şi prind cu mâinile zborul de fluture nimeni nu-l vede nimeni nu-l ştie îi descos aripile şi le-nşir pe hârtie ca pe-un zbor într-un cer ce-i al meu un cer-colivie… * poza de aici
iul.24
Arhive pe etichete: cer
mart.22
degetele rădăcini
mâna de pământ m-a prins de picior (nu ştiu cum de-am călcat în groapa ei) şi cum s-a umplut de mine s-a şi închis ca o pecete peste un legământ pe care doar moartea cu gura ei mare îl mai poate rupe captiv în strângerea aceasta de mână pipăi cu ochii florile şi grâul copacii şi iarba de jur împrejur până descopăr sub pleoapele lor cât ne asemănăm cât de tare ne asemuim cu ochiul acesta al degetelor apuc de picior cerul fără ca el să ştie cum de-a călcat în mâna mea îngropată adânc în călcâi crescutele rădăcini ale degetelor îi sorb în fiecare zi grâul nevăzut ce mângâie vântul cu legănarea lor şi-n a cărui hamac cele două mâini de mamă şi tată mă veghează la fiecare căpătăi al întâlnirii mele cu mine
apr.28
până când ?
undeva pe marginea bălţii
se odihneşte cerul obosit
ne-a strigat în ureche până când toţi plămânii lui
au plecat
şi nimeni nu ştie
de unde-au venit
dec.18
singurătăţi bătătorite
într-un tarziu s-a apucat să ningă ningea cu ganduri albe dorinte înstelate-n dăruire de parcă iarna toată’ntr-o privire ne-mbrăţişa cu gandurile-i calde *
sub strangerea ei mută şi deplină am început să tremur ca un suflu oricat de strălucit-ai fi lumină prinde-ţi căldura măduvă… un cuplu *
strivesc sub paşi un univers de stele în galaxia unei străzi înguste bătătorind singurătăţi prin ele (sub paşii vieţii repezi ca o dungă) o cale prin zăpada încă blandă *
nu se mai vede-n urma mea nimica
de mergem împreună mană-n mană steluţele par vii mai sclipitoare trăiesc sub paşi şi parcă nu se strică *
într-un tarziu a început să ningă …departe în cupola mea de sticlă nu auzeam a cerului gandire bătătorită-n mii de paşi şi-n umblet nici gerul cum troznea ca foc subţire…
sept.24
cer de toamnă
peste vară, peste groasa căldură din aer
pluteşte un cer tomnatic de veche Golgoltă
o armură cu solzi ascuţiţi ce leagă pămantul cu apă
şi nu-mi lasă privirea să zboare
dincolo, undeva acolo e-o graniţă nevăzută şi tare
e-o baltă albastră născută din crăpăturile seninului
furişată din lumină-n culoare
şi-o toamnă ce cotropeşte pomii şi oile
lăsand în urmă noroiul ei galben călcat în picioare
şi ploile
se scurge ceva de deasupra
o fi instalatorul care şi-a lăsat cheile pe masă
şi-a plecat fără să strangă
fără să-ncuie
cu vara sub braţ – neterminată, nătangă
ca scrisul inegal de mana stangă …
aug.30
mai atent parcă …
noi Te rugăm când aşa când aşa
iar Tu taci când într-un fel când în altul
privindu-ne cu coada ochiului însă nu pe furiş
auzindu-ne fără să-ţi pleci urechea spre noi
atent parca
mai atent la polenizarea florilor an de an
la gradele exacte înclinate orizontului
şi rotocoalele alb negru pe care le face soarele
pe urmă laşi ploaia să fugărească vântul
vântul să alerge frunzele
aduci înapoi oceanele în izvoarele munţilor
numeri lunile cerboaicelor şi opreşti surplusul de rău
schimbi inimi de piatră pe inimi de carne
cu ritmul grăbit spre mirare
inima de carne-i sensibilă doare
iar ochii privesc şi ascultă privirea Ta mare
când senină şi-albastră când înnorată şi-ndepărtată
sihastră
aşteaptă sub privirea ei indirectă răspunsurile la rugăciuni
să se-mplinească
iun.11
gânduri aurii
se zice că-n cer e mult aur
ascuns la vedere în pavelele străzilor
respirat de pomii cu mere de aur
de lângă râul auriu ce curge peste veşnicele lui pietre
de aursingurul lucru care nu-i de aur în cer
e soarele;
– în rest, până şi stropii de ploaie
şi norii din care pleacă şi-n care se-ntorc
ca o pulbere valoroasă de a(b)ur –
totu-i reciclare auriedumnezeul la care tot aurul din cer se închină
e de aur
numai inimile celor ce-au ajuns acolo prin strămutare
nu-s aşa;
în rest totul, până şi privirea cu care contemplă ochii
şi sufletul celor ce contemplă
e de aurvaloarea aurului din cer e de aur
şi cerul de deasupra cerului e tot aşa
şi păsările ce străbat auriul aer
şi pomii ce-au drept rădăcină întregul pământ
totulsingurul lucru pe care nu-l înţeleg
(asta pentru că gândirea încă nu mi-e de aur)
e dacă aurul de acolo
a fost pus sau a fost scos din mine ?
mai7
când copacii cresc în copaci
nov.10
metafore
ploua… cotoarele coperţilor erau întoarse-n sus iar norii toţi erau coperţi din răsfirate foi se prelingeau în picuri răzleţe litere ceru-şi turna cuvintele în mine şi ca să pot pătrunde rostul lor în ale mele gropi s-au adunat băltoci în care oglindea ce-avea de zis…
călătorru' 