Arhive pe etichete: chip

portret-iz-are

Standard
ce subţire şi-ntinsă e linia aceasta
rămasă în urma tocirii de deget
burete de umbră pre(a)lungă
e pânza de carne cu nimb de portrete
 
semnează-ţi retuşul cu colţul privirii
sau lacrima stoarsă din imensa-ţi visare
şlefuieşte-mi forma ce încă mă doare
cu mâna ta neagră ca noaptea iubirii
 
doar tu şi cu mine să ştim ce înseamnă
mâzgălitul fermoar ce închide secretul
pentru restul privirilor eticheta de sârmă
e cuiul ochiului sprijinindu-şi „portretul”
 
ce întinsă şi lungă e linia aceasta
rămasă în urma tocitului deget…
 201110_chaxaShadowPortrait
Anunțuri

ca pe umeraş

Standard
lumina difuză atârnă în becuri
atârnă şi-un fotbal undeva pe perete
pluteşte prin aer un fel de scaiete
şi ochii-mi atârnă înecaţi în eşecuri
*
atârnă pe umerii lumii o noapte
lungă şi neagră ca pleata de damă
împletită şuviţă cu farmec şi teamă
în marginea anului şi-a zilelor şoapte
*
totul atârnă de alt-atârnare
în mâna mea ţin a ţinerii mână
vremea e tânără cu chip de bătrână
ziua atârnă-n a ei disperare
*
azi în privire mi se sprinjin-o umbră
ce-atârnă de-o fugar-amintire
pendul dintr-o parte în alta
atârnă mereu dând de ştire…
 

noi

Standard

Te ştiu că eşti ! Conturul Tău din vorbe adunat mi l-am imaginat de atâtea ori.

Însă nu te-am găsit, şi te-am pierdut, şi te-am uitat.

Tu nu vrei ca pe foaie să te pun, în linii sau în vorbe, intr-un chip;

ci tot mai mult

ieri doar un pic, şi azi un pic, şi mâine tot mai mult

în mine trupul Tău să îl adun, eu însumi să-ţi fiu chip !

Acuma înţeleg de ce te-ascunzi!

şi partea ce-mi rămâne mie e a-ncerca, mereu să te găsesc şi să te văd

Tu cuibarit în mine să-ţi arăţi

chipul în chipul meu, gestul în fapta mea

şi viaţa Ta să o trăim în noi.

sub stropii judecăţii de sus (criticilor mei)

Standard

nu sunt doar nişte schiţe verbale

a punctelor de vedere întrerupte-n contur

o caricatură forţată-ntre randuri

un chip aruncat din verigă-n verigă

deformat, fragmentat şi obscur.

conştient sunt că rotundul şi pătratul din mine

o întreagă geometrie revarsă vorbind

ce-mi pare simetric, frumos, bun şi bine

condamnat e  de unii sub osandă de fals, mărginaş şi hain.

îmi şopteşte alergarea gâfâită

să îmi las cărăruia şerpuită şi grea

şi s-alerg cu mulţimea-n maratonul minciunii

concurând competiţiei din ea.

ne plouă pe toţi prin umbrele umbrite

picurii judecăţii de sus

în confunzia de chipuri pătate

cu pete-aruncate sau stropi de noroi

importantă-i competiţia cu mine

mai puţin competiţia cu voi

Chipul de umbră

Standard

Am întors cubul pe cealaltă parte şi’am închis ochii Ca să văd mai mare muchia de’acolo. Aşa proiectez imagini pe cerul minţii – folosindu-mă de pleoape. Una din imaginile vechi pe care o folosesc ca să mă gândesc la Tine Este aceea de Tată Nu poza unei familii mari, ci chipul unui Tată cu copilul de mână Unul – ca să poată avea grijă de el şi să-l poată iubi Ca şi cum ar fi singur pe lume. Învârtind cubul mi-am adus aminte de o altă imagine Când ai creat începutul; Şi l-ai creat din nimic, de parcă nimicul e nisipul din care-şi fac copiii castele. Şi iarăş l-am întors Şi lângă nisipul începutului era marea Legată de râuri ce se căţărau pe munţi Iar ei ţineu în braţe Izvorul. Când l-am întors pe o altă parte n-am înţeles ce-am văzut: Se vedea parcă o muchie injumătăţită de timpuri romane Şi-o cruce ce semăna izbitor a iubire… Dar n’am înţeles cum poţi fi umbră! Ştiam că eşti soare cu  raze lungi şi calde Vrajmaş al nopţii şi al întunecimii Dar umbră n’am ştiut că eşti. Şi nu eşti umbra Ta, Eşti umbra mea pe mâna mea cea dreaptă Eşti umbra mea pe care-o văd în faţă Făr’ să mă’ntorc te ştiu cum eşti şi unde: Ce multe feţe are cubul Tău. Ce multe feţe are mica viaţă.