Arhive pe etichete: cer

plasă de fluturi

Standard

 

water-5-600x426şi prind cu mâinile  zborul de fluture
nimeni nu-l vede nimeni nu-l ştie
îi descos aripile şi le-nşir pe hârtie
ca pe-un zbor într-un cer ce-i al meu
un cer-colivie…
 
* poza de aici
 

degetele rădăcini

Standard
mâna de pământ m-a prins de picior
(nu ştiu cum de-am călcat în groapa ei)
şi cum s-a umplut de mine s-a şi închis ca o pecete
peste un legământ pe care doar moartea
cu gura ei mare îl mai poate rupe
 
captiv în strângerea aceasta de mână
pipăi cu ochii florile şi grâul
copacii şi iarba de jur împrejur până
descopăr sub pleoapele lor cât ne asemănăm
cât de tare ne asemuim
 
cu ochiul acesta al degetelor apuc de picior cerul
fără ca el să ştie cum de-a călcat în mâna mea
îngropată adânc în călcâi
 
crescutele rădăcini ale degetelor
îi sorb în fiecare zi grâul nevăzut
ce mângâie vântul cu legănarea lor
şi-n a cărui hamac cele două mâini
de mamă şi tată mă veghează la fiecare căpătăi
al întâlnirii mele cu mine
 

până când ?

Standard

undeva pe marginea bălţii
se odihneşte cerul obosit
ne-a strigat în ureche până când toţi plămânii lui
au plecat
şi nimeni nu ştie
de unde-au venit

singurătăţi bătătorite

Standard
într-un tarziu s-a apucat să ningă
ningea cu ganduri albe dorinte înstelate-n dăruire
de parcă iarna toată’ntr-o privire
ne-mbrăţişa cu gandurile-i calde
*
sub strangerea ei mută şi deplină
am început să tremur ca un suflu
oricat de strălucit-ai fi lumină
prinde-ţi căldura măduvă… un cuplu
*
strivesc sub paşi un univers de stele
în galaxia unei străzi înguste
bătătorind singurătăţi prin ele
(sub paşii vieţii repezi ca o dungă)
o cale prin zăpada încă blandă
*
nu se mai vede-n urma mea nimica
de mergem împreună mană-n mană
steluţele par vii mai sclipitoare
trăiesc sub paşi şi parcă nu se strică
*
într-un tarziu a început să ningă
…departe în cupola mea de sticlă
nu auzeam a cerului gandire
bătătorită-n mii de paşi şi-n umblet
nici gerul cum troznea ca foc subţire…

cer de toamnă

Standard

peste vară, peste groasa căldură din aer

pluteşte un cer tomnatic de veche Golgoltă

o armură cu solzi ascuţiţi ce leagă pămantul cu apă

şi nu-mi lasă privirea să zboare


dincolo, undeva acolo e-o graniţă nevăzută şi tare

e-o baltă albastră născută din crăpăturile seninului

furişată din lumină-n culoare

şi-o toamnă ce cotropeşte pomii şi oile

lăsand în urmă noroiul ei galben călcat în picioare

şi ploile


se scurge ceva de deasupra

o fi instalatorul care şi-a lăsat cheile pe masă

şi-a plecat fără să strangă

fără să-ncuie

cu vara sub braţ – neterminată, nătangă

ca scrisul inegal de mana stangă …

mai atent parcă …

Standard

noi Te rugăm când aşa când aşa

iar Tu taci când într-un fel când în altul

privindu-ne cu coada ochiului însă nu pe furiş

auzindu-ne fără să-ţi pleci urechea spre noi

atent parca

mai atent la polenizarea florilor an de an

la gradele exacte înclinate orizontului

şi rotocoalele alb negru pe care le face soarele


pe urmă laşi ploaia să fugărească vântul

vântul să alerge frunzele

aduci înapoi oceanele în izvoarele munţilor

numeri lunile cerboaicelor şi opreşti surplusul de rău

schimbi inimi de piatră pe inimi de carne

cu ritmul grăbit spre mirare


inima de carne-i sensibilă doare

iar ochii privesc şi ascultă privirea Ta mare

când senină şi-albastră când înnorată şi-ndepărtată

sihastră

aşteaptă sub privirea ei indirectă răspunsurile la rugăciuni

să se-mplinească

gânduri aurii

Standard

se zice că-n cer e mult aur
ascuns la vedere în pavelele străzilor
respirat de pomii cu mere de aur
de lângă râul auriu ce curge peste veşnicele lui pietre
de aur

singurul lucru care nu-i de aur în cer
e soarele;
– în rest, până şi stropii de ploaie
şi norii din care pleacă şi-n care se-ntorc
ca o pulbere valoroasă de a(b)ur –
totu-i reciclare aurie

dumnezeul la care tot aurul din cer se închină
e de aur
numai inimile celor ce-au ajuns acolo prin strămutare
nu-s aşa;
în rest totul, până şi privirea cu care contemplă ochii
şi sufletul celor ce contemplă
e de aur

valoarea aurului din cer e de aur
şi cerul de deasupra cerului e tot aşa
şi păsările ce străbat auriul aer
şi pomii ce-au drept rădăcină întregul pământ
totul

singurul lucru pe care nu-l înţeleg
(asta pentru că gândirea încă nu mi-e de aur)
e dacă aurul de acolo
a fost pus sau a fost scos din mine ?

când copacii cresc în copaci

Standard

painting, originally uploaded by calatorru.

câteodată cerul se face pământ
… cuvântul se face trup şi locuieşte printre oameni….
literele se fac cuvânt şi locuiesc una lângă alta în armonie
… cateodată

metafore

Standard
ploua…
cotoarele coperţilor erau întoarse-n sus
iar norii toţi erau coperţi
din răsfirate foi se prelingeau în picuri
răzleţe litere
ceru-şi turna cuvintele în mine
şi ca să pot pătrunde rostul lor
în ale mele gropi
s-au adunat băltoci
în care oglindea ce-avea de zis…