am constatat ca neglijez cu nerusinare Terra Lingua 🙂
macar din cand in cand ar trebui si trebuie, zic eu, să mă străduiesc să rup barierele limbajului moştenit de la părinţi şi să scriu şi în cea de-a 2-a limbă pe care cat de cat o stăpanesc. cu regret trebuie să recunosc ca nu mă descurc şi la alte cuvinte ale altor limbi, chiar romana îmi dă bătăi de cap cateodată şi trebuie să mă întorc să corectez greşelile gramaticale pe care nu le-am observat atunci cand am scris (asta e cazul fericit), sau de care nu mi-am dat seama din neştiiţă, ca altfel le-aş fi observat 🙂
e atat de fascinantă (pentru mine) capacitatea asta a noastră a oamenilor de a vorbi, care ne diferentiază atat de mult de celelalte fiinţe. călătoria vorbei, care-i de fapt un sunet care poartă cu sine o încărcătură fascinantă şi ea…
şi cu o viteză uluitoare urechea sau ochiul decodează ceea ce atat de natural am codat şi nu ni se pare nimic „anormal” – toate bune şi frumoase, toate la locul lor, toate aşa cum le-am gasit, cum suntem obişnuiţi să fie, ce mai contează că e în romaneşte sau englezeşte, sau altfel…
călătorru' 