Sonia Spătariu: Recenzie de carte „În coaja semnului de întrebare”

„Volumul lui Ruben mi s-a părut o frumoasă invitație la introspecție și fără să fiu foarte sigură că am ajuns să descifrez metafora ascunsă în titlul pe care îl poartă cartea, m-am simțit îndemnată să sparg coaja sub care se ascund uneori întrebările mele, să le rostesc cu voce tare și să caut răspunsuri pentru ele. Pe unele le-am găsit printre versuri. Pe altele le mai caut încă. Dincolo de spațiul geografic în care mă mișc în fiecare zi. Căci există și o lume nevăzută, cea a sinelui fiecăruia. Cea pe care, consider eu, nu o explorăm îndeajuns niciodată.”

http://blogdeiarna.wordpress.com/2013/07/12/in-coaja-semnului-de-intrebare/

Publicitate

Recenzie de carte (…speechless)

„Have read the book.
(And your writing on the blog.)
I can’t breath. Cried till suffocation. Pain. No air. Blocked on repeat.
The room is choking. The words remained hanging in the air, almost visible.
Yet, I go on. I finish. I live on coffee. For days. Good batteries, but they are not water resistant. And the body is leaking its excess of water. Like the rain you like so much…”

pe buza cărţii

stă vorba pe-o buză de carte închisă…
visează în turnurile ei o pădure
consoană vocală cu vârfuri înalte
pătată de urme cu muguri de mure
cu poarta venirii deschisă
– un gand ce-o ajută să-ndure –

printre oasele ei feţi frumoşii salvează
iubiri din rostirile sorţii
visarea i se pare-nviere
ea-şi aşteaptă lumina sub umbrele torţii

pe buza de carte închisă
ca într-un toc de fereastră banală
îşi sprijină mersu’ n pantof de-ndoială
priveşte cumva prin copertă ‘n-afară
aşteaptă şi speră un ochi şi-o clipită

stă vorba pe-o buză de carte închisă
lipsită de rujul sau sărutul trădării
pe lacătul raftului robit prăfuită
stă vorba pe-o buză de carte
şi-aşteaptă cu ochiul să fie rostită…

cartea de pe marginea cărţii 2

ştii dansul coliviilor?

discurile vechi cântau când înfigeai acul în ele – o gaură mică şi perpetuă, o răsuflare rotund-spiralată

caietului meu îi lipseşte oftatul şi pâlnia, chiar şi atunci când înfig în el pixul şi cu ochii închişi, întredeschişi, caut pe linile scrisului marea moartă

cartea de pe marginea cărţii scrisă mic, dezordonat şi haotic

există o limbă ce n-are nimic a face cu anglo-saxonii, nici cu culoarea pastei, nici cu lăţimea marginii scrise, a marginii de carte pe care fiecare îşi scrie traducerea, fredonând o melodie pe care doar coliviile au auzit-o

la Runcu Mare (lumină în odăiţa bătraneţii)

Pri’naintea ferestrei se întrec anotimpuri
îmbrăcate când gros când subţire

În alb şi în negru zilele îşi fac schimbul

Pe pervaz înăuntru, în chenarul fereştii
perdele meştereau păienjeni,
torcând in subţire.

Becul târziu se lupta cu ţărâna
aşezată cu grijă în straturi

Capac pe găleată, podele şi apă
şi sobă şi lemne ce troznesc amintire.

Sub tâmple mormane,
tac gânduri în privirea căzută pe masă

Bunica stă singură în odaia micuţă.

De când bărbatul i-a plecat în fund de grădină

parcă mult mai pustiu e în casă.

Pe-o parte şi alta, afar’ pe perete
stau loduri răstignite în cuie

Spre nord sunt geamuri murdare
dar totuşi în casă-i lumină:

Nu, nu soarele ce luminează pe afară,
nici lumânarea, nici becul,
nici el nu-i de vină!

Ci galbene file fără coperţi

Mâzgălite de cuvinte bătrâne şi sfinte

Lovesc şi acum

Cum mereu au lovit întunericul vieţii

(ca) flori tremurande
ce sfidează scaieții.