căzuţi la datorie

am ridicat glasul Dumnezeule

glasul gândului meu să văd de nu s-a ascuns cumva

pe sub el praful de stele

al gândului tău

 

sălăşluieşti în gând ca într-un trup

a cărui membre sunt cuvinte vii cu care

pleci şi stai şi iar revii

ce faci acolo sau ce meştereşti

de ce nu ai un trup al tău nu vreau să ştiu

cu trupul istoriei te-mbraci

cu trupul ei ce-i mort şi nici nu e şi-i viu

 

tu-mbraci o lume ce nu e într-o lume care este

ba nu ba nu îmbraci gândul ăsta-n culoare

şi te foloseşti de poet

ca de un drum dinspre A către Zet

 

Tu parcurgi emausul în trei oameni deodată

şi traduci din Scripturi cu-nviere

şi te faci nevăzut la fel cum te faci că vrei

şirul gândurilor tale să-l pierzi

să cădem pe gânduri odată cu tine

din coaja cuvintelor până-n miez

 

căzuţi la datoria aceasta scăpăm

de datoria altor gânduri şi de dobândă

sub crucea ta cu lemn de jug şi blândă

 

Publicitate