Arhive pe etichete: ascultare

serios…foarte serios

Standard

Ce vorbim noi cu noi înşine nu-s aşa…”vorbe-n vânt.” Pe noi ne luăm foarte în serios, dacă nu cumva cel mai în serios ..vocea de care ascultăm, dintre toate vocile pe care le auzim.

triadă

Standard
vine unu şi(-mi) zice:
stai! opreşte-te!
eu îi prind cât pot de rpd vorbele
ca pe nişte mingi de handbal
şi dau cu ele de pământ să crape
iau ciocanu’ iau toporul
şi le sap înţelesul
cum făcea tata când scotea
cartofii în toamnă
pregătindu-i pentru primăvară
apoi îşi vedea mai departe de lucru
în atelierul dezordonat al sufletului
şoptindu-şi abia auzit: ce…
asta-i vreme de pauze!?
 
Publicitate

indicatorul direcţiei meduză

Standard

„Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea; cine poate s’o cunoască?” Ieremia 17:9

ascultă-ţi inima

lasă proiecţiile ei să te-nveţe

bea apa izvorâtă din ea

tulbure sau obtuză

ea-i setea ce te mână să cauţi

ea-i indicatorul direcţiei meduză


drumurile ei sunt drumuri spre deltă

tumultul ei călduţ ascunde stufăriş

e plină de umbre lumina ei zveltă

te veghează te vânează pe furiş


ea vorbeşte toate limbile lumii

ascult-o şi-nţelege ce-ţi spune

orice dialect la prima persoană

ţi-l jertfeşte şi-nainte ţi-l pune


ascult-o

dacă poţi să te smulgi din braţele ei

ea te iubeşte cu sufocare

flacăra ei te consumă te doare

inima ta-i o cutie Pandoro

o cutie ne goală o cutie ne vouă

ascultare

Standard

fără pământ şi apă şi fără rădăcină

toiagul cu lucirea uscată, noduroasă

din noaptea ce-i ascunsă în lumină

a prins viaţă


de unde-a izvorât în el udeala ?

cum creşte lemnul fără rădăcină ?

din lipsa de mâncare ies migdale ?

cum de îşi are frunza-n primăvară tulpină ?


lipsiţi de pricepere, nărozii,

atomii cuibăriţi în molecule

se-nghesuie în vorba gurii Tale

s-o născocească, s-o alerge, să o suie


şi prin uscata coajă a lemnului cu noduri

prin frunze şi migdale să o spuie

Numeri 17.8

gustul diVin al apei

Standard

Din vase mari de piatră şi multă apă chioară

În curtea’mpodobită pentru nuntă

Ai scos întâia Ta minune, aşa’ntr-o doară

Să le acopere nevoia nedorită.

 

Şi s-au mirat nuntaşii, şi-apoi nunul

De rânduiala neplanificată

Şi s-au mirat şi mirii de norocul

Stârnit de invitaţia acceptată.

 

Şopteau cu toţi sorbind licoarea nouă

De ştie careva care-i e Viţa?

Că au şi ei pe acasă vase goale

Dar apa lor are alt gust,

Oricât ar fi turnată în pahare.

 

Zâmbeai cu bucurie-n colţ de masă

Însufleţit de ajutorul dat

Gândindu-Te la cât de mulţi vor spune:

„Şi apa mea în vin a transformat!”

Moise

Standard
Călătorind spre sud sub mare’albastru
Cu gândul luminos şi fericit
Lăsau în urmă ziduri de cetate 
Ce i-a legat cu lanţuri, i-a’ngrădit
Şi-acuma părăsind greaua robie
Călătoreau evreii spre zenit.
 
Aveau în fruntea lor un fiu de rege 
Ce-a fost plecat şi-a fost smerit la oi
Un ucigaş ce a crezut că are 
În pumnul lui şi-n haina ce o poartă
Puterea de-a le da eliberare.
 
Uitat a fost de toţi, culcat sub haina morţii
La fel ca şi speranţa ce anină
Cu barba sură acum, ţinând toiagu’n mână
Giulgiul cel trist a fost dat la o parte 
Şi-odată reîntors
În neagra deznădejde a readus lumină.
 
Cei care’au adunat susţin că anii
Ce i-a trăit ca fiu şi la palat
Puşi laolaltă lângă pribegie
Până când de acol’ de pe Sinai
Din tufa ce ardea fără să ardă 
Optzeci ar fi de toţi
Jumate duşi sub haina-mpărătească
Jumate lângă oi, pe aspru plai. 
 
Cel care necurmat şi-ntruna ESTE
Un foc mistuitor în rugul sfânt
Deşi ştia că vorba’i e-ncurcată
Şi frica toată loc îşi face-n sân
i-a poruncit s-o`nvingă înc-o dată
să plece chiar acol’ de-unde-a plecat
să rupă firul mării şi-al robiei
şi-n faţa celor oropsiţi şi-n faţa lumii
să-l facă cunoscut pe Împărat.