psalmul ăsta-i fantastic mi se pare atât de bogat de frumosde proaspăt-de-nou-de-autenticde bun (la) gust ca merele ionatane ca sunetul ce-l face muşcătura…şi-s gelos pe „răspicările lui de simţiri”pe iubirile lui de pe firul „deşir”şi încep să încep terminând neîncetat ce a-nceput ca să facă să fac…n-o să ştiu ce oglindă de lac purpuriu se va-ntinde între malul lui „scriu” şi-„o să fiu” să te sorb cu urechea mereu cum în scrisul tăcut stă ascuns Dumnezeusă te beau ca lectura unui fund de pahar cum dimineţile-n răsărituri dispar şi mereu să te-aduc înapoi conjugându-mă-ntruna cu-mpărţirea la doisă mă scald în nimicul de-a fiîn nisipul de zile cu aripile viigândul vrabie în soarele tău răsfirat ca un cer să se (a)bată-ntrupatsă cânte misterşă aducă-napoi primăverile cuibsub streaşina-ngustă a tuturor şi-a oricui… să fie un altfel de-a vorbi de-a cânta să ne-ajungă ciupirea cu acorduri de stea să ne-ntâmpine răsturnările cu întorsu’ pe dospână n-om mai putea să mai ştim ce am fostşi uitate cărările vechis-ascultăm cu privirea să privim pe urechi să traducem vorbirea-ntre noi cu-nţelesuri mai acuma mai noisă uităm înţelesul lui „eu”cum se scurge în ramuri firul de teişi se-mparte Divinul la Treiînfipţi cu picioarele pe Pământ să ne revenimcu capul ascuns sus în cer ca struţul speriat să trăim timpul tot acum imediat… vorbele rame de ochelari sparţi strânse de mână ca filele-n cărţi să ne-adune în privirile Luitablou de trăit de-admirat sub atârnarea făcută de cuisă sfârșim psalmul (cel) vechiplantat în uitare şi-n terminatşi să-ncepem un altul acum imediat…
e bun jugul Meu sarcina Mea uşoară oricum o să faci bătături oricum o să plăteşti oricum o să te doară…de ce să te-nhami la un (alt) jug în care vei orbi tot aruncand privirile’ntr-o parte (peste umăr) ‘nainteasemenea vorbelor şi privirea mai spune altceva cu părerisau mai minte vrei o povară doar pentru tine să ai sentimentul posesiunii…hamurile lor nu-s hamurile Melecantarul e înşelător busola dereglată în jugul Meu şi-n hamurile Mele mai e o persoană legată în încercare în lepădare îşi lovesc încercătorii inima’n ceafă de parcă te poţi dezbrăca de piele dintr-un jug în alt jug dintr-0’ncăpere în altă’ncăpere te poţi aşeza în fiece parte fontul nu contează prea mult nu-i de lemn nici din aur sau schele e uşor jugul Meu şi e bun în faţa lui de faţadă stă viaţa de zi cu zi ca urechea s’o prindă ochiul s’o creadă fără nici un fel de jujeu la vedere… – totuşi oamenii se plang că abia de mai pot să îndure pe grumazul lor întreaga pădure –
să iau de-mprumut, să fur de-a „dreptul” să-mi însuşesc conectat la cer cumva cu genunchii infipţi în podea să iau de dincolo putere putere ce nu-mi aparține să o jefuiesc s-o fac s-o simt prin vene cumva* fărâmiturile astea puține să le-nmulțească coșurile-n ele că vine seara cina-n care lumea se mănâncă pe sine și-orice străin se cade la mine acasă să se simtă primit primit să fie bine * îmi încearcă inima o bătaie – știi ca atunci când știi că furi-presimt o hoție mai mare pe care nu o pot face a mea nu-i de împrumut și nici de vânzare nu încape-n cămări și-n hambare ea există s-o iubesc nespus lipsită de-ndoieli și de-ntrebare* crăpate sunt temeliile toate arterele toate în inimi cineva a furat frunzele de smochin și-a lăsat privirea deschisă deșteaptă-n mine o fântână izvor cu brațele pline să curgă prin degete peste vorbe-n afară o apă ce nu e a mea ce nu e furată ce-i lipsită de seară să izvorască din ea… timpul de „iară”
vino! zice glasul ce cheamă neapărutul apare se întrupează neîntruparea şi ca şi cum ar fi vine ceea ce nu există începând să existe venind sub stejarii din Mamre îşi scrie Avraam poezia pe-nvelitoarea cortului în care ca şi cum ar fi a pus lucrurile care nu sunt primite de la Cel ce are un astfel de obicei de la Cel ce se cheamă singur şi-n uterul vorbelor Lui leagănă totul e-un fel de înviere venirea şi-un fel de explozie chemarea ca răsăritul unei dimineţi ca naşterea ei din uterul nopţii cum te cheamă? zice întrebarea dătătoare de viaţă şi-n timp ce-mi spun numele prind contur – un timp în care clipitele îşi descoperă numele – află cum le cheamă şi cine Dumnezeu numeşte tot ce nu e, şi-n momentul în care o face apare momentul, istoria, pomii, Mamre şi Avraam scriind poezie despre chemarea ce l-a făcut să fie despre infinitul stelelor şi fiul ce doarme liniştit în cort învelit în chemarea unui berbece, a unei întoarceri de cap a unei deschideri de ochi „cum te cheamă ?” îl cheamă Dumnezeu printre frunzele pomului ca p-un fruct chemat de toamnă „Doi de aa” răspunde Avraam… apoi adăugă „şi Tu!”
călătorru' 