plasă de fluturi

 

şi prind cu mâinile  zborul de fluture

nimeni nu-l vede nimeni nu-l ştie

îi descos aripile şi le-nşir pe hârtie

ca pe-un zbor într-un cer ce-i al meu

un cer-colivie…

 

* poza de aici

 

Publicitate

e aşa rotund-înţepător

nu pot descrie sentimentul ăsta

e-o stare

veche şi nouă din copilărie

de dinauntru prin oase şi carne

se-afară

curge prin mână emană

ca transpiraţia

 

e-nţepător că doare

da’ mă umple şi mă plimbă

ba în stomac îl simt vierme

ba în inimă vânt

aer înţepător

sfrijit ca vacile lui Iosif în vis

sau a lui Faraon uscate spice

da’ plin

în acelaş timp şi grase

şi goale şi pline

 

să fie vreo înştiinţare sentimentală

vreo foamete

sau vreun belşug de foame?

 

porţile deschise ale duminicii

ce să (de)scriu, litera

inima literei sau sunetele ei răspicate?

drumul cu tot cu paşii surprinşi macro

într-o poză

salvată undeva într-o amintire

mai degrabă uitarea s-o descriu

rătăcirea mapei – hărţii aceleia –

după care ştiam cum să găsesc amintirea

şi unde

 

acum nici uitarea nu mai ştiu pe unde-am salvat-o

şi fără să păcălesc adevărul

şirul de click-uri m-a’nlănţuit cu zalele lui

ca o realitate mai mare decât actul în sine

de parcă partea poetică n-ar sta spate-n spate cu cealaltă parte

n-ar fi lucrul în sine ochiul şi privirea

 

coastele literei să le descriu?

cum se vede printre ele ca printre scândurile gardului

bătăliile, războaiele, frământarea

dospeşte-n înţelesuri frământarea

şi de-aia câteodată poezia miroase-a cozonaci

iar alteori a vatră

 

pân’ la sadism ţintuirea asta pe foaie n-o doare

n-o sânge şi n-o pregăteşte decât de-nviere

în ochii tuturor acelora în care-s deschise porţile duminicii

ţâţânii înşişi cu dute-vino-ul literei

 

de ce s-ar exclude?

le extrag frumuseţea în vorbe

le forţez frumuseţea cu forţă

le surprind frumuseţea c’o poză

dacă le descriu mai sunt frumoase

sau frumuseţea descrierii le umbreşte?

completare

scrierea mea n-o să ştie niciodată c(e)-am scris(-o)

se va uita neînţeleasă la ea însăşi

cu coarnele strânse ale sprâncenelor

prin ocheanul necunoașterii cu care am scris-o

pentru neștiința ei neînțeleasă

Separarea culorilor

Când (de)scriem despre înviere o omorâm. O limităm în îngrădiri ca pe-un tablou la care-i separăm culoarea de culoare.

Şi cum moartea ne e străină şi-ascunsă, tot aşa şi-nvierea.

the inside of the outside

strălucea cu interiorul în încordare

trăsesem perdelele cele groase

strălucea cu toate direcțiile

îmi învelisem ochii încuiatele pleoape

ca o celulă întunecoasă

ca un nou stil de viaţă:

*

interioară ne e toată viaţa

întreaga viaţă zâmbită sau plânsă în interiorul gândurilor

o trăim în interiorul privirii

o lăsăm să (ne) alerge în(tre) graniţele părerilor şi (pre)judecăţilor

acoperişurilor pereţilor cămăruţelor ce ne limitează (spaţiul):

întreaga noastră viaţă chiar şi cea exterioară

e înterioară:

*

dialogul e în(tre) mine şi tine

între mine şi noi

sub protecţia chefului nostru de a vorbi

în interiorul mingii de cer

în interiorul cafelei

a cunoştinţei şi-a prieteniei noastre

în mijlocul limbii ce nu ni se pare străină

ce nu ni se pare exterioară

*

câteodată sunt(em) în câte-un film

altădată în câte-o muzică

(sometimes we are in love)

fără să putem ieşi din dragoste

sau din ura (ei) cu care ne întoarce exteriorul pe dos

…sau invers!?

din care nu mai putem ieşi nici scăpa nici dori

*

în interiorul cântecului în care s-a prins urechea

partea interioară a exteriorului a fost coliviată

în cuvântul „colivie”

tot ce-are în comun în comun

interiorul cu exteriorul e uşa geamul şi principiul

vaselor al fizicii a’ trecerii

*

în interiorul curţii se află o oglindă în exteriorul geamului

în care am invitat soarele înăuntru

şi-am închis storurile

el se dichiseşte-n deschideri

se nesinchiseşte-n închideri

şi se strecoară asemenea ploii în frunze

în umbre în pumnii strânși (în bulgări) ai pământului

în ochii noştri prinşi în înteriorul privirii

prinşi în interiorul orbitelor

care se află desigur în interiorul acestei scrieri

ce se strecoară chiar acum în ochiul tău

în ochiul gândului cu care vezi

means of communication

Dumnezeu se joacă cu oglinda-n oglindă răsfrângându-se pe Sine pe-o rază pe care mi-o bagă în ochi

pe care-o împinge acolo cu instantanee;

orbitoarea strălucire a fotografiilor Lui,

a zilelor şi momentelor ce nu mai pot fi şterse nici luate jos de pe peretele memoriei.

Din oglindă-n oglindă îi trimit înapoi zâmbete

semn că-s mulţumit şi-mi place joaca (asta),

chiar dacă de cele mai multe ori

cu orbitoarea ei descriere nu mai înţeleg nimic

n-o mai înţeleg deloc…

În oglinda ovală a orizontului surogatul jocului sclipeşte a şapte…

Tu nu eşti umbra fiinţei Tale

Ţi-am găsit umbra lângă pomul plecat

plecat spre cer cu frunza desfăcută,

cu rădăcinile înfipte în eter

cu-ntreaga lui coroană nevăzută.

Te-am căutat şi Te-am găsit umbros;

cum să se lumineze soarele pe sine ?

căzut în lacul drept cu luciul gros

cu umbra lui de raze şi lumine.

Te văd mereu cu degetele ochi,

cu ochii ochi, cu umbra mea căscată

flămândă după trupul Tău necopt

ce cade peste noi cu umbra-i toată.

Te desenez aiurea pe asfalt

cu creta paşilor de jucărie,

să te desprind aiurea de înalt

să te încătuşez cu umbra-Ţi vie.

şhaitan

anaconda pe hârtie – şirag de o mie

până-n puf de păpădie

vânturi vin în vie

anaconda-n şerpuire – pierdere-n găsire

până-n ochiul dintre fire

legate-n uimire

anaconda colorat – sfinţenie-n păcat

sufletul de trup e luat

legat dezlegat

anaconda cu ochi mari – cercuri de barbari

tu apari chiar când dispari

spiralat te cari

anacondă denumită – când corn când copită

ura ta ne e iubită

nouă învechită

anacondă şarpe om – cu strămoşul pom

mintea noastră-i o grădină

fruct muşcat de vină

fără despre

mă uit prin vorba ta până în viaţă

ca ‘ntr-o lentilă ce-o aduce aproape

ea e acolo mică şi departe

dar vorba ta îi e cârlig şi aţă

când tu vorbeşti a timpului dezastre

îmi explodează-n carne nişte mine

cum calcă degetele lungi încet pe clape

şi muzica se-nalţă şi-şi revine

nu e totuna să-mi vorbeşti pe note

să-ţi scoţi din buzunare portative

nu-mi desena nămeţi, nu mi desface

ci lasă-i să mă ningă lin pe faţă

pe ochi, pe buze, pe urechi, pe viaţă

prin vorba ta rotundă şi subţire

dilemă

Mă-ntreb ce mi-e mai greu: să inventez, sau să descriu?

Eşti Personajul principal

Eşti Personajul principal al Cărţii şi Autorul scriitorilor (nepricepuţi).

Criticii spun c-ai fi fost inventat, uitând că inventivitatea este invenţia Ta, şi vorbele cu care neagă că ai fi Tu li le-ai dat.

De ce să mă gândesc la Tine dacă nu eşti? De ce încerc să te descriu, să te cunosc, fără să mă forţeze cineva?

De ce urând cărările ce mi le pui sub paşi, că-s prea înguste şi prea drepte să le sui, de fiecare dată când m-abat, regret?

Ce, n-am citit şi alte cărţi ce sunt şi au şi ele un erou? Mă-ntorc târziu să recitesc? Şi chiar de fac aşa din când in când, le iau eu vorba capătai? Le răscolesc în fiecare zi cum fac cu vorba Ta?

E textul lor proaspăt şi nou, ca apa care izvoraşte necurmat, cum este textul Tău, ca viaţa ce ai pus-o ‘n el?

Eşti personajul principal al Cărţii şi mult mai mult de atât, şi eşti Eroul meu!