Arhive pe etichete: deschidere

porţile deschise ale duminicii

Standard
ce să (de)scriu, litera
inima literei sau sunetele ei răspicate?
drumul cu tot cu paşii surprinşi macro
într-o poză
salvată undeva într-o amintire
mai degrabă uitarea s-o descriu
rătăcirea mapei – hărţii aceleia –
după care ştiam cum să găsesc amintirea
şi unde
 
acum nici uitarea nu mai ştiu pe unde-am salvat-o
şi fără să păcălesc adevărul
şirul de click-uri m-a’nlănţuit cu zalele lui
ca o realitate mai mare decât actul în sine
de parcă partea poetică n-ar sta spate-n spate cu cealaltă parte
n-ar fi lucrul în sine ochiul şi privirea
 
coastele literei să le descriu?
cum se vede printre ele ca printre scândurile gardului
bătăliile, războaiele, frământarea
dospeşte-n înţelesuri frământarea
şi de-aia câteodată poezia miroase-a cozonaci
iar alteori a vatră
 
pân’ la sadism ţintuirea asta pe foaie n-o doare
n-o sânge şi n-o pregăteşte decât de-nviere
în ochii tuturor acelora în care-s deschise porţile duminicii
ţâţânii înşişi cu dute-vino-ul literei
 

muşcătură de aer rece

Standard
a căscat noaptea ca atunci când te scoli
şi(-)a deschis ochiul acestei dimineţi
frunza îşi ia rămas bun de la pom ca o geană în ochi
membrana deja s-a rupt
iar minutul netot o coase şi-o descoase
la loc
*
mâna se-ntinde către geamul nespart
să-i smulgă plămânii cu gură cu tot 
să-l stoarcă de aerul încă neinvadat de somnul molatic
de gândul ce noaptea întreagă l-a lepădat
*
şi muşc din trupul lui rece ca dintr-un măr
sorb cu zgomot lumina să nu mă ard
arunc pliculeţul la coş cu hârtie cu tot
îi deschid apei către faţă un vad
lăsând mersul în urmă mirosul de viaţă
trecutul de-acum cu gura căscată
ca o mirare între rostiri
sau o fereastră deschisă-n priviri
 

sculptură (de strajă)

Standard
cu dalta asta bat la uşa ta
tu piatră de mormânt peste simţire
să izvorască din bătăi o stea
ca trecerea de ani peste pastile
*
să sap în vorbe crăpături măcar
priviri fâşii până în înviere
furiş tunel ne-mpiedicat de cheie
şi neînchis în buza-i de hotar
pecete ruptă-n faşa-i de idee
*
spectacol de pe scena asta-nchisă
de ce te-ascunzi de mine ca un teatru…
am încercat trei dălţi sau poate patru
forţate-n yala ta de gibraltar
s-au rupt în fii şi fiice de-ncercare
cum jerfa-şi află gustul pe altar

prima zi

Standard

fă din răsadul mormântului un loc de pelerinaj

rostogoleşte piatra sau mai bine rosto-goleşte piatra

şi rupe sigiliul de la gură

unora gura le este un mormânt deschis

altora le miroase a-nviere

şi-ntreaga săptămână-i duminică

a doua poartă

Standard

nu m-ai întrebat ce vreau… întreabă-mă ce vreau!

să deschizi a doua poartă a ochilor mei – asta vreau!

(şi mai vreau să văd cum (îmi) zici: capătă-ţi vederea!)

false(le) jucării

Standard
cum coboară din elicoptere cutii
pe scripeţi de funii învârtite în ei
spre nişte nevinovaţi şi curioşi copii
cu timpul laşi în mine
cutiile străine a zilelor prea pline
de false jucării
*
cum de nu ştii? şopteşte o stea
spre licărul ochi din inima mea
cum de nu ştii de mână să ţii
verbul „a fi” cu verbu’ „a avea”?
ridic din umeri simplu poverile lăsate
acolo de noapte de stele de stea…
*
cum urcă spre elicoptere funiile goale
şi zborul lor static umbreşte plecarea decorul
(iar) ochii copiilor tulbură marea
din care coboară valuri de cer
(cutii îngrădite-n libertăţi de mister)
*
cum de nu vrei? ţip-un cocor
aflat întâmplător în decor
cum de nu poţi? răspund decorurile
toate la toţi
şi tac din priviri cu gura deschisă:
surprindere furată de hoţi
*
cum (,) coboară din elicoptere cutii?
cum funiile-s scripeţi iar umbletul lor
cercuri jucării?
cum ştie zborul elice să stea
luceafăr sclipind într-o noapte de om?
de ce-s zilele pline carton
mici prunci nevinovaţi curioşi
cuiburi de zile în a zilelor pom…
*
ce-s în cutii elicoptere şi cer
urechea uşă sau clopoţel
libertate ‘ngrădire mister!?

bătaia fluturilor cenuşii

Standard
căzută fruntea-n mână mi-a deschis
un zbor de fluturi cenușii
un zbor multicolor
ca ‘mbrăţişarea de arătură a unui plug
ca baterea de câmpi şi de ogor
*
ştiind că-i doare lovitura mea
nu m-am oprit să le trimit
mulţimi întregi de paşi
scrisori d’amor – cuvinte ca nişte bătăi ce dor-
un dor spre ce-i deschis
cu chinul lung şi luminos de stea
*
căzută fruntea a lăsat
întredeschis în palma ei un loc uşor
ca un fior
un locușor ca pana unui fluture de-abis
ca îndrăzneala minţilor din vis
ce se uimesc pe ele cu ce-i nou
*
în toamnă mi-a căzut din palma mea
rodul crescut de locul gol
rodul rămas ca loc deschis
sub fruntea de ogor şi câmp
sub arătura lui de gând
pe care-l bat cu-asprimea primăverii
tot crescând
căzută fruntea-n mână mi-a deschis
un zbor de fluturi cenușii

crăpare de ziuă sau „lapte de stele”

Standard
deschiderea ochilor (mei) e asemenea despărţirii Mării Roşii
să treacă de pe-o parte pe alta Lumina
şi să se-nece odată cu deschiderea pleoapelor
în groapa întunecată a pupilei întunericul
*
Calea Lactee e-un ochi plin de stele
c-o gaură neagră la mijloc…

*poza de aici

acorduri de lumină

Standard

îmi intră soarele în ochi, îmi intră în privire

deschise par că-s două porţi

mireasă şi cu mire


îmi intră soarele pe geam, îmi intră în ogradă

şi stă pe-o umbră ca pe-un ram

neputincios să-l vadă


îmi intră raza şi-n urechi, străină ca-ntr-o casă

în care toate-s strâmte, vechi

şi nu mai poa’ să iasă


îmi intră soarele în gând şi gura îl exclamă

legat e ce ? şi cum ? şi când ?

acorduri într-o gamă

Ecclesiast 2.13

„Şi am văzut, că înţelepciunea este cu atît mai de folos decît nebunia, cu cît este mai de folos lumina decît întunerecul.”

din depozitul gol al facerii

Standard

Lumea a fost făcută cu uşi şi ferestre luate din depozitul gol al facerii !

În pereţii exteriori au fost încercuite nişte găuri ca să poată intra aerul din ochiul exterior şi să-şi poată imagina aşa cum vrea şi uşile şi ferestrele.

Cărămizile de deasupra se mută către jos la temelie, printr-o mişcare permanentă şi circulară, până când zidul coboară la noi cu tot cu interiorul folosit la alcătuirea lumii noastre.

Indiferent de viteza cu care cărămizile de sus formează temeliile de jos, întotdeauna rămân în zid găurile prin care-şi aruncă ochiul privirea, strămoş al jocului cu voleu.

La început la ferestre li s-au zis uşi !

Când au fost deschise, prin timpul acela au fost invitate înauntru uşile şi şi-au găsit astfel ziua naşterii.

„Ia-le ‘napoi !”- strigau mulţimile de ferestre numite la început uşi, pecetluind sub oboseală noul nume.

Pe urmă a început un război între ferestrele numite uşi şi ferestrele numite ferestre. Cele din urmă au zis că ele se închină aerului din cer, şi-n stricteţea lor nu se coboară până-n pământ, să se deschidă tuturor, ba să fie călcate-n picioare de fecundarea prafului şi-a apei.

Celelalte au zis că ele refuză închinarea închizându-se ei; să separe închiderea de deschidere.

Astăzi sunt uşi peste tot: chiar şi către început, chiar şi către sfârşit. Spre exemplu, ca să intri în ziua de ieri ai nevoie de-o uşă, chiar dacă s-au inventat între timp degetele care cu câteva sunete domină deschiderea.

S-au inventat şi butoane care domină şi subjugă uşile… de fapt nu pe ele ci sufletul lor, deschiderea şi închiderea din care sunt alcătuite.

Deschiderea lumii prin uşile şi ferestrele deschise ale depozitului gol al facerii,  deschide lumina onirică din spatele ochiului închis, a somnului deschis – a lumii fantastice din cărţile deschise în copilărie în deschiderea timpului pierdut, deschis căutării timpului găsit, prin uşa vremii…

… uşă care asemenea tuturor uşilor, se închide şi se deschide pentru fiecare ! (atât cât vedem pe-o fereastră)

deschidere

Standard

iubirea-i pironită-n cuie

ca o haină

pe lemnu’ de-orizont

pe firmament

ca să-mplineşti istoria oglindită

în vorbele păstrate-n pergament:

ai rupt în faţa nedreptăţii

„ne”-ul sumbru

aşa cum haina ei ţi-au rupt-o

din călcâi

şi multelor istorii dezlânate

ţi-ai aşezat ruptura căpătâi


s-au adunat pe firele ce-ncheagă

mizerii înnodate gând cu gând

mâniile care nu ştiu de şagă

ca nişte ape gata să atragă

potopul care spală judecând


atunci în albia braţelor deschise

din cuie paratrăsnet ţi-ai făcut

durerile rodesc ca nişte vise

Tu ai făcut mai mult decât ai spus:

fărădelegea noastră adunată

spre răsărit c-o mână ai împins-o

cu cealalt-ai împins-o spre apus.