglindă ciudat

coacerea cloceşte clocirea

timpul potrivit se rupe în două

optul cel nou fi-va nouă

 

lanţul rupt al păcatelor

Ce, nu spălăm noi rufele murdare!?

Nu zicem… „şi-aşa s-a murdărit! s-o murdărim mai tare!”

Facem aşa doar cu cârpele…

cu cârpele ce nu mai au valoare.

între ce-am fost şi ce vom fi

tainic, miraculos, magic

între vremuri

între lume de materie şi-ntre lume fără trup

oscilăm

suntem la mijloc

prinşi între mijiri ce rup

rup din noi, din lipsa noastră

din tot ce-ar putea să fie

rup zerouri dintr-o cifră

smulg chiar pomul din hârtie …

deVenirea timpului

timpul trece:

de-i scriere îi sunt foaie, de-i călător eu drumul

de o mare, fluviu, îi sunt îmbrăţişare

de e o amintire îi sunt umbre-n lumină (imensa-i libertate îi e încătuşată într-o fotografie, sublimă)

trece timpul: se-aude-n urma lui tam tam-ul

în grabă trecătorii îmi intră în simţire ca-ntr-o gară

trecând peronul zilei de dimineaţă-n seară

timpul trece: cutia de conservă îmi populează mâna

spre trecerea lui lungă i-o-ntind ca o cerşire

cu generozitate el îşi dezbracă clipa

curentul ei mă trece printre fire

şi trece, mereu trece într-o plictisitoare cohortă

ce se opreşte ca norocul din când în când

într-o-ntâlnire cu plictisul

atunci materia din care-i făcut devine aluat ce se-ntinde

şi creşte într-o nesfârşită poveste

şi trece, mereu trece într-o plictisitoare poveste

ce se opreşte ca norocul din când în când

pe marginea cuvântului: iubire

atunci lungimea din care-i făcut se adună toată în ea

prea scurtă, prea mică, prea rea

gura ar vrea să spună ceva, însă trece şi ea

se deschide şi adoarme deschisă într-o imensă visare

într-o imensă căscare

mereu mai întinsă, mereu trecătoare

suntem ceea ce facem (in mod repetat) ?

suntem rai pentru ca facem raul sau facem raul pentru ca suntem rai?

sunt hot dupa ce fur de cateva ori, sau fur de putine sau multe ori pentru ca sunt hot?

e ceea ce suntem mai important decat ceea ce facem?

suntem ceea ce facem (in mod repetat) ?

cum e cu proverbul „cin` se aseamana se-aduna!” ?

da celalalt care zice „spune-mi cu cine te-mprietenesti ca sa-ti spun cine esti!” ?

e viata noastra o serie de obiceiuri, iar „prieteniile rele strica obiceiurile bune”? – daca-i valabil in sensul asta, trebuie sa fie adevarat si in celalalt sens: „prieteniile bune strica obiceiurile rele!”

e viata noastra o serie de niveluri (vazute si nevazute) care-si au radacinile adanc infipte in relatile pe care le avem (asa cum am auzit, citit, constatat) ?

1. nivelul vizibil si privat al comportamentului (ceea ce zicem si facem) + consecintele inevitabile

2. nivelul valorilor (ceea ce consideram bun si rau, frumos si urat, adevarat si fals, corect sau incorect, etc.)

3. nivelul convingerilor (al credintei in ceva) – credinta care nu exista in sine ci e INTOTDEAUNA legata de un obiect al ei. in felul asta unii cred ca DA, iar altii cred ca NU, insa toti cred

4. nivelul relatiilor (mediul, locul, contextul in care fiecare isi dezvolta si creste credinta, valorile si comportamentul)

suntem un ansamblu de infuente interne (ereditatea) precum si un ansamblu de influente externe (mediul) care interactioneza in permanenta in batalia si razboiul devenirii noastre !(?)

suntem ce ne fac alţii, suntem ce-i lăsăm pe alţii să ne facă, suntem ce ne facem singuri, suntem ceea ce-i facem pe alţii

suntem şi nu suntem pe deplin. mereu ne transformam şi oscilam între suntem si vom fi…cel mai mult ma bucur ca nu suntem ce-am fost, şi din acelaşi motiv uneori ma întristez…

Ofrande

Vă sunt dator deşi nu stiu de ce

v-aţi chinuit să mă îndatoraţi

Pe treptele vieţii mi-aţi aşezat ofrande

ca la o zeitate ce vreţi s-o îmblânziţi

Şi-am luat din fiecare

Şi-am stors făr’ a cunoaşte

C-o să trăiesc simţirea

Şi carnea de pe oase

E parte din ofranda

Ce de pe trepte-am luat.

Da, carnea de pe oase,

Materializare a gustului furat…

Câte puţin, şi multul s-a regăsit cu vremea

Sunt astăzi ce pe vremuri nici nu întrezăream

De-aici am luat o vorbă

De-acolo înţelesu-i…

Sunt parte din simţirea şi din gândirea ta

Aş vrea să pot acuma

Încet a mă desprinde

Să fiu doar eu pe lume…

Dar ştiu că nu-i aşa.

Oricât aş încerca şi chinul de m-ar stoarce

Norii de-ar fi rachete acolo sus pe boltă

Şi lumea de sub talpă suveică de ar fi

Veioza din odaie şi mâna ta gingaşă

Întotdeauna parte

Şi-ofrandă îmi va fi.