poate mă înșel uneori cu mirosurile
da` ăsta… (mirosul de care zic)
e deghizat în zile de așteptare
ascuns după prima mărturie
după a doua
și-a treia
până neavând ce face
nemaiavând ce-i face
îl recunoști cunoscându-l
și nu-l mai confunzi niciodată
cu alte mirosuri:
e mirosul vieții!
Când crezi că nu mai poți, confunzi putința cu credința…
n-am ajuns la capătul meu mă prelungesc zi de zi încă şi mă prelungesc cât pot de mult stă mândria pe mine ca o haină ce nu mă-ncape prea strâmtă prea mică prea nepotrivită cu frica mânecilor prea lungi atârnându-mi spre începuturile mele pământeşti fără formă de aripi sau zbor nici nu ştiu dacă am pornit deja în călătoria aceasta spre capătul meu şi mă jenează în ceafă eticheta încă netăiată a confuziei „mai e mult?” întreb stând pe loc „mai e vreme?” întreb răbdarea nerăbdător şi vorbesc mult acoperindu-mă fără să-i las loc să(mi) răspundă cu mâna la gură mă acopăr ca sub ascunderea unei jene sau a unei ruşinări pudice fiecare zi mă compostează şi mă scurtează în trenul acesta al direcţiei întortocheate (lipsit de direcţie – ce glumă gogonată :)) deocamdată îmi ştiu bine staţia: m-am oprit şi azi pe peronul unei cafele să citesc încă o dată cu glas tare cu glas de granit cu glas de piatră sinele meu eul meu me-ul meu n-a ajuns la capăt !
Furi şi hoţiiTe-ai strecurat în magnetul busoleiDe nu mai găsesc Acelese căutafrenetic confuziaOvalului negrual şiretuluimargini de paşiaduse la disperarehoţulefurişlinile hărţilor le-ai sMulsînvârtind din degetca-ntr-un pahar cu apănori închişi în negru se sufocăinnebunindpentru că sprâncenele nu se pot atingedeşi încearcăfurişprivirile se uită-n colţce priviri ?hoţule!
nu sunt doar nişte schiţe verbale
a punctelor de vedere întrerupte-n contur
o caricatură forţată-ntre randuri
un chip aruncat din verigă-n verigă
deformat, fragmentat şi obscur.
conştient sunt că rotundul şi pătratul din mine
o întreagă geometrie revarsă vorbind
ce-mi pare simetric, frumos, bun şi bine
condamnat e de unii sub osandă de fals, mărginaş şi hain.
îmi şopteşte alergarea gâfâită
să îmi las cărăruia şerpuită şi grea
şi s-alerg cu mulţimea-n maratonul minciunii
concurând competiţiei din ea.
ne plouă pe toţi prin umbrele umbrite
picurii judecăţii de sus
în confunzia de chipuri pătate
cu pete-aruncate sau stropi de noroi
importantă-i competiţia cu mine
mai puţin competiţia cu voi
Se întâmplă des în ultimul timp să confund viaţa si aţaPăşind desculţ...atent la vorbe,fără ca ele să aibă habar de sunt eu atent sau nu.Aproape aceleaş sunete,De ce nu ar însemna acelaşi lucru!?Viaţă, aţă,Pâine, mâine,Joc, toc…Oare când seduce negru’E vorba mai mult de rochia ei, sau de culoarea pielii lui?Să ştii că simt la felDe mult,De mult am încercat confuzia pe care o încerci şi tuŞi am găsit că se potriveşte perfect cu viaţa.Sau era vorba de culoareafirului de aţăce se duce !?
călătorru' 