Arhive pe etichete: asemanare

ticul

Standard
când a plecat din balconul neînchis şi strâmt
mi-a băgat tot praful în cana cu cafea
gestul aripii lui bruşte…
 
aşa…cu-nghiţituri am băut ultima gură
cu gust de zbor de muscă
şi microscopice lumi prăfuite
 
aia a fost ultima despăţire înainte de tic…
 
sosit ca o apocaliptică schimbare de lume
(doar) vântul mă bate prieteneşte
pe umăr – tresar…
 
baltzi (1)
 
Anunțuri

Minte: asemănarea dintre gândire şi minciună?

Standard

Cu fiecare zi care trece viaţa se scurtează. Gândul că „nu doar a mea” nu e neapărat îmbucurător. În devenirea ei viaţa se apropie de momentul în care nu va mai fi – a fost o vreme când n-a fost; când nu era altceva decât un gând al lui Dumnezeu stocat sau hoinărind undeva în arhivele memoriei şi a planurilor lui. Cu siguranţă era altceva decât ceea ce este acum – un gând fără de trup. Tot aşa, când va înceta să fie ceea ce este – va fi altceva. Dacă nu o continuare oarecum diferită, atunci măcar o amintire în aceeaşi memorie care le cuprinde pe toate, în care trecuturile şi mulţimea viitorurilor se-nvecinează.

Nu-i sigur, nu-i deloc sigur că voi rămînea acolo o amintire. Câteodată am senzatia că nu-i sigură nici măcar fâşia asta atât de trecătoare a lui azi, minunatul fapt de-a fi. Să fie oare sigur gândul că Dumnezeu nu pierde nimic, nici măcar gânduri, nici măcar amintiri şi astfel voi fi totuşi acolo în memoria lui (pe care probabil o voi numi Multivers sau poezie 🙂 ) o amintire de-a mea pe care o voi trăi cândva altfel. Deşi, uitându-mă la mine, având totuşi în memorie suficient loc pentru mult mai multe din cele pe care le mântuiesc acolo, sau din cele către care nu uit cărarea, nu pierd cheia… ţin minte totuşi doar acele zile şi evenimente şi persoane care tind să iasă din obişnuit, care sunt într-un oarecare fel mai speciale, mai altfel, care strălucesc în întunecatele unghere ale memorie, fie cu lumina zilelor glorioase, fie cu parfumul durerilor.

Dacă cumva tot aşa face şi Dumnezeu mă tem că nu voi fi o amintire de durată în existenţa mea viitoare (privită de aici  desigur, de pe insula asta în derivă). Însă pe de altă parte, face Dumnezeu ceva banal? Probabil că face… El le face pe toate cu rost, cu ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii… sau pe altul pentru uitare.

El mereu face câteceva. El este. Nu a fost, nu va fi, nu devine. El este. Eu mă pun la treabă dorind să fiu, mă pun cu burta pe carte fiind, mă pun pe mine pe foaie ca să rămân : însă eu sunt mai mult decât eu, eu sunt fiind (astfel nu sunt în stare niciodată să ştiu pe de-a-ntregul cine sunt de fapt) – sunt o particică într-o stea, un gând legat de-o minte (ce chestie şi asemănarea dintre gândire şi minciună), o parte, însă o parte dintr-un întreg.

nuanţe verbale

Standard

Se vede prin aerul acesta care ne înconjoară cum ne ies cuvintele din gură, tot aşa de vizibile ca bulele-n apă.

Acolo ne temem, şi dintr-o dată facem din suprafaţă fericirea supremă, sfidând memoria (amintirea) aceea când plămânii respirau lichidul ca pe-o normalitate de la sine-nţeleasă.

Când se va vedea prin aerul acesta care ne înconjoară desprinderea de pe buze a ultimelor cuvinte, atunci vom ştii (cu siguranţă) că rezerva aia a fost limitată şi a ajuns la capăt.

De-ar avea cuvintele culoare, nuanţele celor spuse de noi n-ar sta-n dicţionare ci-n depozitele de vopsele, iar aerul şi atmosfera din jurul nostru ar fi ca lumina de dincolo de prismă.

Când ne-am certa am vorbi cu negru, cu gri şi cu roşu, iar împăcarea ar fi verde şi albă, înrămată de conturul firav al fiecărei zile, în albumul anilor şi-n galeria vieţii.

Din adâncul acesta al oceanului propriu dau drumu acestor câtorva vorbe oxigenate, ca să vă miraţi voi peştilor, şi ca să completez aerul ce începe imediat ce se sfârşeşte acesta.

feminin & masculin

Standard

puse una lângă alta: vorbă lângă vorbă

parcă sunt bucăţi de mere

într-o’mperechere

parcă-s două inimi calde

ce se bat într-una

mâini curate de copii, vesele şi vii


pus de-o parte şi de alta: sunetul, cuvântul

parcă e o stea albastră

soare-n lumea noastră

parcă-s doi îndrăgostiţi

într-o lume aparte

trup acordeon de foi, sub coperţi de carte

măsura puterii noastre

Standard

Suntem judecaţi după forţa adversarilor noştri, după cum valoarea tabloului stă în numărul de copii.

‘nghesuială

Standard

din carne din om şi din lume ţi-ai făcut popas printre noi

în drumul iubirii divine spre uşa din spate cu paie şi boi


un pai printre paie, locaş ţi-au făcut în grâul tăiat  în umbra recoltei

murit lângă secera cu vârful dinţat destin sub întinderea boltei


şi n-au ştiut cine-i deşi Tu le-ai zis, şi-nchis-au lăsat intrarea şi vremea

citit-au în cărţi despre locul prezis şi-n noapte păşit-au cu ochiul închis

lipsiţi de păstori şi de magi ce-au găsit lumina din stea şi busola


umplută ne e şi azi ca şi-atunci şi casa şi (h)anul şi vrerea

în gând şi-n credinţă-i împietrirea din stânci, judecata cu pre şi durerea


Tu fii-ne cadou strecoară-te-ncet ca apa ce-n goluri potrivită e bine

închide-ţi privirea ‘nghesuielii din piept şi-nghesuie-ne-n suflet cu Tine !

asemănare

Standard

două nave care se întâlnesc noaptea…

trag în acelaşi port, stau una lângă alta. nu-şi povestesc valurile de peste zi, nu-şi încrucişează coordonatele nici destinaţile…

împărtăşesc acelaşi cer înstelat, aceeaşi funie, acelaşi mal…

asemănare

Standard

Tăcerea-i o laşitate la fel de mult cât un curaj !

zodia laodiceană

Standard

nu, nu, nu e vorba de inocenţă, tinereţe, liceu

mai degrabă o umbă a asiei mici – o rotaţie cosmi-istorică până la noi, ca o ereditate incurabilă sub lupa scrisorii Lui apocaliptice

trăim se pare sub zodia, în zodia, zodia laodiceană, şi cum e de aşteptat nu ne dăm seama, nu reCunoaştem

continuăm să nu credem în zodii

dreptatea Lui

Standard

– Ce faci aici de-un ceas jumătate? Iată că deja-i nouă şi ceva!

Am o ofertă pentru tine, te du ca să munceşti în via mea.

 

Când va veni spre seară timp prielnic te-oi bucura de-o zi de muncă iar,

Cu banul tău primit într-un chip vrednic vei fi un tată bun în casa ta.

 

Şi bucuros porni spre vie omul. Cu gând cinstit, ca să câştige-un ban.

Iar cel cu via, în piaţă iar; în ceas de-amiază,

Ca un gospodar.

 

– Drept ca să-ţi spun, nu mai trăgeam nădejde c-o să găsesc aici pe cineva.

Iată că-i miezul zilei, mai e vreme, te du şi tu la muncă-n via mea!

 

Şi tot aşa, trimise omu-n vie, şi pe la trei, şi seara-n asfinţit.

O oră doar au mai muncit spre seară, trimişii cei din urmă ce-au venit.

 

Toţi bucuroşi că nu au stat degeaba, c-au câştigat un ban muncit cu greu.

E drept că tuturora gospodarul atunci când i-a trimis, le-a zis: un leu.

 

Trudind în arşiţă, sub greul zilei cei ce de dimineaţă au pronit

Au socotit că lor le-a fi mai bine, că doar, o zi întreagă au muncit.

 

Cei ce-au venit în urmă, acum îs primii. Primesc un leu, atât cât li s-a spus.

Iar cei dintâi stau şi-şi aşteaptă rândul, dar plata lor nu-i cu nimic mai sus.

 

– Dar nu-i corect deloc- se-aprinse unul,

Nădăjduiam c-o să primesc mai mult. În lumea asta chiar că nu-i dreptate,

Doar am trudit din zori până-n apus…

Strângând din buze, cu priviri plecate, cu cât i s-a promis, cu-atât s-a dus.

 

Văzând ce se întâmplă, muncitorii, s-au luat la ceartă pentru dreptul lor.

Şi toţi în cor, aprinşi în glas şi-n faptă au trimis vorbă după negustor.

 

Prietenii mei – le spuse negustorul –

Constat că dacă eu sunt bun voi sunteţi răi.

Mă port cu voi pe cât de drept se poate, cuvântul ce l-am spus mi-l ţin precis;

Acuma fiecare îşi primeşte atât cât la venire i s-a zis.

 

Cu banul meu eu pot să fac ce-mi place, aşa cum tu poţi face cu al tău.

Iar de numiţi voi asta nedreptate, precis că mă priviţi cu un ochi rău!

______________________ 

Ani-au trecut, şi anii iute vin!

De s-a’ntâmplat sau nu povestea aceasta, contează cât se poate de puţin.

Învăţătorul lumilor din astre, în vremea ce-a umblat-o printre noi

Când ne vorbea de lucrătorii-n vie, de fapt El nu vorbea decât de noi.

Şi eu şi tu, târziu sau mai devreme,

Suntem chemaţi să luăm al viţei rod

Iar plata ne-o va împărţi Stăpânul viei

Dupa dreptatea Lui de Voievod.

Atunci se va vedea cine-au fost primii

Şi tot aşa şi cei în urm’ajunşi

Dar via e a Lui

La fel şi plata

Atunci se va vedea ce nu se vede

Cinstiţii vor ieşi atunci în faţă

şi tot la fel va fi cu cei ascunşi.

reguli pentru 2 vieti

Standard

atat de logice unele reguli. atat de simple, atat de „normale” – nu stim o alta versiune decat din cartile SF sau din combinatile simple de tot pe hartie (nu chiar asa de simple pentru unii din noi) insa complicate sau neintalnite in lumea cu care dam nas in nas in fiecare dimineata (lumea realitatilor empirice).

in lumea literaturii unii din noi ne dam toate silintele sa fim CREATIVI, cat se poate de creativi, pentru a lasa si noi ceva, pentru a CREEA  si noi ceva (pentru a fi si noi, intr/o varianta mult miniaturizata, ca El)

in lumea filosofiei oamenii pleaca fara sa stie sigur unde vor ajunge urmarind HARTA FILOSOFICA (paradigma) pe care au primit/o de la altii (direct sau indirect), pe care au combinat/o singuri, pe care au acceptat/o pentru ca li s/a parut cea mai buna sau pentru ca nu cunosc, nu le/a aratat nimeni alta harta. sau ce stii, mai sunt si alte motive: folosesc harta pe care o folosesc cei mai multi. folosesc harta care ii conduce repede spre satisfactii de un gen sau altul (cu costurile si consecintele aferente, desigur)

in lumea spirituala (mana in mana cu lumea filosofiei, dupa filosofia unora) conceptele incearca sa urce pe piedestalul ABSOLUTULUI, aplaudand sau hulind pretentia de unicitate a Divinitatii Triune. pe taramul asta unii incheie cate un pact ce schimba sufletul pe moneada sau faima sau placere, sau toate trei impreuna si imensa dorinta de cunoastere ce ne umple se pleaca in jos spre „adancimile Satanei”. altii abandoneaza valea, si fie ca isi fac cruce de la stanga la dreapta, fie ca isi fac cruce invers, fie ca nu isi fac deloc (fiecare cu crucea lui), urca pe muntele schimbarii la fata – sa se vada pe chipul lor ca au stat si umblat pe „inaltimile Domnului”. si in cazul unora si in cazul celorlalti, nu trebuie sa ne spuna niciunul pe unde a umblat, ca se vede… unul are chipul intunecat, celuilalt ii straluceste fata (mai mult sau mai putin) iar vorbele gurii ii oglindesc prisosul inimii, acreala sau dulceata celor de afara ii trambiteaza calatoria sevei launtrice si spirituale. lumile nu sunt nicidecum paralele

ce ma surprinde la mine, ce ma surprinde la altii, e lejeritatea cu care acceptam normalitatea legilor ce guverneaza lumea fizica, empirica, naturala, neputand face acelasi lucru in dreptul legilor spirituale

ne e greu sa intelegem invierea (element al unei alte lumi, a lumii spirituale), insa nu e greu sa pricepem cum creste si se inmulteste graul, ca el nu rasare aducand cu el alte 30, 45 de boabe daca nu putrezeste si moare acolo in pamant prima data…

ne e greu sa pricepem (ba chiar refuzam cateodata) ca daca facem rau, rau ni se va face si noua, rau vom intalni in cale, raul pe care noi l/am imprastiat in jurul nostru si al altora, chiar raul nostru, sau raul pe care/l fac altii ca reactie, insa nu ne e greu sa pricepem ca daca pe tarlaua ta ai semanat porumb sau cartofi, in nici un caz la vremea recoltei nu o sa culegi banane si struguri

ne e greu sa pricepm cum timpurile vremii se leaga intre ele si se auto determina unele pe altele. ni se pare chiar absurd sa acceptam ideea ca timpul vietii de acum isi lasa amprenta si are un greu cuvant de spus asupra clipei de dincolo de moarte (care nu face decat sa marcheze un sfarsit si un inceput), insa nu ne mira faptul ca daca nu am invatat la lucrare e foarte posibil sa iau nota mica, daca nu am pregatit mai dinainte picnicul, s/ar putea sa nu am tot ce imi trebuie sau tot ce imi doresc la picnic, daca nu mi/am luat examenele nu pot sa ma angajez unde vreau in domeniul respectiv, daca dorm in timpul primaverii nu voi avea nimic bun de cules la toamna, doar buruieni…

ne deranjeaza regulile, mai ales cand trebuie sa le respectam noi, si atata vreme cat nu suntem la conducere avem impresia ca noi stim mai bine, ca am reusi sa facem altfel (pe gustul nostru cel putin), pe cand cel ce e acum acolo face exact acelasi lucru, fara sa il intereseze prea mult punctul meu de vedere, dorintele mele, asteptarile mele. acasa reguli, la scoala reguli, la munca regului, si am tranti cu ele de pamant cateodata, insa pricepem asa de usor ca a trece pe rosu la semafor poate costa viata pe cineva, poate avaria o masina sau mai multe, poate insemna o amenda si o lipsa de bani pentru iesirea planificata in oras …

e normal sa fie un timp intre anotimpuri, e normal sa nu strici florile merilor daca vrei sa mananci mere, si daca e asa normal, de ce ne surpinde, de ce ne mira corespondenta regulilor si a legilor dintr/o lume in alta?