Arhive pe etichete: creare

o invenție cu greutate

Standard

e greu a inventa o floare
al cărei miros suntem

ar însemna să nu ne ținem mireasma
doar pentru noi
grea și atârnândă mereu
soare care să nu lumineze doar
înlăuntrul lui
egoism care până la urmă se-mpute

invenția asta nu-i nici de ieri
nici de azi
e exact mirosul pe care scriu prostii
dezacordate

inspirând adânc
s-ajung dacă pot
la greutatea despre care vorbeam

e o cură de-ngrășare a miresmei
până când timpul
asemenea apei

nu se mai evaporă
și dintr-o dată putem merge
pe ape
cu-ncredere
pășind din floare-n floare

în marea lumii cu miros
neînflorit
încă

și dintr-o dată
facem mai multe
și dintr-o mare facem oceane
și dintr-o gheață
evaporare
din a cărei nori plouă
a-legând susul de jos
într-un amestec
prielnic

e greu a inventa o floare
…dar nu imposibil

ce-artă!

Standard
tu vezi în balta mea un lac adânc
şi eu zâmbesc când zici că-i
plin de peşte
că-s bărci în el ce-noată
surâzând şi-o mie de culori
ascund câte-o poveste…
 
tu zici ‘nainte fără să te-opreşti
eu dau din cap mereu
ca un zăvor
că bălţile sunt gropi ascunse-n ploi
lipsite de crăpări şi de izvor
 
dar tu o ţii pe-a ta
şi nu te laşi
mă-mpingi cu vorbele răstite lin
simt unde cum se-ntind
cu-vânt sub paşi
simt peşti cum mă străbat
şi stele cum mă ţin…
 
mă ţin de vorbă cu risipa lor
mă ţin în ele vii – o amintire
mă ţin de-a lor toiag sprijinitor
mă ţin ca scaiul de o potrivire
 
eu neg… şi dau din cap şi zic că nu
iar tu zâmbeşti
fără să-mi dai dreptate asculţi
cu-o pleoapă apele gemând
şi marea de priviri
care se zbate
 
…din când în când m-aşez
pe malul tău
ca un pescar cu undinţa
în mână dorind să prind un somn
sau un ecou
să-ţi iau din ochiul
timpului curgând o zi
sau de ce nu
o lună
 
untitled

…iată cum

Standard
cum poate cineva cu mâna
să culeagă stele(le) viorii
din pomul încă necopt 
al universului?
 
vă spun eu cum (poate)
simplu!
într-o lume paralel-perpendiculară
deopotrivă
într-un univers al foii în care 
mâna cu degete e pasta curgândă 
şi albastră sau luminoasă în sine
a culegerii
 
în universul acela sau acesta 
mai bine
în care întinderea mâinii spre stea 
este egală cu viteza curgerii cuvintelor 
din interminabilul meteorit al minei
ce se izbeşte în rămăşiţele liniate ale pomului 
producând un adevărat crater 
ideatic
 
în el va ploua razele stelei 
ce a fost culeasă
lacrimile ei cuneiforme şi glaciare
în care tot felul de peşti vor scoate 
la suprafaţă tot felul de bule 
de interpretare
 
într-o astfel de livadă
fiecare patriarh al propriei lumi 
muşcă cu zgomot din pomul cunoştinţei 
unui altfel de bine
unui altfel de rău de dinaintea 
blestematei izgoniri în cealaltă livadă
încă necreată de cunoaştere…
 
iată cum!
 
 

jumătatea care este

Standard
e linişte mare pe mare cum e lapte şi pâine pe masă
pluteşte frica pe vânt şi pe ape cum plutesc consecinţele-n fapte
prea multă apă
jumătate-i făcută din soare că doar e univers
nu mulţi poli sau cfr vie ce-o veni
poa’ să plouă sau să ningă sau să viscole
sau să viscolească cu coasa de crivăţ până în labirintul melancoliei
din care nu mai ieşim şi peste care stă ca un capac
nesfârşitul ocean al fanteziei pe care nu ne dăm că n-avem plută
şi oh e ştiut că plută au doar unii
ăia care vers cu vers îşi construiesc zborul din aripile rupte ale eşecului
şi încercării
e linşte mare pe mare…
 

n-am ajuns încă !

Standard
de nu-mi vei vorbi ce-am s-ajung Dumnezeule ?
 
voi ajunge sufletul vechiului
şi-l voi (şi) depăşi ?
voi ajunge din urmă din nou(l)?
cusută gura inimii mele cusută cu firul multor tăceri
stă mută stă surdă cu ochii-n durere înoată
în lacrimi se-neacă în ele
în gustul amar de tăcere
mucezeşte sufletu’n ea asemenea merelor
nu mai bate în nicio uşă se prăbuşeşte în umbra ei
cu balamalele împietrite în deschiderea făcută cenuşă
fără lumina niciunui foc fără cutie poştală
fără scrisori fără veşti fără joc…
 
ce voi ajunge de nu-mi vei vorbi
Dumnezeule ?
ce-am s-ajung (în) ce înţelesuri ?
un punct într-o margine de cuvânt sau
nişte puncte într-o suspensie: o lipsă de urme
în urma unor lipsuri de mersuri…
 
joacă-ţi toate cărţile pe masa atomilor mei
ce-ai să câştigi ?
care ţi-e marea dorinţă ce vrei ?
 
împarte cu mine ziua victoriei sau măcar taie în min’ un procent
nişte minute nişte ore nişte secunde
despică burţile nerostirilor până-n tăceri
desparte tăierea celor două tăişuri din sabia cuvântului tău
rupe rămânerea-n urmă de-ajungere
mai noul de mai noul de ou…
 
voi ajunge din urmă planurile zilei dintâi
latura stângă
lunga faţă a întunericului cu înecarea Oxigenului în H2
plimbările tale cu spatele
funia ‘nodată în buriculpământului
dedesubtul plimbărilor
întâiul răsărit al cuvântului …
 (..?)

I am = Eu am

Standard
se uită năucul la o vorbă şi-un „nu”
englezii când spun „am” spun „sunt”
*
sunt două îmbrăcări de drum de loc
la fel
şi-s capete de drum gândind
opus
*
sunt am
şi peste umăr mă tot uit
cum trec pe lângă mine-n ritm alert
şi mă autodepăşesc
şi văd cum nu m-ajung nici cu privirea
de parcă e o stea ce peste ani
se vede într-o noapte
sus pe cer
*
un gând cu-n gând în el
îmi face dintr-o cretă un contur
ce-i mult prea mic ca să încap în el
cu buzunarele cămări
şi lacătul închis de vorba „nu”
*
nu am nu sunt
năuc se uită ochiul până-n el
se caută pe mână pe picior
şi-şi zice că n-ar fi
n-are idee de contur
interior exterior
*
îl am pe „nu” da’ dacă-l folosesc
mă subminez
am fost am vrut am când am nu
din fiecare câte-un pic
în buzunaru’ stâng…
*
şi-l am pe „nu” ca pe-un fermoar
ca pe un nasture de pus la zid
ce sunt
ca pe-o parolă de acces la stări
la ochi bogat şi
ochi sărac
*
ce ai? mă-ntreabă într-o zi
o acadea (impresia rea)
am… amuţit şi am răspuns:
„doar sunt!”

lumina ce-o rosteşti

Standard
cuvintele Tale la început
luminau întunericul devorându-l
dovedindu-i că nu-i
şi-i arătau lipsa de jur împrejur…

când Te-ai gândit să vorbeşti ai vorbit
când Te-ai gândit timpul s-a făcut plan pe care-ai scris
pe care ai desenat din tăceri negru portocaliu
sămânţa aceea de foc
ce-şi aruncă copiii prin ani

spiralat ai făcut sul gândul Tău
şi l-ai vorbit
el a fost prima limbă ce-a fost
îngrămădite literele s-au supus
şi-au stors din sensul lor mici galaxii
cu tot mai mici priviri şi sensuri
ce ascund în ele altele noi
cum fiecare sâmbure îşi poartă
altu’n adânc

azi schimbi motoarele din nişte trupuri vechi
dar nimeni nu aude vorba Ta cu care le ridici
cu care le zdrobeşti şi le sfărâmi
…şi ca să faci (un) loc altora noi
le scoţi afară pe bucăţi

ehe cu câte pagini înainte ai zis „destul”
şi-abia acum aud
lumina ce-o rosteşti după mulţi ani