Arhive pe etichete: aparente

intrarea la apă a minusului

Standard
scad preţurile strigă reclama
scad temperaturile urlă frigul
din cauza nivelului mării scade
orizontul aerului de zici că
ne intră orizonturile la apă
şi nu ne mai cuprinde perspectiva zilei de ieri
 
noi atunci îmbrăcăm alte scăderi
în camerele de probă ale altor ochi
care din privire-n privire – aşa cum
aproapele din aproape-n aproape se apropie –
se-ntorc în izvorul ochilor proprii
şi-atunci domino-ul scăderilor
se declanşează
 
scad vorbele dar nu în centimetri
(cine ştie cum se măsoară înţelesurile)
de zici că inima lor e un melc
pe care după ce îl încânţi îl atingi
între coarnele lui codobelc-neologismice
şi nici la număr nici la viteză nu sunt sărace
în decibeli cu portbagajele lor pline
cu roţi de rezervă
 
(probabilitatea e zero la fel şi rezultatul indiferent
de scădere)
 

mi-e totuna

Standard
să te-ntinzi să te lungeşti până când
întinderea şi tu totuna este
 
să m-ajungi să m-apuci până când
distanţa dintre noi nu mai este
decât o amintire a unei umbre de gând
şi tu şi cu mine gândul suntem
 
să pleci auzi să pleci doar înainte
şi să nu-ţi laşi în urmă nicio privire niciun regret
nicio eşarfă sau altă urmă de parfum a plecării tale
mi-e totuna
 
şi auzi? …am vrut să-ţi mai spun ceva
ceva nesfârşit şi lung aidoma sentimentului dintre noi
dar de ce de ce să tulbur tăcerea asta a ta
care totuna cu a mea este
 
şi eşti: „a fi” se cheamă pasta cu care te speli pe dinţi
şi tragi de tub şi-l întinzi şi-l lungeşti până când
zâmbetul tău şi tu sunteţi aceeaşi oglindă în care îmi număr cu degetele
aburul vieţii
 
să te-ntinzi până când
îmi umpli cămaşa cu-aroma cafelei tale
dimineţile în care te-ntinzi
până când se crapă de ziuă din pricina
braţelor tale lungi cu care mototoleşti singurătatea
şi-o arunci la coş ca pe-un cotor de măr
până când zgomotul muşcăturii amintirile şi noi
totuna sunt
 

gogoşarul umplut al urechii

Standard
ce să curgă ce să stea
steaua-n pungă vorba-n ea
piedici pe cale drum pe pedale
tăceri în taclale şi fum
iubiri între frunze şi focul cătun
memorii uitate cu trupul uşor
fulgi de cenuşă şi aripi de scrum
paşi fără umbră
sens fără drum
 
cum să se scurgă cumul a ce
sufletu-n vorbă cara cu pace
mijloc între două jumătăţi de întreg
ne-nţelegeri legate cu fir de-nţeleg
fire-mpletite cu ghemuri de ghes
gogoşarul urechii umplut cu-nţeles
ca foamea să muşte din hrănire şi ea
cum muşcă întunericul flămând dintr-o stea
şi setea aceasta a ochiului gol
pândeşte-n afară dându-i ocol
 
ce câine adulmecă un fir de miros
ce este nu e: nu ştii de va fi
cum nu ştii de a fost
totu-i o nebunie belşug de-amalgam
ochiu-i al meu da’ nu ştie că-l am
îmi atârnă pe faţă latul lui drum
dansul cu lungu-i certificat că-i nebun
condamnat la judecata unei simple-ntrebări
umplută de viaţa oricărui răspuns
nimicuri vidate cu vidul în ele
coş ce există
lângă gol de nuiele
 
pierdută identitate în găsirea cea nouă
optul culcat în lanul cifrat
rupe literele în oglindă ciudat
coacerea cloceşte clocirea
timpul potrivit se rupe în două
optul cel nou fi-va nouă
 

spate-n spate…

Standard
spatele zilei de azi e faţa zilei
de ieri  sufletul e un ochi care
nu-i altceva decât spatele unei priviri
ce se reazămă pe un umăr
spatele unui alt umăr şi el
timpul e o înlănţuire de omoplaţi…
 

Unde merge strada asta?

Standard
Lucrurile nu sunt lucruri…
culorile nu-s culori
lanterna mea nu-i Lumina Ta…
 
*
Mi-am făcut nişte gheaţă pentru plinătatea paharului
da’ am ignorat unicitatea fulgilor de zăpadă…
 
*
Brusc am luat-o pe străduţa care mergea înainte
– aşa merg străzile în tot felul de direcţii stând pe loc –
mă ducea ducându-mă singur…
 
*
Unde-i imaginea? Imaginea pe care am pierdut-o
a lingurilor lungi cu care îi pot hrăni doar pe alţii
sperând ca ei la rândul lor să facă la fel cu imaginea
lingurilor lungi din mâinile lor…

cântece diferite

Standard

ai tras pe ochi o şapcă jerpelită

şi nu ţi-ai pieptănat perii din barbă, apoi

te-ai aşezat turceşte pe o plită

cioplită grosolan c-o veche bardă


în colţul străzii dincolo de staţie

e-o catedrală plină de vitralii

lumina chipurilor le dă viaţă

pioşi răsună-n criptă gologanii


Isuse vocea ta smerită se ţese cu acordul de chitară

mulţimea-ngândurată şi grăbită

te ocoleşte-ntre carton şi seară


nimic nu le izbeşte în privire

şi până-n inimă nu pot să vadă

Tu cânţi acum din fluier o baladă

şi tot schimbi instrumentul cu uimire

Luca7.31

camuflaj

Standard

pe lângă urmele buzelor curge cafeaua… pe lângă urmele buzelor rămase pe ceaşcă

ne întâlnim la max shop pe marginea desenului animat – exact în locul în care apa acum îngheţată ne izvora la picioare, în vârfurile degetelor de la picioare…

culeg câte-o boabă din ceaşcă – îndepărtez zahărul şi-i pup aroma cu gust de porţelan

în spatele geamului mat soarele se desfată în voie ca plictiseala mea în spatele aparenţelor…