Când crezi că nu mai poți, confunzi putința cu credința…
feb.11
Arhive pe etichete: credinţă
oct.19
…how old am I?
nu venise îngerul la mine nici la el..
că l-am întrebat.. ştii cum arată,
l-ai recunoaşte? ai vreo idee
de timbrul vocii lui ştampilat
e suficient de plătit ca să ajungă până la noi prin distanţa asta
de-o poştă într-o-ntâlnire tăcută
ca o scrisoare.. mi-a zâmbit cald
tomnatic şi intuiesc oarecum vag
de ce m-a-ntrebat câţi ani am: la vârsta mea
(încă) mai cred în îngeri!(?) ..probabil că-l aştept mereu..
în altă parte
iul.22
orbecăitul mers al mâinii
tactila privire o aruncam prin vălul de-ntuneric ca un orb faţă de tot ce-i nevăzut cu mâinile credinţei bâjbâiam şi încercam să-ţi pipăi faţa Dumnezeule făr’ să mă ard dacă se poate şi fără să mă tai să nu-mi rănesc cumva atigerea-n tiptila pipăială a cuvintelor ce-ţi ies din gură sau para de foc ce ţi-o culegeam dintre pleoape de parcă toamna ‘mbelşugată a găsirii era aceea însă ce pot vedea nişte degete-n noapte sau ce-ar putea atingerea s-audă ? în nevăzut ca un arcaş şi-acum mi-arunc, mi-azvârl’ şi gândul şi privirea şi-apoi mă duc să dibui ce-am lovit, ce-am nimerit trăgându-mă de firul cu care de săgeată sunt legat pân’ ce-n cămări pe raft stau perele de foc ale privirii cu care înlocuiesc şi-aici şi-acol’ şi-acum şi-atunci văzând şi nevăzând prin vălul dintre tot ce-i în afar’ şi tot ce-a năvălit în ochi în ochiul viu faţă de tot ce-i nevăzut cu pere-n colţul gurii si sătul setos de dulcile poveşti cu care mâinile din când în când îl zăpăcesc
iul.13
din simfoniile caniculare ale zilei
de-ar fi credinţa un pistol m-aş împuşca în cap şi-n inimă m-aş împuşca să mă străbată glonţul ei şi să se vad-n mine pân’ dincolo de tot ce-i de văzut dar ea-i un tren accelerat ce nu opreşte-n gara mea să urc ci trece-n zbor cu şuier şi tam tam taram taram şi până să m-arunc în faţa lui ca într-un ritual iar l-am pierdut apuc marfare line lente leneşe le urc din mers şi văd şi simt şi gust ce poartă-n ele tot felul de încărcături din care mă hrănesc şi-n loc să-mi iau bilet la clasa-ntâi’ călătoresc cu ele clandestin sub paşi sub pleoape şi sub nări se-ntinde iar un scurt peron cu scări de cord şi becul programat nu-i port pe alţii dinspre ce nu este spre ce va fi mă las purtat trenurile nu ştiu de pânze şi de ape ele nu ancorează-n port ci-n gările pline de praf a unei cărţi sub simfoniile caniculare numite zi
feb.16
minunea ce-mi aparţine
minunea are două toarte şi numai una o pot prinde să ţin de ea cu ochii minţii până le creşte câte-un dinte să trag de ea apoi cu dinţii * mână-n mână legănată ca două gemene bălaie îşi poartă dansul printre dansuri banală apa ei de ploaie ascunsă-n toarta ce se-ntinde ca valul doritor de mal aşa se-ascunde ca ‘ntr-o umbră, într-un firesc într-un banal * căroaia stă cu-o roată lipsă neputincioasă pe o parte cum stau cuvintele-ncordate cu toată forţa lor în carte se varsă pe pământ într-una risipă-n punga găurită că mâna mea n-o crede încă nu se întinde, n-o ridică
feb.12
gesticulări (ale credinţei)
umpleţi vasele cu apă (sau) daţi piatra la o parte strângeţi un omer de mană sau daţi roată de cetate… du-te spală-ţi pleoapa, tina zvârle-ţi haina ce cerşeşte fă din dud spre El o scară cere-i iar fărămitura care nu mai e pe masă strânge-ţi eu-l în răbdare
chiar de doare că îţi pasă… * scaldă-te-n Iordan sau Tărlung de cinci, şase sau chiar şapte că îţi cere-un lucru simplu sari din vorbe către fapte fă corabia fără apă sap-o groapă, un şanţ, un altul toarn’ ulei în vas mai mare prinde-ţi braţu-n rugăciune vorbeşte apei din stâncă să-ţi răspundă cu izvoare… daţi din mână-n mână gestul stoarceţi-i din ochi istoria ca o bârfă ce se varsă dintr-o gură-n altă gură îmbâcsiţi-vă memoria rupeţi-i hotar, măsură… * crede-L pe Cuvânt nu-L cerne, nici nu-l pune la’ncercare vorba Lui e ploaie, ulei, biruinţă vorba Lui e stâmpărare de sete şi umplere pentru deschiderea ta pentru gura aceasta deschisă ca o ureche ce-ascultă ca un ochi de credinţă (balansare între putinţă şi neputinţă trecere către fiinţă din nefiinţă)
iun.17
de’ale datului
ce prostie să cred că Tu vrei banii mei…
să-ţi dau înapoi o bucăţică de fier din fierul Tău…
(Tu-mi ceri mai degrabă gândul acesta!)
iun.8
bartiMeu
haină îmbrăcată-n aruncare fă-te buzunar pentru mine leagă-te leagăn zilelor străine ce mi-s oarbe-n cusături înţepătoare * o să te lepăd în nu mai am nevoie ce urmează să fie va fi noaptea mea-i noapte iar ziua Lui zi în întâlnirea noastră s’or contopi vorbele paşii chemările credinţele ‘ndoielile zornăitul ce zornăie
oct.29
Dialectica lui „Mors et Vita”
Ce-i viaţa-n mâna Ta: o daltă? Da’ moartea? Un ciocan de jucărie? Te foloseşti întruna de amândouă la fel ca de creion şi de hârtie.
Prin foaia zilelor te uiţi în mine, făcută sul cu tot cu calendare: Tu n-ai nevoie să mă vezi prea bine – Tu vezi acolo unde ochiul nu-i în stare.
Una-i o stângă cealaltă o dreaptă şi cu-amândouă ‘ntinse (ca pe ţeastă) lumii îi ceri să nu mai creadă’n glume şi-unirea celor două să primească.
Se uită toţi la Tine cu mirare şi-ascuns în umbra lor rămân în umbră: un ghem de gânduri scurte, neînstare să-nnoade laolaltă coadă-n coadă câte-un răspuns la orice întrebare…
oct.2
Bucuria pe care o dă credința
„Credința ne dă bucurie pentru că ne pune brusc de acord cu ce este real.” – (Jurnalul fericirii) Nicolae Steinhardt
sept.18
Cutia de Valori
ca într-o cutie de valori de la cea mai sigură bancă din lume
mi-am pus încrederea în Tine
nu neaparat zilnic ci mai ales cand ajung la partea necartografiată
a întortocheatului parc al anotimpurilor
„azi plouă”
zice în sinea ei furnica privind înălţimea firului de iarbă
din zona verde a imensului parc incapabilă să-i calculeze
dimensiunile şi să le compare cu restul rămas
aşa cum aduni la urmă firimiturile de pe masă
de ce n-are cheie sau unde a aşezat-o nu face parte din înţelegere
degeaba caut sub preşul fiecărei dimineţi
sau sus în colţul înserării
… partea de înţelegere e alta
aug.22
una din dogmele vieţii
Crezi că poţi să ocoleşti durerea
crezi că o poţi călca în picioare s-o doară ?
Ea nu ne este ceva necesar
ea-i piatra pavată pe drumul nostru oval
chiar având lângă ea şi-altă piatră
pe-a Pământului roată.
Nu te poţi duce niciunde fără (de) ea
cum nu te poţi lipsi de o hartă printre ruinele sinelui
ea e lumina din întunerecul binelui
e cifra exactă dintr-o coordonată
e spiţa susţinătoare de roată.
Chiar dacă crezi că o poţi ocoli
o vei găsi în ocolul pe care îl faci
te va strânge ca şireturile pe-ncălţări
ca nasturii de la haina ce-o’mbraci.
Poţi crede ce vrei durerea rămâne o dogmă a vieţii
asemenea spinilor şi roadelor lor scaieţii !
mart.20
n-am încotro !
Cred c-aşa aleg, sau n-am încotro ?
Nu pot altfel decât să cred şi tremură inima-n mine la gândul că aş putea şi altfel ?!
feb.28
gemeni ?
odat’ pe an mireasmă-n rânduri sfinte
când se deschid şi cărţi şi drumuri înapoi
toţi te vedem de ghimpul necredinţei
cum eşti mânat să negi a cuielor sentinţe
rămase ca dovezi în palmele nestinse
dovezi şi pentru voi şi pentru noi
„Geamăn” ţi-au pus porecla; cu cine semănai?
adânc ascunse-n tine o droaie de-ntrebări
nelămuriri şi taine te-asemănau cu mine
şi zile după zile mă potrivesc ‘napoi
şi semăn necredinţelor din tine
cum plus cu minus parcă sunt necesari socoatei
în golul ranei vrut-ai să-ţi pui vârful de deget
să umpli ce lipseşte din palmele-i bogate
iar potrivire-aceea să-ţi biruiască ochii răpuşi de multe scuturi
şi solzii lor să cadă, de ei tu să te scuturi
mă văd acolo lângă mai geamăn c’ucenicii
fricoşi să-şi trâmbiţeze a îndoielii şoaptă
cum stau şi te aşteaptă să ceri tu cu glas tare
ce toţi vroiau s-audă, dar tu să pui în faptă
o, Tomo cum din toţi mă vreau frate cu tine
gemeni în vorbă ‘n cuget şi în realitate
genunchiul tău s-ascundă genunchiul meu în mine
iar mintea să cuprindă dovezile-i bogate
şi din adânc să iasă ale credinţei roade
să fim la fel şi-n ele; …asemenea în toate
Ioan 20.25
iun.17
Psalm ghedeonic
Un ghedeonic simţământ mă-ndeamnă să Te-ntreb: Unde-s privirile din ochii care văd, unde ţi-e corul îngeresc ? De ce aici, pe „preşul Tău de sub picior” paşii nu ţi-i găsesc ? Dacă eşti Domn, de ce nu tac s-ascult ci îndrăznesc să-ntreb ? Întreg Pământu-ţi cîntă, sau doar poporul Tău:
ba fals ba timorat, duminical sau săptămânic ? Ştiai şi ştii că nu-mi ajunge un răspuns; nu mi-ai trimis scrisori ştiind că n-o să le citesc, ci ai făcut ce nimeni altul n-a făcut: m-ai preţuit, cu ghedeonicele mele întrebări, cu tot! Eşti Domn chiar şi atunci când nu ascult. Domneşti mereu peste Adevăr, şi-aştepţi să-ntreb.
călătorru' 