cam aşa arată:

un desfăşurător cu liniuţe

cu cifre însemnând spaţiile goale

mâzgălituri şi-ncercuieli pe ici pe colo

aiurea

oglindă înrămată-n calendare

copcile timpului

timpu-i rănit !

i se văd rănile dimineaţa – spre est, spre răsărit

iar seara i se văd în cealaltă parte

picură peste noi sângele lui de clipită

de parcă picură picătura de ploaie

se-aud rănile timpului prin vreme

cad cu zgomot obloanele nopţii aşa cum noi

atunci când ne doare închidem ochii

îl ţipă cocorii dintr-o parte în alta

îl străpung şi-l sfredelesc râmele-n suflet

nelăsând să se-audă decât tăcuta lor trecere

rănile lui se regăsesc în cărţile de istorie

faţa şi-o regăseşte-n calendare sub cicatricile însemnărilor (noastre)

de la ora 7 la 7 jumate, de la 4 la 2, de la lună la lună

copcile oblojirilor peste nişte răni pe care nu le-nţelegem

(… nu-i doar rănit; timpu-i o rană ! – încă deschisă)

Publicitate

vizită zilnică

a venit în fiecare zi la mine

calendarul

calendarul început nu ştiu când…

era foarte proaspăt

şi foarte uzat

şi i se vedeau între pătrăţele

posibilităţile

ca-n faguri zborul albinelor

s-a aşezat confortabil pe canapea

şi-a desfăcut nasturii egali ai filelor

şi m-a lăsat să-i văd inima

bătăile cu care zi după zi

îmi descuie uşa

atunci am întins degetul

vrând să-i răsfoiesc parolele

iar el ca un melc ce nu se grăbeşte

şi-a vârât capul între viitor şi trecut

şi s-a holbat la mine

o zi