Tic…semanTic

că dacă nu eram în gândurile vieţii

nimicul cu-a lui suflet de haosuri preapline

mi-era înlocuire cu planuri în neştire

sau viitor lipsit de trupul cuvântului

nescris sau scris (chiar mai bine)

 

şi dacă nu era umbra de amintire

depoziTată tainic – dovadă cum că este –

de unde adn-uri s-ar împleti poveste

ce nu poate mai nimeni s-o citească

sau să o scrie într-o limbă mică

cu microScopul de-a se şti că este

 

prezenţa mea sub zile de n-ar fi îndrăgită

de trecerile vremii când calde când nocturne

absenţele adunate mi-ar fi repetenţie

pentru o altă vreme

un alt aici, alt undeva: în lumea lui „se poate

s-a putut, se va putea”

 

cert e că sunt – incert e ce înseamnă

ce va-nsemna…

 

Publicitate

un moment dat de nu ştiu cine

am plecat din mine însumi la un moment dat

nu ştiu cine mi l-a dat şi de ce

am vrut să văd şi altfel într-un mod minunat

să văd fără ochii mei să văd prin idei

şi-am plecat fără lacrimi …sau cântece

pe jos am găsit nişte ochelari stafidaţi veştejiţi

căzuţi de pe ramele goale ale pomilor

i-am culcat sub umbrele paşilor repezi grăbiţi

să zbor zborul eonilor din perspectivele pomilor

ca privirea şi ochii să rămână uniţi

 

*

când m-am întors (înapoi) nu mai eram

nu ştiu unde-am dispărut şi de ce

grâul mi se transformase tot într-un lan

putrezirea nu mai era – era altceva

din nesfârşitele fire vibrau cântece

 

erupţii poetice

tumultul de ape, de gânduri, de fapte îmi bubuie-n tobe, în ritmuri şi-n paşi

compun melodii enervant de frumoase din stres şi din nervi, din oraş

se-opreşte pe alocuri ca un râu în betoane sau ca filmul ce stă într-un click de buton

iar pauza tace… întinsă, greoaie devorându-mi tumultul şi cântul cocon

ţiuie-n boxe defectuoasă o notă şi-mi înfund în urechi revolta cu-un băţ

vreau să se gate câmpia întinsă şi greoi stânca mândră s-o supun, s-o cocoţ

ce mă-nervează gălăgia din lumea agendă prea plină umflată-n coperţi

şi graba şi fluxul şi geana căzută tumult ce mă stoarce pe după pereţi

şi m-aruncă deasupra ca pe dopul de plută

şi mă face să urlu un urlet citeţ…

Gânduri în context înCrucişat

Unii stau jos în timp

alţii se înalţă precum ochii şi mâinile şi glasul

se deschid gurile dar nu ca să strige 

şi totuşi strigă dar nu de durere

iar în locul golului tot felul de ecouri 

şi rezonanţe de suflet

după 7 zile pe străzi şi în afara lor

s-au adunat aici în faţa Ta

chipul Tău creionat fragmentar 

parcă e completat ici şi colo de glasuri

poate ştii cineva exact care îşi lasă sufletul

să se exprime glăsuind?

De când cu intersecţia 

am mers şi eu pe acelaşi drum

jos şi sus 

şi m-am oprit lângă şi printre ei, absent...

poate că mâine sau altă dată

tot ce glasul îmi zice azi va fi prezent în mine

o, de-aş inghesui cumva acest context 

pentru ce-a care-o să vină

să duc cu mine acasă gândul 

şi pe mine cel de aici

strig către Acel Cineva care aude 

ce nu e strigat, nici şoptit: 

împietreşte în mine uitarea că nu mai e vreme

azi e mâine!