tu vezi în balta mea un lac adânc şi eu zâmbesc când zici că-i plin de peşte că-s bărci în el ce-noată surâzând şi-o mie de culori ascund câte-o poveste… tu zici ‘nainte fără să te-opreşti eu dau din cap mereu ca un zăvor că bălţile sunt gropi ascunse-n ploi lipsite de crăpări şi de izvor dar tu o ţii pe-a ta şi nu te laşi mă-mpingi cu vorbele răstite lin simt unde cum se-ntind cu-vânt sub paşi simt peşti cum mă străbat şi stele cum mă ţin… mă ţin de vorbă cu risipa lor mă ţin în ele vii – o amintire mă ţin de-a lor toiag sprijinitor mă ţin ca scaiul de o potrivire eu neg… şi dau din cap şi zic că nu iar tu zâmbeşti fără să-mi dai dreptate asculţi cu-o pleoapă apele gemând şi marea de priviri care se zbate …din când în când m-aşez pe malul tău ca un pescar cu undinţa în mână dorind să prind un somn sau un ecou să-ţi iau din ochiul timpului curgând o zi sau de ce nu o lună![]()
Arhive pe etichete: cearta
dă-mi un pic de timp
strânseseşi ochii ca pe nişte pumni mă love-ai cu privirile lor mă simţeam străpuns de dorul fior tiptil fredonam nişte vârfuri de pomi nişte vârfuri de ulmi
vroiam să mă bată vânturi arest să mă bată altceva o palmă de cer să mă rupă-n palmele lui de mister fredonata trosnire de pomi fiorul de test
strânseseşi ochii ca pe nişte pumni să nu mă love-şti cu privirile lor să-mi dai timp să mă vezi dispărând înaintea dârelor din urmă de dor a înghesuirii ruptă de sens lipsită de rând
ce făceai şi ce făceam
tu îţi mişcai mâinile pe lângă corp eu învârteam pixu-ntre degete tu îţi aruncai privirea de-a roată eu încercuiam lumea cu degetul tu îţi ascundeai secretele printre scrisori eu scotoceam printre priviri după timbre… * tu râdeai de ziua de mâine eu îi căutam partea amuzantă tu mă ţineai de mână cu gândul eu gândeam ţinerea de mână cu glas tare tu iubeai printre toate rândurile eu iubeam fiecare iubire pe rând… * tu stăteai pe tocuri ca pe-o trambulină eu îţi prindeam în braţe săritura tu condimentai cu răbdare toate diminețile eu îţi împachetam cadourile-n nepăsare tu ţipai paharele în cioburi eu căutam norocul printre ele… * tu plecai o plecare prelungită eu îţi umbream paşii cu umbre tu tăceai cu toată distanţa eu simţeam tăcerea cu glas tare tu nu ştiai c-am să vorbesc la trecut eu nu ştiam că nu răspund pereţii tu-ai fi iubit şi-ai fi existat şi-ai fi vrut eu ar fi trebuit… albie să-ți fiu şi mal
…pentru apele vieţii
(pe) calea lui Kain
ce urme adânci inegale şi repezi ce mulţi au călcat pe urmele tale şi-au făcut din ele obiceiuri în viaţă şi cale
începutul ei şi lumea-s deodată deşi n-a pornit chiar odată cu tine te-ai ridicat pe câmp într-o groapă să zideşti dintr-un frate ruine
n-ai păzit intrarea la uşă berbecul de care n-ai avut grijă cu coarnele-ntoarse ţi-a’mprăştiat fumu’ mancarea ţi-o arse respingerea faţa şi-a’ntors către tine
ţi-ai adunat faţa de pe jos toată ruptă mânia ai lăsat-o să fiarbă a crescut repede neagră o iarbă în care fir cu fir se tot luptă
un viu schimb de cuvinte
nu mă interesează vorba ta
de ce să ne certăm a mia oară ?
mototolite razele ‘ntr-o stea
le-adun în palmă fără să mă doară
prevăd, presimt, şi de pe-acuma ştiu
c-o să mă-ntorc să caut aruncarea
un deja-vu cu mine mult prea viu
îmbrăţişare-amurgului cu seara
cu ochii-nchişi aud şi văd ce zici
şi-mi zic şi eu tăcerea către tine
să ne certăm plăcut şi prietenos
cu umbre şi lumini de vorbe pline
aruncă-mi interesul înapoi
şi-i mâzgăleşte dez-ul de pe frunte
eu stau ca un boxer cu pumnii goi,
să îmi arunci mototolirea-n frunte
eufemismul nostru
la-nceput a fost una – înţelegerea
apoi au fost două … prima + cearta
mai târziu a apărut şi-a treia … tăcerea
pe urmă au rămas iar două … prima s-a deşirat
azi oscilăm între a doua şi-a treia
o primă eufemismică
comparatii
tanjirea-i ca o foame durerea-i ca o sete speranta-i ca o apa ce-alina si adapa in lacrima e plansul trairea ce se varsa in vestea buna-i mana ce-apuca si revarsa in ochii plini de ura e-o noapte fara stele in dragoste-i lumina ce vede cele bune ascunse printre rele ca funiile e cearta ca lantul libertatii iertarea-i o cheita: o lovitura sortii...
mirare
Îmi arde inima în mine
Cum arde febra lui pe tâmple
Fără de pată mi-a slujit
Mulţi ani curaţi…
Şi-acuma s-a îmbolnăvit.
…
Dar nu-ndrăznesc să-L chem la mine
Şi i-am trimis pe ai lui Iacov
Cum arde inima-n nădejde,
Că ei au zis c’a zis că vine.
Dar ce rost are osteneala?
Daţi fuga prieteni pe alee
Şi-i spuneţi doar ca să şoptească…
Că şi eu sunt sub stăpânire:
Şi când zic unuia se duce
Şi când zic vino, iute vine
Ascultă fără să crâcnească!
Să zică doar o simplă vorbă
E plânsul meu şi a mea rugă
E tot ce-l rog pentru-al meu prieten
Doar El e domn iar eu sunt slugă.
Iar Domnul se opreşte-n stradă
Mirat grăieşte spre-a lui Iacov:
De multe zile sunt cu voi
Şi nu ştiu cum e cu putinţă
c-am căutat şi n-am găsit
în voi asemenea credinţă.