Arhive pe etichete: caiet

„…în naufragiul acesta al singurătăţii aglomerate”, 26 februarie 2011, Danemarca

Standard

februarie 2011februarie 2011 (1)

Am promis A.Damei că o să caut caietul să văd în ce context am pus pe hârtie „printre balamalele zborului.” Am descoperit că eram în Danemarca, în Aarhus mai exact, într-o cafenea Baresso, iar scrierea de dinainte, precum şi cea de după nu prea are nimic a face cu îngerii de niciun fel, fie ei ai istoriei, de vreo nuanţă colorată sau alta, îngeri răi sau buni…pană de înger, sau în pană de înger.  Era în februarie 2011, după cum am scris mai sus, după cum am găsit scris în caiet…

Îmi plăcea să merg acolo în zilele în care eram liber, sâmbăta sau duminica. Stăteam ore întregi cu faţa spre stradă, urmărind oraşul, oamenii, forfota, cu ochii în vreo carte, sorbind la răstimpuri din cafeaua care se răcea între timp, cu pixul înfipt în caiet. Printre calcule în lupta cu viitorul, printre scrierile cu tentă de jurnal filosofico-(meta)fizic (am constatat tentinţa asta atunci când scriu în proză) deviam către poezie, nu doar că mă lăsam purtat, dar încercam să vâslesc spre apele ce au neapărat pe ele, în ele şi „pluta” şi ” oceanul fanteziei”, vorba lui Nichita.

Cafeaua era bună… în cană mare, iar apă lângă ea era la discreţie, gratis… 🙂

baresso

prin lumea dungată

Standard
răsfirat caietul (ca) un evantai
te invită-n lumea lui dungată pe alb
să-ţi aduci privirea de mister de lumină sau de cobalt
*
până-n ceafa lui de catarg
nu poţi pătrunde şi nu poţi dansa
păpădii ce zboară spre neant
sunt foile ce trec cu deget de prag…
*
e ca o intrare răsfoită toată
sau ca o ieşire spre întâmpinare
pe dungile rafturi ţine în spinare
duhul vorbei simple forţa vorbei gloată
*
dacă-ţi laşi privirea să şi-l însușească
n-ai furat tu lucru te-a furat pe tine
printr-un „meu” ce-arată nu ce-ţi aparţine
ci spre ce şi cine lumea-ţi posedată