ce-artă!

tu vezi în balta mea un lac adânc

şi eu zâmbesc când zici că-i

plin de peşte

că-s bărci în el ce-noată

surâzând şi-o mie de culori

ascund câte-o poveste…

 

tu zici ‘nainte fără să te-opreşti

eu dau din cap mereu

ca un zăvor

că bălţile sunt gropi ascunse-n ploi

lipsite de crăpări şi de izvor

 

dar tu o ţii pe-a ta

şi nu te laşi

mă-mpingi cu vorbele răstite lin

simt unde cum se-ntind

cu-vânt sub paşi

simt peşti cum mă străbat

şi stele cum mă ţin…

 

mă ţin de vorbă cu risipa lor

mă ţin în ele vii – o amintire

mă ţin de-a lor toiag sprijinitor

mă ţin ca scaiul de o potrivire

 

eu neg… şi dau din cap şi zic că nu

iar tu zâmbeşti

fără să-mi dai dreptate asculţi

cu-o pleoapă apele gemând

şi marea de priviri

care se zbate

 

…din când în când m-aşez

pe malul tău

ca un pescar cu undinţa

în mână dorind să prind un somn

sau un ecou

să-ţi iau din ochiul

timpului curgând o zi

sau de ce nu

o lună

 

Publicitate