el e un cal sărit șotronic
de pe vârful stelei pe-un altul
tăind planurile vechi
în sfere cu colțuri ovale
rotunjite pe-o parte
mai ales
și mult mai…
o stea în cinci colțuri
inegal înmulțite
într-o mereu o altă
socoată călătorind
cu viteza luminii
brațele ei întinse
…
să rupi eticheta (unui lucru) şi să scrii alta…diferită să o rupi iarăşi şi să scrii altfel: uite o definiţie a adevăratului talent acum şi pe-asta tre’ s-o rupem să scriem alta…
Gestul (ăla) în care colţurile gurii sunt trase în sus de sufletul care se exteriorizează…că nu poate rămâne înauntru…
„Poezia este o formă de libertate, de multe ori cea mai frumoasă formă a ei.”
* aici am găsit scris
şi prind cu mâinile zborul de fluture nimeni nu-l vede nimeni nu-l ştie îi descos aripile şi le-nşir pe hârtie ca pe-un zbor într-un cer ce-i al meu un cer-colivie… * poza de aici
încercarea se-ntinde asemenea unei gropi cu marginile nehotărâte văzută de-acol’ de sus din ochiul interior al soarelui privirea legată de rază o străbate până-n înţelesul ei de abis până-n vremea aceea a naşterii când absolut orice realitate (re)devine vis de-aici din perpendiculara perspectivă umană încercarea e-o neregularitate a scoarţei terestre groapa rămasă-n urma sâmburelui căzut din zgomotul primei muşcături mai adânci pe care prima femeie o săpa cu dinţii în prima-ncercare (groapa unora e mai mică, groapa altora e mai mare) pentru mersul meu legănat ea-i o posibilitate încă neîntâlnită: iubirea unei amintiri neştiută-n uitat …iubire ce-şi plânge dorul dintâi neştiind că m-am pierdut în aflat neştiind că-i iubită încercarea se-ntinde ca somnul în zori sau ca masa-n praştia pregătirii se-ntinde la poveşti ca un cântec pe-arcuş de viori (ca o) răsturnare miraculoasă a firii
cu inima în zambet şi buzunare goale
copilăroasa faptă legată de degetul Tău
curge prin ceruri ca un fir de aţă
de care mă prind şi mă leg
atunci cand mi-e bine şi e senin
sau neagră de zgură e noaptea iar mie mi-e greu
printre foi, acolo pe undeva la definiţii
scrie încredere
de ce eşti Tu paradoxal?
..e simplu să întreb..
ciudată-i lumea şi ochiul ce te vede ciudat
când stinsă e lumina-n ochi
toţi sorii pot să ardă delirând – scânteie Tu
oximoronic eşti!
Tu josul-sus
bogatul care n-ai la căpătâi nici cât un cuib
Tu mare-mic şi miel şi leu
ca să vorbeşti şi să te-audă toţi
ai pus tăceri lângă tăceri şi ca să te găsim
te-ascunzi!
nu, nu-s eretic când îţi zic „oximoron”
şi ca şi când nu-i tot
..şi anul ăsta cânt
de Tine, veşnice:
..că te-ai născut!
călătorru' 