Arhive pe etichete: comparaţie

Marin Sorescu: Bancă de lemn în mijlocul mării

Standard

„Dacă aș avea mijloace,
n-aş face nimic altceva
decât o bancă de lemn
în mijlocul mării.
Construcţie grandioasă
de stejar geluit,
să respire pe ea,
în timpul furtunii,
pescăruşii mai laşi.

E destul de istovitor să tot împingi
din spate valul,
dându-i oarecare nebunie;
vântul, el, mai degrabă,
s-ar putea aşeza acolo
din când în când.
Şi să zică aşa, gândindu-se la mine:
“N-a făcut nimic bun în viaţa lui,
decât această bancă de lemn,
punându-i de jur-împrejur marea.”

M-am gândit bine,
lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă.
Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini
în mijlocul sufletului.”

corăbii second hand

Standard

…te cunosc doar din spusele altora
ca pe-o mireasmă fără de floare
ca pe-o recenzie fără de film
doar vorbe second hand mi te mâzgălesc în ureche și ochi
doar gândurile mâinii tale mă țin de mână
strecurându-se printre degete ca o ploaie
căzută din cer sau o lacrimă
dintr-un ochi nevăzut…

strădanie sărată de pe marginea frunții tale
sau ce știu eu a cui…

dacă palmele tale miros a cui
ce știu eu…?
dacă ești (sau nu) cel mai frumos dintre oameni
nu pot decât să (mă-)ntreb

să compar? …cu cine să (te) compar și-n ce fel?
că oricum nu te cunosc decât din spusele altora, Doamne…
ca pe istoria la care n-am fost martor
de la care-am lipsit ad-literam

sălășluiești în cerurile tale și prin cotloanele obscure ale memoriei
…ce știu eu ce uni-vers e ăla
cu câte ceruri
pe câte straturi
ajuns acolo cu corăbiile astea second hand
ale vorbei
ca o marfă în cufere

și-n hamacul gândului te legeni
zâmbind sub soarele acestei cunoașteri
și-n semnele de întrebare crești o cultură
a viitorului ascuns
în sâmburele primăverii până-n cules
din raza de soare până-n boaba de vin
de-a lungul viei cu mlădiță cu tot

te cunosc doar din vorbele altora
ca pe un munte-ntr-o poză
ca pe o vacanță într-o dorință secretă
sau un secret
ne-mpărtășit încă
la nimeni…

360

ding…dong…(glasul soneriei)

Standard

[…] „Se știe că, o carte citită o singură dată este ca un musafir căruia nu-i întorci vizita.” (Andrea Hedeș) 

ca pe umeraş

Standard
lumina difuză atârnă în becuri
atârnă şi-un fotbal undeva pe perete
pluteşte prin aer un fel de scaiete
şi ochii-mi atârnă înecaţi în eşecuri
*
atârnă pe umerii lumii o noapte
lungă şi neagră ca pleata de damă
împletită şuviţă cu farmec şi teamă
în marginea anului şi-a zilelor şoapte
*
totul atârnă de alt-atârnare
în mâna mea ţin a ţinerii mână
vremea e tânără cu chip de bătrână
ziua atârnă-n a ei disperare
*
azi în privire mi se sprinjin-o umbră
ce-atârnă de-o fugar-amintire
pendul dintr-o parte în alta
atârnă mereu dând de ştire…
 

melancolie de iarnă

Standard
pădurea-i aprinsă de-un foc mult prea leneş
ce-n curând va rămâne cenuşă
cu vatra-ngheţată în albul ei cuget
călcată-n picioare de sănii de muget
şi ţinut la distanţă de uşă
*
– rămâi conştiinţă cu suflu-ţi departe
mi-ai pus peste geamuri perdele de gheaţă
mă sperie şi zorii şi tu dimineaţă
rămâi conştiinţă afară
cum scrisul necitit rămâne în carte…-
*
s-a stins focul pădurii lăsând doar schelete
carbonizate în negru de cracă
rămasă-ntre zile ca sabia în teacă
peste tot agăţată cu albul scaiete
cenuşa se mută aici parcă toată…

trecere de pietoni

Standard

creşte un vis în firul de iarbă nepăsător la coasă şi la paşi la uşile de bloc ce stau închise la crunta tiranie din oraş

creşte mereu spre stele şi spre noapte nespus de bucuros că nu e pom cu rădăcinile înfipte înspre şoapte nedezrădăcinate de atom

tresare-n vis sub legănarea lină a vieţilor ce-l mângâie trecând îl scaldă ceru-n lacrima lui plină de visul ce-i prelins până în gând

creşte în firul de iarbă un vis de o perseverenţă uimitoare şi în tânjirea lui spre paradis se dăruieşte uscării către soare

neRegulă

Standard

Cine a zis că gându-i o pană, doar pentru că zboară într-o parte sau alta ?

Gându-i un sfredel !

vizită zilnică

Standard

a venit în fiecare zi la mine

calendarul

calendarul început nu ştiu când…

era foarte proaspăt

şi foarte uzat

şi i se vedeau între pătrăţele

posibilităţile

ca-n faguri zborul albinelor


s-a aşezat confortabil pe canapea

şi-a desfăcut nasturii egali ai filelor

şi m-a lăsat să-i văd inima

bătăile cu care zi după zi

îmi descuie uşa


atunci am întins degetul

vrând să-i răsfoiesc parolele

iar el ca un melc ce nu se grăbeşte

şi-a vârât capul între viitor şi trecut

şi s-a holbat la mine

o zi

” – ” (liniuţa)

Standard

Între multe pietre, care mai de care atinse de vreme

plouate, bătute de vanturi pribegi

aşezate-n şiruri pe-ntinsa campie,

stă o piatra aspră pusă căpătai

cu un nume scris ca pe o hartie,

si-ntre două cifre linia ce o pui.

 

Prima cifră-ntoarce gandul către vremea

cand ţipand de spaima clipelor dintai,

fragedul copil îşi primea un nume…

Nimeni, nici acuma, nimenea nu ştie

de ţipa de groază sau de bucurie ?!

N-a putut a spune, n-ai putea să spui.

 

Celelalte cifre, dincolo de linie

săpate în piatra marmură şi grea

oglindesc o vreme tristă şi pustie…

cand fără de veste, linia minunată

ce misterul vieţii îl urcă şi îl suie

s-a`ntrerupt deodată, s-a`necat în ea.

 

Între două cifre stă o linie scurtă

pe o piatră seacă de mormant

ce tăcand vorbeşte de vremelnicie,

fără nici o vorbă, fără vre-un cuvant…

viata ca nisipul…

Standard

In seara asta, printre cele discutate, s-a strecurat la un moment dat comparatia „viata e ca nisipul” si fiecare a inteles ce a vrut. M-a pus pe ganduri asemanarea si am inceput sa ma gandesc cum e nisipul, si in ce masura comparatia e adevarata.

Acum nu stiu daca se poate vorbi despre viata in general, ca acel izvor misterios si extraordinar care ne face sa traim in fiecare zi (si nu ma refer la inima ce bate)…stiti si voi la ce ma refer. Totusi, cand zic „viata mea” sau „viata ta” plaja  cea larga a vietii se restrange, si poate ca asa pe cearsaful meu se poate vorbi despre nisip si viata.

Si totusi, cum e nisipul? Daca zic viata e grea ! pot atunci sa ma gandesc ca viata e ca nisipul pentru ca nisipul e greu (cine nu crede sa ridice vre-o cativa saci cu nisip – deala ce se foloseste la facut mortar 🙂  – eu am incercat de curand, si la propriu si la figurat.)

Daca zic viata e trecatoare ! pot si in cazul asta sa zic ca nisipul e ca viata, si invers, pentru ca tot de curand mi-a spulberat vantul niste nisip in ochi, si desi e greu, paradoxal zboara destul de bine 🙂

Boaba, boaba, ce-i aia o boaba de nisip? Dar bob langa bob? Numara boabele de nisip daca poti ! e ca si cum ai incerca sa numeri stelele 🙂 Si daca fiecare boaba formeaza sirul vietii mele, eu zic ca pot compara viata cu nisipul. Cand se gata micul sir ce-mi apartine mie (imi apartine pentru ca mi-a fost dat) se gata oare MARELE sir? E de prisos sa intreb !

Si vorba spusa fara intentii rele cateodata, si cu intentii rele alte ori, oare nu a lasat in viata (mea) urme pe care valurile uitarii  se tot chinuie sa le stearga ?! exact asa, cum imi las pasii prin nisip cateodata, adanc…

Viata e ca nisipul… (si… si viata si nisipul au multe alte caracteristici ce-mi scapa deocamdata)

mă doare…

Standard

că nu pot maiestuos să pun împreună

agoniseala anilor în vers

mă doare ca o gură legată-n tăcere

ca nişte drumuri pustii lipsite de mers.

nu am ca să-ţi dau decat împrumuturi

pereţi de fîntînă să îi umplii deplin

şi-n susurul apei ce curge prin mine

stîmpărarea-ntîlnirii e alin.

că nu pot mai bine, mai altfel

să împart în cuvinte iubirea-ntre noi

mă doare ca o timiditate necoaptă

ca nişte pămanturi aride lipsite de ploi.