al treilea ochi

…poeții?
poeții au un ochi în plus
miopi din când în când la tot
ce-i împrejur a tot
se apropie să vadă ce și cum
magnetic să citească
ce încă nu a fost…

ding…dong…(glasul soneriei)

[…] „Se știe că, o carte citită o singură dată este ca un musafir căruia nu-i întorci vizita.” (Andrea Hedeș) 

Citire cu glas tare

n-am ajuns la capătul meu

mă prelungesc zi de zi încă

şi mă prelungesc cât pot de mult

 

stă mândria pe mine ca o haină

ce nu mă-ncape

prea strâmtă prea mică prea nepotrivită

cu frica mânecilor prea lungi

atârnându-mi spre începuturile mele pământeşti

fără formă de aripi

sau zbor

 

nici nu ştiu dacă am pornit deja în călătoria aceasta

spre capătul meu

şi mă jenează în ceafă

eticheta încă netăiată a confuziei

 

„mai e mult?” întreb stând pe loc

„mai e vreme?” întreb răbdarea

nerăbdător

şi vorbesc mult acoperindu-mă

fără să-i las loc să(mi) răspundă

cu mâna la gură mă acopăr

ca sub ascunderea unei jene

sau a unei ruşinări pudice

 

fiecare zi mă compostează şi mă scurtează

în trenul acesta al direcţiei întortocheate

(lipsit de direcţie – ce glumă gogonată :))

deocamdată îmi ştiu bine staţia:

 

m-am oprit şi azi pe peronul unei cafele

să citesc încă o dată cu glas tare

cu glas de granit

cu glas de piatră

sinele meu

eul meu

me-ul meu

n-a ajuns la capăt !

 

Publicitate

pe buza cărţii

stă vorba pe-o buză de carte închisă…
visează în turnurile ei o pădure
consoană vocală cu vârfuri înalte
pătată de urme cu muguri de mure
cu poarta venirii deschisă
– un gand ce-o ajută să-ndure –

printre oasele ei feţi frumoşii salvează
iubiri din rostirile sorţii
visarea i se pare-nviere
ea-şi aşteaptă lumina sub umbrele torţii

pe buza de carte închisă
ca într-un toc de fereastră banală
îşi sprijină mersu’ n pantof de-ndoială
priveşte cumva prin copertă ‘n-afară
aşteaptă şi speră un ochi şi-o clipită

stă vorba pe-o buză de carte închisă
lipsită de rujul sau sărutul trădării
pe lacătul raftului robit prăfuită
stă vorba pe-o buză de carte
şi-aşteaptă cu ochiul să fie rostită…

nuanţe

Dacă aş ştii aş spune exact, însă întotdeauna culorile pe care le scriu eu se vor combina cu culorile (ochilor) cu care voi citiţi. – o bucaţică de constatare din scrierea Ferestrei, a Foilor şi-a Vieţii

mâncărimi

După ce am îngurgitat cartea am aruncat cotorul la coş

ca pe un măr sperând

că foamea îşi va găsi un capăt ca tramvaiele

sau străzile-nfundate…

 

Cartea s-a scurs printre dinţi cu toată culoarea

cu gust, cu ‘ncărcătură

şi numa’ după mi-am dat seama

că am mâncat şi ambalajul interesat fiind de sufletul lui

 

Că ce-s cuvintele decât nişte mărfuri de schimb

cu care şi oamenii mărunţi fac afaceri

 

Mi s-a făcut rău şi când am dat-o înapoi

nu s-a mai potrivit nicidecum cotorului

doar destinaţiei, lăsându-mi un gust rău o pierdere

şi-o foame (încă vie) ce mă mână spre raft

spre magazinul ce-mi devorează leafa…

 

Că lucrurile-n lumea asta se mănâncă-ntre ele!

Eşti Personajul principal

Eşti Personajul principal al Cărţii şi Autorul scriitorilor (nepricepuţi).

Criticii spun c-ai fi fost inventat, uitând că inventivitatea este invenţia Ta, şi vorbele cu care neagă că ai fi Tu li le-ai dat.

De ce să mă gândesc la Tine dacă nu eşti? De ce încerc să te descriu, să te cunosc, fără să mă forţeze cineva?

De ce urând cărările ce mi le pui sub paşi, că-s prea înguste şi prea drepte să le sui, de fiecare dată când m-abat, regret?

Ce, n-am citit şi alte cărţi ce sunt şi au şi ele un erou? Mă-ntorc târziu să recitesc? Şi chiar de fac aşa din când in când, le iau eu vorba capătai? Le răscolesc în fiecare zi cum fac cu vorba Ta?

E textul lor proaspăt şi nou, ca apa care izvoraşte necurmat, cum este textul Tău, ca viaţa ce ai pus-o ‘n el?

Eşti personajul principal al Cărţii şi mult mai mult de atât, şi eşti Eroul meu!

limba ecoului

Ecoul vorbelor Tale vibrează şi azi în gurile multora

Şi mă întreb cum de pot zice că nu mai vorbeşti?

Ce clar te aud când citesc

Cerneala nu scoate o vorbă,

lemnul s-a transformat tăcut în foaie

Pomu’ a murit

 îngropat sub rădăcinile din lut

Descifrez cu ochii convenţia de semne

încifrată pe scoarţa albă

şi Constat că încă îţi mai aud glasul.