Arhive pe etichete: copil

…cine ştie?

Standard

se intersectează o stea cu un gând
şi mă opreşte un copil pe stradă şi-mi zice:
nene, îţi atârnă ceva de pe umăr
o dâră zâmbicios de strălucitoare
mai ceva ca o scamă…
nu-i aşa că dacă ma iau după ea
găsesc drumul spre casă –
mult dincolo de copilărie?

când să-i răspund mă trezesc
vorbind singur
în oglinda cu părul alb
şi nu mai ştiu dacă m-am dus acolo
cu biletul prezentului în mână
ca să vizionez un episod mai vechi
sau pur şi simplu ca să mă spăl pe dinţi
cu pasta albicioasă a stelei

cine ştie..
pe ce stradă
o să-ntâlnesc iar
vreun copil…

etalonul zilei (nu de azi) de astăzi: copilul

Standard

Cică aşa zice(a) Nicolae Iorga: ,,Când am încetat sa fim copii am murit.” (am primit pe mess 🙂 )

După ce n-am mai fost copil am devenit adolescent, pe urmă tânăr, ba chiar la 18 ani i-am zis „majorat”, iar acum cu toate ca ma consider om în toată firea, adult (cum ar veni), încă mai am „apucături” copilăreşti. Să fie de bine, să fie de rău ? Bănuiesc că şi, şi !

Pe lângă faptul că e bine să ne menţinem anumite trăsături copilăreşti, atunci când aceste trăsături le scoatem la iveală în contextul şi la timpul nepotrivit, nu e doar (de) rău, ci şi stânjenitor, ruşinos şi nepotrivit.

Iată câteva „păreri” din înţelepciunea divină (atât pro cât şi contra):

  1. „I-au adus nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau.  Cînd a văzut Isus acest lucru, S’a mâniat, şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!”  Marcu 10:13-15
  2. „Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni? Seamănă cu nişte copilaşi, cari şed în pieţe, şi strigă la tovarăşii lor: V’am cântat din fluier, şi n’aţi jucat; v’am cântat de jale, şi nu v’aţi tânguit.” Matei 11:16-17
  3. „… nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari.” 1Corinteni 14:20

A fi sau a nu fi (copil) ?! Asta-i întrebarea !  🙂

Copilăriei

Standard

Să tanjesc după tine înseamnă să-mi aţintesc faţa spre ce a fost şi nu spre ce va fi.

Zambind, îmi pare rău că nu am marcat mai bine unele dintre cărăruile tale, paşii mei nu le mai găsesc.

Rănile din genunchi te-au pecetluit ca memorabilă în ciuda celor catorva randuri şterse…

Strada plină de praf nu se putea compara cu niciun alt loc de alergare, atunci cand m-am luat la întrecere cu norul ce curgea în urma mea şi am învins, ajungand acasă înaintea lui.

„Apar eu” ziceam, încercand să (re)pun laolaltă rotiţele ceasului în jocul de puzzle al curiozităţii.

„Dacă poţi tu, pot şi eu” am zis tatei, lipind încă o cărămidă în zidul încrederii în sine – o cazemată împotriva fricii şi-a neîncrederii; şi dacă tot veni vorba de ziduri, nu-l pot uita pe cel al fricii de întuneric, dăramat noapte de noapte (în drum spre zorii zilei) în micuţa cameră de mansardă, pe tăcute.

Fascinat de licărul stelelor conturam chipuri de constelaţii căutand printre ele chipul Tău Doamne, şi mă vedeam aşa de mic (asta pentru că eram 🙂 ) crescand inima-n mine la consolarea că cerul încape şi-n picăturile de rouă.

Să tanjesc după tine, copilărie, înseamnă să-mi aţintesc faţa spre cele ce au fost şi nu spre cele ce sunt şi vor fi. Mai bine mă bucur de tine ca de un drum pe care l-am parcurs, ca de o treaptă spre alte trepte, ca de un model pe care să-l urmez întreaga viaţă chiar dacă nu mai sunt copil.  

Ţin minte că eram copil…

Standard
200217497-001.jpg
Copil fiind, ţin minte mă jucam
Printre ruine lăsate de război
Descopeream’n-a mea naivitate
Ce simplu este a te bucura.
Cu praful prins de coate şi genunchi
Cu zâmbet cald şi candid, timpuriu
Uitând de foame, grijuri, de părinţi
Descopeream ce-nseamnă să fii viu.
Azi nu mai am nici praf, nici coate, nici genunchi
m-am scuturat cu silă ca de ceva ostil
Şi din târâşul vremilor de-atunci Acuma lungi tranşee,
sub unghii semne lungi
Tânjesc cu patos să fiu iar copil.