nenăscută clipa a venit la viaţă când sfârşit tăcerii a-nceput vorbirea pe altarul zilei şi din jertfa nopţii ispăşindu-i vina… s-a născut lumina niciodată parcă n-a zâmbit cadoul ca în mâna mică ce şi-l însuşeşte făurit din jertfa tatei ce slujeşte părăsindu-şi vechiul înflorit-a noul una după alta lovitura clapei scoate din gâtlejul notei o părere în durere-şi are cântecul platforma de pe care zboară jertfă loviturii înălţarea cere
din clipe mari de lut se naşte viaţa oricum e prea târziu: imense au crescut şi şi-au ieşit din propriul înţeles ca apele care nu-ncap în mal şi lutul meu a fost cândva mărunt: dar nu mai e nici timpul care-i clipea privindu-l fix în ochi şi nici măruntul scutec ce-l creştea în clipe mari de lut se duce pesemne că de dor…
Să regret înainte sau să-mi pară rău după?
Mai bine să-mi pară rău înainte decat să regret după!
Regretul a căzut ca un trăznet în paratrăznetul poftelor mele
lăsand o ruptură între păreri de rău şi dorinţă
e oare cu putinţă?
nevăzutul vant al vieţii îmi mătură norii clipelor
fără să mă lase să-i las să-mi plouă pămantul de care mă leg
sufocantă durere în piept
mă încheie ca pe un final de capitol
şi învăţ să aştept următorul – fără regret
întorc foile din calendar spre’a vedea că pe fiecare scrie „aprilie”
iar ziua de luni e duminică
ziua de marţi duminică
întreaga săptămana duminică
– duminică de Paşte –
primul capitol de regret şi de noapte în încorsetarea graului care moare
spre a se naşte!
călătorru' 