Arhive pe etichete: atarnare

…cine ştie?

Standard

se intersectează o stea cu un gând
şi mă opreşte un copil pe stradă şi-mi zice:
nene, îţi atârnă ceva de pe umăr
o dâră zâmbicios de strălucitoare
mai ceva ca o scamă…
nu-i aşa că dacă ma iau după ea
găsesc drumul spre casă –
mult dincolo de copilărie?

când să-i răspund mă trezesc
vorbind singur
în oglinda cu părul alb
şi nu mai ştiu dacă m-am dus acolo
cu biletul prezentului în mână
ca să vizionez un episod mai vechi
sau pur şi simplu ca să mă spăl pe dinţi
cu pasta albicioasă a stelei

cine ştie..
pe ce stradă
o să-ntâlnesc iar
vreun copil…

Se pare că toate „atârnă”

Standard

Solomon deşteptul…neeey…urma să zic că aşa constata el, că „toate atârnă”, însă mă tem că aşa a ieşit traducerea din evreieşte în româneşte… şi na, cum orice traducere este o interpretare, mai mult sau mai puţin poetică, eu o găsesc pe asta de aici poetică destul…ceea ce mă face să mă opresc puţin în dreptul ei.

Dacă ar fi tradus traducătorul cu „toate depind” n-ar mai fi apărut acolo în minte „firul” acela pe care-l sugerează atârnarea… „depinderea”fiind mai puţin vizuală. Nici nu ştiu ce să-mi imaginez când aud cuvânt „a depinde”, însă acolo în minte lucrurile se mişcă mult mai uşor şi mai repede în cazul „atârnării”.

Toate atârnă. Aşa se face că lanţul constatărilor creşte, există, fiinţează din verigă în verigă. Nu întotdeauna cei iuţi aleargă, nici cei viteji nu câştigă întotdeauna războiul, nici cei pricepuţi nu trag folos maxim din priceperea lor, ci toate atârnă de un fir de două fire, cine mai ştie cum sunt ele împletite. Poate ca două fire îmbrăţişate care se încolăcesc unul după altul şi se contopesc oarecum într-un singur fir, sau poate că sunt aşa ca ţeava cu aerul ce-o străbate, şi prin aer străbate legea gravităţii…nevăzută şi foarte puternică până într-un oarecare punct al ei. Sau poate cele două fire de care atârnă totul sunt precum sufletul şi trupul, unul îl locuieşte pe celălalt, altul îl învăluie pe celălalt şi împreună formează un întreg.

Să atârne toate doar de vreme? Adică de firul timpului…
Să atârne toate doar de împrejurări? Adică de firul circumstanţelor…

Nu ştiu să descriu exact ce şi cum, dar se pare că e încă valabilă vechea constatare că toate atârnă mereu…de ambele fire.

scripeţii morţii

Standard
înfloriseră în babilon grădinile
suspendate cu trudă pe scripeţi
se delectau dimineţile prinvind
norii departe
porunca de-a nu plânge
ca să nu putrezească funiile
 
scârţâiau scripeţii sub povară…
printre bulgării păgâni ai semilunii fertile
rădăcini din pomul vieţii
se certau printre cititorii în stele
dacă să creadă mai mult în viaţa veşnică
sau că se convertească la putrezire
 
am salvat funiile…
grădinile suspendate au rămas
între rugina scripeţilor şi florile de piatră
pe care din când în când strănutul
cerului le-a umplut de rouă
 
am salvat funiile poruncind norilor să tacă
oprind roua dimineţilor
sorbind izvoarele din apă…
 
cât de sus te-am înălţat babiloane …
cum să se-ascundă soarele sub tine?
s-au ofilit sub umbra ta grădinile
cu funiile uscate-n cioc îmi zbor cocorii
năuciţi cum au putut aştepta
fără să ţipe albilor că-i prea târziu…
…şi-au început să plângă norii
 

ca pe umeraş

Standard
lumina difuză atârnă în becuri
atârnă şi-un fotbal undeva pe perete
pluteşte prin aer un fel de scaiete
şi ochii-mi atârnă înecaţi în eşecuri
*
atârnă pe umerii lumii o noapte
lungă şi neagră ca pleata de damă
împletită şuviţă cu farmec şi teamă
în marginea anului şi-a zilelor şoapte
*
totul atârnă de alt-atârnare
în mâna mea ţin a ţinerii mână
vremea e tânără cu chip de bătrână
ziua atârnă-n a ei disperare
*
azi în privire mi se sprinjin-o umbră
ce-atârnă de-o fugar-amintire
pendul dintr-o parte în alta
atârnă mereu dând de ştire…