love letter…

şi dintr-o dată apare o fisură

apare dreapta în dreapta celei stângi

creşte în capătul cuvintelor o gură

creşte într-una una în două linii lungi

 

dintr-o dată ne-viaţa venită

e văpaie aprinsă în oaspeţi ad-hoc

trezită adormire ce gându-l îndoaie

punând viitor în prezent boloboc

 

bruscă şi ruptă vorba aceasta

curge ca norul în litera lui

se-ntinde prin noi neştiind unde crapă

ca raza din soare ca mama în pui

 

şi dintr-o dată cuvântul dispare

din amintirea rostirilor lui

fisura tot creşte mai mare mai mare

dispărută e gura şi stânga şi dreapta

şi linia întreruptă

conturul haihui…

 

 

Publicitate

înzăpezitele noastre poteci

ce munţi de tăcere-ntre văile noastre

doar amintirile cărărui mai vibrează

semn că inima nu s-a oprit în loc

ci încă visează

 

venele bătute de umbletul ei

sângerează şi-acuma ecouri

ce duc în spate raniţe de idei

pe marginile prăpăstioase şi-adânci

ale neînţeleselor goluri

 

când vom sfărma atâta stâncă de piatră

cu timidele noastre ciocane?

aud vorba ta cum îmi bate la uşă

ca un cioc mult prea mic

într-o coajă prea mare

 

ce prăpăstii în sufletul nostru

ce piscuri himalaice de tânjire

triunghiulare umbre tatuate

le leagă-n cărărui de amintire

 

şi-arunc din valea mea lasou de vorbe

cu herghelia suflului grămadă

în prea îndepărtata ta câmpie

de dincolo de munţii cu zăpadă

 

de am lăsa toţi caii să alerge

cu ropotul de vorbe în copite

poate că drumeţiile-ar învinge

şi s-ar preface geru-n avalanşe

şi până-n văi s-ar tot topi

s-ar tot prelinge…

 

ăciarbe ereircs

să scrii cu umbre pe apă nu-i greu

e-o povară uşoară pe umăr e şoaptă

înscrisă cu slove de foc

ispită de-a mâzgăli simfonii

pe ciocul şi limba de ciocârlie

aşa într-o doară în glumă în joc

să prindă scrisul viaţă

să învie

 

să scrii cu un câine-un lătrat

să scrii cu alergare-o strigare

să scrii cu iertare-un păcat

să scrii cu dureri vindecare

 

pe lespedea-nvăţării slovă-n slovă

îşi tatuează umerii cu sprijin

orice răspuns cu orice întrebare

iar scrisu-şi curge scrierea şi-l doare

cu foc scriu lemnele tăcut pe-o sobă

şi-l simte bucuria şi-l citeşte

prezenţa lui o scrie şi dispare

cum scrie apa-notul

pe un peşte…

 

stridentul nostru dialog lipsă

tăcerea e piatră

d(o)ar vorba-ţi ciocan o sparge în fărâme rostite

iubirea-i o flacără ce arde-un ocean

ţine-mi minte tăcerea iubite

mă uit şi acum la lipsa-ţi stridentă

se ţine peste tot după mine

o alung cu gânduri de-amintiri dichisite

ţine-mi minte rostirea iubito

tu strigi către mine cu zâmbetul tău

sprijinit pe arcanul peretelui poză

dependent de prezenţa ta împrejur

privirea spre tine mi-e doză

loveşte-mi tăcerile cu vorbele tale

aruncă-le ca pe nişte pahare de sticlă

lipsa cioburilor mă-nţeapă mă doare

gălăgia ta-i vie risipă…

sting becul şi trag draperiile toate

ca pe nişte ziduri nerostite-n zidire

trag peste noapte o alt’amintire

şi tac cu tăcerile-mi toate

(poate c-o să sune vreun telefon

poate va suna cândva vreo rostire)

ţine minte iubito iubite iubire

 

the inside of the outside

strălucea cu interiorul în încordare

trăsesem perdelele cele groase

strălucea cu toate direcțiile

îmi învelisem ochii încuiatele pleoape

ca o celulă întunecoasă

ca un nou stil de viaţă:

*

interioară ne e toată viaţa

întreaga viaţă zâmbită sau plânsă în interiorul gândurilor

o trăim în interiorul privirii

o lăsăm să (ne) alerge în(tre) graniţele părerilor şi (pre)judecăţilor

acoperişurilor pereţilor cămăruţelor ce ne limitează (spaţiul):

întreaga noastră viaţă chiar şi cea exterioară

e înterioară:

*

dialogul e în(tre) mine şi tine

între mine şi noi

sub protecţia chefului nostru de a vorbi

în interiorul mingii de cer

în interiorul cafelei

a cunoştinţei şi-a prieteniei noastre

în mijlocul limbii ce nu ni se pare străină

ce nu ni se pare exterioară

*

câteodată sunt(em) în câte-un film

altădată în câte-o muzică

(sometimes we are in love)

fără să putem ieşi din dragoste

sau din ura (ei) cu care ne întoarce exteriorul pe dos

…sau invers!?

din care nu mai putem ieşi nici scăpa nici dori

*

în interiorul cântecului în care s-a prins urechea

partea interioară a exteriorului a fost coliviată

în cuvântul „colivie”

tot ce-are în comun în comun

interiorul cu exteriorul e uşa geamul şi principiul

vaselor al fizicii a’ trecerii

*

în interiorul curţii se află o oglindă în exteriorul geamului

în care am invitat soarele înăuntru

şi-am închis storurile

el se dichiseşte-n deschideri

se nesinchiseşte-n închideri

şi se strecoară asemenea ploii în frunze

în umbre în pumnii strânși (în bulgări) ai pământului

în ochii noştri prinşi în înteriorul privirii

prinşi în interiorul orbitelor

care se află desigur în interiorul acestei scrieri

ce se strecoară chiar acum în ochiul tău

în ochiul gândului cu care vezi

Tăcerea întotdeauna înseamnă „ceva”

Folosesc aproape în fiecare zi Messenger-ul (IM =Instant Messaging) ca să comunic cu prietenii, sa stau „in touch”, să transmit sau să primesc într-un mod rapid şi ieftin informaţiile de care am nevoie.

Totuşi, aşa ca şi alţii „traduc” cand în mod corect, cand în mod eronat tăcerea ce apare din diferinte cauze. Am găsit 8 interpretări ale tăcerii. Le împărtăşesc cu voi…

click pe poză:

nu că am şi ajuns…

Mi-e şi frică să-ntreb…

Sunt aşa de răvăşitoare răspunsurile Tale!

…da’ dacă nu întreb n’ajung să Te cunosc

şi-atunci ce (mai) contează cate ştiu?!

dialoguri încrucişate

nemijlocit neîndoielnic întotdeauna

comunicarea a fost la fel de uşoară:

20 şi una de grame o şoaptă

ce străbate cu uşurinţă printre alte şoapte

fără să se amestece făr’ să se’ncurce

fără să-şi piardă din greutate

printre valurile înspumate şi zgomotoase ale oceanului

sau şuierul nopţii cu greutatea ei de mormânt…

ce cuvânt!

*

rugăciunile se imprimă-n memorie în pereţii

camerei stând cu tencuiala lipită ureche

cu ferestrele pleoape secrete ce citesc

buzele ce tac buzele tăcând

*

ce? nu-i aşa că şi gândul telefonul vorbirii îl ia

şi-i apasă consoana vocala

fărâmiţând tăcerea ce-i ascunsă în ea…

prin ruptura aceasta răzbat neauzite şi nevăzute de ochi

rugăciuni rugăminţi rugăhărţi

săracele rugăciuni atât de bogate

(ciudate când pe verticală le porţi)

dumnezeu e poliglot

Tu le vorbeşti pe limba ieslei la păstori

şi cu o stea deşiri astrologia
către magi din orient cu ochii-n sori,

c`o privire Tu vorbeşti către Maria

la plugar îi (s)pui în pietre şi-n pământ
tot ce are-n ea Împărăţia

să-şi extragă mersurile din avânt

cum din moarte-şi scoate capul învierea

Tu vorbeşti pe limba unei întrebări:
căutare cu priviri rotunde

dacă-i dimineaţă Tu vorbeşti cu zori

dacă-i noapte, cu lumini cărunte

câţi analfabeţi pe lume sunt,
curios cum toţi ştiu să se roage

dialectul mâinii li-l vorbeşti

când citirea, scrisul, li-s oloage…

numai mie îmi vorbeşti când, cum…

ba cu bucurii, ba cu necazuri ce se-opresc
în malul unui gând

…limbă ne-nţeleasă de talazuri

 

dialog (a)fonic

strigă Dumnezeu dincolo de geamuri

din sticlă e cerul – largi termopane

explodează din strigăt galaxiile plane

ecoul luminii îl numără anii…

nu ştiu ce strigă ! am pus plasă-n ferestre

zboară prin ele tot felul de gâze

de parcă mi-e casa un munte de fagur,

nişte astre confuze

cine-a pus peste lume globul de sticlă

cine-a rostit încă ne rupta vrajă ?

e-o junglă: aud leul cum umblă

prin iarba betonată face de strajă

Pământu-i o masă cu scaune lângă

închisă în cercul lipsit de ieşire

în geam e-o oglindă cu faţa spre mine

ce mă-ngână, m-arată, mă strigă

strigă Dumnezeu dincolo de geamuri

e-ntoarsă urechea, dar nu spre strigare

nu văd difuzoare-n fereastră

iar volumul e dat către „tare”

tuburi

din tuburi, multe tuburi ne e făcută carnea

şi-s ochii nişte goluri umplute de privire

când picuri cînd şuvoaie ni se prelinge starea

şi sufletul ne suflă în delire

… pla, pla, pleosc, pic…

ce nai sub anotimpuri pe-o margine de buză

oftează şi suspină şi respiră

în carnea care toată-i numa tuburi

pentru idee, pentru sânge, pentru fire

tehnologia timpului

timpul are şi el tehnologia lui

trecutul se izbeşte cu zgomot de perete – în sensul lui

viitorul se apleacă peste gard să-şi vadă partea ofilită

… în perete e zidit fiecare din noi

unii cu găuri, alţii cu fire, mari şi mici, sus şi jos, între, deasupra şi pe

undele îşi au spaţiul

curentul – cuprul, apa…

timpul călătoreşte prin noi şi prin mine

uneori prin minele de creion

alteori prin etichete în culori diferite

diferite în diferenţe, în curgere

între cele două capete ale conversaţiei

peste istorii

stă lungul fir al scrierii

(timpul are şi el tehnologia lui…)