Într-o dimineaţă, aşa pe la 10, după ce am trecut strada pe la colţul unei intersecţii, o mamă tânără, undeva la 23-25 de ani care se ţinea cu amândouă mâinile de un cărucior mi-a cerşit 2 lei să cumpere lapte pentru pruncul ei. Cum strada de obicei se trece repede, tot cam aşa am trecut şi eu pe lângă fată, fără să iau prea mult în seama „strigătul” ei. Ce, nu-s o droaie de cerşetori peste tot…ce treabă am eu cu ei?… totuşi trecând în grabă pe langă tânăra mamă n-am putut să nu observ disperarea din privirea ei în timp ce cerea ajutor.
Mustrat m-am întors şi i-am implinit cererea, cu un mic +, strângând din buze sub constatarea răutăţii şi a indiferenţei mele, a neputinţei de a fi generos din prima, a egoismului care mă face să-mi placă să primesc însă nu să-mi placă la fel de mult să şi dau. Mi-am adus aminte mulţimea de dăţi în care eu am PRIMIT doar pentru că am cerut, şi nu am cerut în condiţii de disperare (aşa ca ea), şi nici n-am cerut 2 lei, ci mult mai mult, după cum am şi primit mult mai mult, mii de lei… şi nu de puţine ori…nu de puţine ori.
călătorru' 