Arhive pe etichete: cuvant

cuvântul

Standard

el nu-i atent!
el țintește cu atenția lui
în altă parte
urechea lui e ținta altor
atenții

el e absent!
prezența lui traversază aerul
ca o boare răcoros-fierbinte
aerul gros al acestei clipite
din care el lipsește

el este nefiind!
și asta nu doar din pricină
că se poate
ci mai mult din cauză că-i
obligatoriu
asemenea prezentului
aidoma libertății

el este liber!
oohhh, cel mai liber!
liber să se-nrobească
oridecâte ori vrea
cui vrea
cu salba libertății la gât
ca un număr pe piept
ca o armură pe umăr
imortalizat de nemurirea
unui scris
de viața veșnică
a unei poze
îmbrățișată de lumina
ochiului

el nu-i stabil!
e rochia unui mereu alt
trup
febra unui mercur
transparent
chipui unei fețe
spatele încovoiat de înțelesuri
al acestei descrieri

el nu e el!
adeseori e ea
deodată ei
deodată ele!

love letter…

Standard
şi dintr-o dată apare o fisură
apare dreapta în dreapta celei stângi
creşte în capătul cuvintelor o gură
creşte într-una una în două linii lungi
 
dintr-o dată ne-viaţa venită
e văpaie aprinsă în oaspeţi ad-hoc
trezită adormire ce gându-l îndoaie
punând viitor în prezent boloboc
 
bruscă şi ruptă vorba aceasta
curge ca norul în litera lui
se-ntinde prin noi neştiind unde crapă
ca raza din soare ca mama în pui
 
şi dintr-o dată cuvântul dispare
din amintirea rostirilor lui
fisura tot creşte mai mare mai mare
dispărută e gura şi stânga şi dreapta
şi linia întreruptă
conturul haihui…
 
SANYO DIGITAL CAMERA
 

bate (cu)vântul

Standard
cu vânt care se freacă de piatră
cu vânt care se toceşte pe sine
de obrazul meu câteodată
îmi intră-n ochi hârşâind privirea
de parcă în grabă s-a ‘ntors acasă
că şi-a adus aminte c-a uitat
sau de bucuria că şi-a adus aminte
 
de gard îşi toceşte trupul neobosit
de curtea interioară a impresiei
se-ascute pe sine ca simţurile
tocmai spre a putea să-ncapă
 

re-metamorfoză sau metamorfoza-re

Standard
„M-am Cuvânt până când Tu…”
 
când nu mă mai cuvânt,
Tu nu…
 

dacă-i spui numele dispare

Standard
adulmec tăcere
cu plămânii-o fac bulgări
în timp ce-o adulmec
o tai cu privirea în loc s-o admir
şi-o respir…
(ea) e o lume a sfârşitului
(la început a fost cuvântul, nu?)
a prăpastiei ce se cască după ultima literă
a vorbei ce cască a-lene
cu sunetele la subraţ la subsuoară
dă-o-ncolo nu-i da apă lingvistică
las-o să moară…
în sărăcia ei de pustie…
 
ea e istoria nescrisă a scrisului
e liniştea din ochii glumei şi-a râsului
amintirea unei memorii uitate
 ce nu ştie cum o cheamă
(şi nu ştie că nu ştie)
nu poate număra 1… 1000
 
nu ştie de el… sau de ea
nu se ştie pe sine
nu se poate-ntrupa
că moare când îşi spune pe nume
…dispare

poetul şi nespusele lui frici

Standard
poetul (nu) se teme de cuvinte
el şi-a mântuit înfricarea
el merge cu bicicleta mereu înainte
peste ape(l) având mereu acolo-ntre coarnele ei
farul aprins
 
el e-mpins să-mpingă de ele
să tragă de ele cum trag vâslele de apă
şi întind copiii joaca pe
corzile gumei de mestecat
 
după ce-o termină de savurat
până prind miros opririle a mere
o adună-ntre degete şi-o lipeşte când
de marginea interioară a mesei când
de chenarul interior al fricii
amprentând în ea un bileţel de curaj
ca pe-o firmitură din masa copioasă
pe care-şi (de)scrie (ne)înfricarea
bucată cu bucată
 
el dezamorsează mina 0.5 (sau chiar altă cifră)
şi calcă neînfricat peste fiecare pastă
anume ca să explodeze
şi să-mproaşte în ochii voştri zăcământul ei de tărie
de comerţ între gânduri de-argint
ba chiar cu schije de aur şi diamante
care de repede ce plonjează
nu le vede decât ochiul ce devorează
lumina minelor lui
cu pupila neagră – cosmic universală
gaura neagră scobită înadins
în drumurile stelelor din noi
 

plic fără scriSoare

Standard
sau, hârtie fără vorbe…
 
Tu nu-ţi răsteşti cuvintele în mine
ele nu emană-n afară din contră mi-s
reci şi străine ca nişte mâini îngheţate
în noaptea geroasă lipsită de vară
 
câteva adunate răzleţe timide
mă privesc speriate (strânse de mine)
şi nu ştiu se tem de ce-o să păţească
se-ntreabă de-n sufletul meu vor fi într-o teminţă
sau le va fi cald confortabil şi bine
 
nu-s soare cu raze cuvintele Tale ci
bulgări de jar ce-mi ard amprenta privirii
de n-ar fi de piatră inima mea s-ar aprinde
şi-ar arde întreg rotocolul uimirii
 
mă mir dar nu miracolul lor mă uimeşte
paradisul de apă nu-şi găseşte plăcerea
în peşte ci invers total diferit şi pe dos
cum nu-şi găseşte drumul desfătarea
în mersul pe jos…
 

speechless (love)

Standard
n-am cuvinte cât te iubesc dar
voi folosi în locul lor scrisul acesta ce nu-i al meu
voi face semne cu el de parcă
în noaptea aceasta deasă a tăcerii
numai lumina acestei lanterne se-aude
 
şi-o să mă rog cu mâinile mele unite-n faptă ca într-un sărut
şi tot ce n-ar putea să declare sărutu’ acesta lipsit de cuvinte
îţi va face inima să tresară
şi faţa ta să ia din nou aminte
 
la ce-mi trebuie dom’le la ce-mi trebuie
neputincioasele cuvinte lipsă?
când am zâmbetul la mine tot timpul…
ţi-l dau ţie ca o umbră pe ape să te copleşească
să te-ajungă să te-ngroape
cum frunzele toamnei biruie pomul
de parcă eu aş fi tu iar tu omul
 
tu eşti Cuvântul ia-te-napoi:
(ce târg ar fi ăsta între noi doi?!)
 
îţi voi declara în tăcerile mele linia aia subţire
dintre bune şi rele pe care-ai trasat-o cu creta perdea
ruptă atunci la trecerea ta
pe lângă rupturile inimii mele crescute ca nişte gropi în asfalt
pe care tu le umpli coborând din înalt rupturi
pe nişte petece de hârtie
cu care dimineţile mă îmbie să tac s-aud ce-mi vorbeşti:
tăcerile tale cu care iubeşti
 
 

n-am ajuns încă !

Standard
de nu-mi vei vorbi ce-am s-ajung Dumnezeule ?
 
voi ajunge sufletul vechiului
şi-l voi (şi) depăşi ?
voi ajunge din urmă din nou(l)?
cusută gura inimii mele cusută cu firul multor tăceri
stă mută stă surdă cu ochii-n durere înoată
în lacrimi se-neacă în ele
în gustul amar de tăcere
mucezeşte sufletu’n ea asemenea merelor
nu mai bate în nicio uşă se prăbuşeşte în umbra ei
cu balamalele împietrite în deschiderea făcută cenuşă
fără lumina niciunui foc fără cutie poştală
fără scrisori fără veşti fără joc…
 
ce voi ajunge de nu-mi vei vorbi
Dumnezeule ?
ce-am s-ajung (în) ce înţelesuri ?
un punct într-o margine de cuvânt sau
nişte puncte într-o suspensie: o lipsă de urme
în urma unor lipsuri de mersuri…
 
joacă-ţi toate cărţile pe masa atomilor mei
ce-ai să câştigi ?
care ţi-e marea dorinţă ce vrei ?
 
împarte cu mine ziua victoriei sau măcar taie în min’ un procent
nişte minute nişte ore nişte secunde
despică burţile nerostirilor până-n tăceri
desparte tăierea celor două tăişuri din sabia cuvântului tău
rupe rămânerea-n urmă de-ajungere
mai noul de mai noul de ou…
 
voi ajunge din urmă planurile zilei dintâi
latura stângă
lunga faţă a întunericului cu înecarea Oxigenului în H2
plimbările tale cu spatele
funia ‘nodată în buriculpământului
dedesubtul plimbărilor
întâiul răsărit al cuvântului …
 (..?)

metamorfoză

Standard

…m-am cuvânt până când Tu!

Nu există cuvinte!

Standard

…există mai multe forme ale Cuvântului!

tulburare

Standard
ce ropot de ploaie
de vară sunt paşii Lui peste pietre
iar vorba-i un fel de curcubeu ce-nfioară
şoptită ca raza amurgului către seară
în nopţile albastre şi senine de vară
a visului şi-a durerilor noastre
a clipelor negre şi-albastre
 
oloagă umblarea tace de lene
şi îngerul tace lenevind tulburarea
doar ziua cu ziua si ziua cu seara
se-ntrec între ele alergându-se alene
 
de ce-i sună paşii ca moneda căzută
de ce-i cade vorba la mine în creştet
cu gura căscată privirea mea mută
urcă spre îngerul-Om ce-mi vorbeşte
 
la ce îmi mai trebe tulburările ude
mi-e sufletul tot o undă şi-un foşnet
umblările toate prin mine zălude
se scoală şi umblă cu trosnet
 
şi fac ce de mult n-am făcut
niciodată
pe pietrele lespezi ca ploaia de vară
paşii Lui de ai mei ca spiţa de roată
în mersuri îi leg să-i scap de povară
cu patul în mână  şi inima ceară
aprinzându-se toată
 

(da de unde) mi-a venit o idee

Standard
Doamne
Tu eşti Cuvânt eşti Duh şi eşti Idee
sau nu nu idee
Ideea tuturor ideilor
a tuturor ideilor care se întrupează-n cuvinte
şi-n lemne cu viaţă prin ele
şi-n albine şi-n zboruri
mai largi decat legile aerodinamicii
mai largi decât alte idei
în diversele lor coperţi
folosite de diferiţi oameni
neavând nici un fel de idee
(de) ce fac

toate cuvintele sunt ale Cuvântului

Standard

 

Îți voi dărui tot ce mâna va scrie ! Cucerește țara aceasta a scrisului, numită poezie !

Cuvântul călător

Standard

când a plecat din galaxia Lui
cu viteza Lui însuşi
era Întreit de sigur pe El
că tot ce va exploda prin propria rostire
va fi bine

nu cunosc obiceiurile cuvintelor
şi nu ştiu dacă ele de obicei explodează
însă se prea poate ca ceea ce folosim noi când vorbim
să fie schijele primului Cuvânt