Arhive pe etichete: burghiu

inversă colecţie

Standard
n-am cu ce să sap în cuvinte
rămasele unghii nu înţeleg
tu mă priveşti zâmbind leoaică cuminte
să mă sfâşii în ghiare nu poţi pe de-a-ntreg’
*
atunci mă păşeşti cu pasul tău lin de felină
mă străbaţi ca o lumină de lună prin noapte şi geam
limba ta linge timp şi-i imprimă
o anotimpică înghesuire în an
*
colecţionez burghie din frunze
privirea de leu e un pai şi un sorb
păşesc peste apele îngheţate de munte
nimic las în urmă din pasul meu orb
*
colecţionez lopeţi din vorbe-nvechite
fără să sap în ele vreun rost
cu care unghiile mele tocite
să-l separe pe azi de ce-a fost
*
colecţionez unghii roase de alţii
tocite de colecţii de multe-ncercări
mai colecţionez priviri prea privite
şi aproape-n colecţii adun depărtări
*
în cuvinte nu sap niciodată nimicul
nu înţeleg ce nu înţeleg
burghiul de frunze mă (ab)soarbe mă-nghite
şi mă sfredeleşte de viu şi de-ntreg
 
Publicitate