am apăsat turn-on-ul frunzei de smochin şi s-a luminat zâmbetul prietenos alteori serviciul solicitant şi-obositor sau personalitatea ce-a trecut testul body-language-ului esenţial cui îi mai este străină limba aceasta? încrucişarea firelor pe pieptul reclamei…
se minţe? nu! nu vreau să dezplevesc seminţe nici să descriu asemănarea lor pe foaie sau îngroparea lor trecătoare sub copertă * desigur că se minte! e la mintea cocoşului acel negru sub unghie care deschide diferenţa precum o cheiţă mută din loc muntele uşii de fier din iarna închiderii spre primăvară * se minte cu coajă cu tot până la miez şi parcă totuşi cel mai mult cu coaja se minte de… nu se mai vrea găsit miezul de… nu se mai vor scuipate cojile * să mai dezgropăm astfel de o-se-minte sub straturile atâtor obiceiuri până dăm de fosilele noastre luate prin surprindere de erupţia prezentă? * o-se-minte o-se-minte cu voi ne scrie istoria
cum coboară din elicoptere cutii pe scripeţi de funii învârtite în ei spre nişte nevinovaţi şi curioşi copii cu timpul laşi în mine cutiile străine a zilelor prea pline de false jucării * cum de nu ştii? şopteşte o stea spre licărul ochi din inima mea cum de nu ştii de mână să ţii verbul „a fi” cu verbu’ „a avea”? ridic din umeri simplu poverile lăsate acolo de noapte de stele de stea… * cum urcă spre elicoptere funiile goale şi zborul lor static umbreşte plecarea decorul (iar) ochii copiilor tulbură marea din care coboară valuri de cer (cutii îngrădite-n libertăţi de mister)
* cum de nu vrei? ţip-un cocor aflat întâmplător în decor cum de nu poţi? răspund decorurile toate la toţi şi tac din priviri cu gura deschisă: surprindere furată de hoţi
* cum (,) coboară din elicoptere cutii? cum funiile-s scripeţi iar umbletul lor cercuri jucării? cum ştie zborul elice să stea luceafăr sclipind într-o noapte de om? de ce-s zilele pline carton
mici prunci nevinovaţi curioşi cuiburi de zile în a zilelor pom… * ce-s în cutii elicoptere şi cer urechea uşă sau clopoţel libertate ‘ngrădire mister!?
cu degetul pe margine de pahar fac ocolul amintirilor neuitate
o licoare neagră se scurge pe bar precum zborul unor negre păcate
paharul tocit se înalţă timid să şoptească ceva către deget
de şoaptele lui cu ochiul lipit mă desprind mă despart făr’ de preget
paharul tot scade sub umbletul meu rotund ca de paşi lipsiţi de oprire
ciupesc cu cuvinte înţelesuri de maci şi-ntre umeri de opiu sprijin delire
mi se pare că lumea-i oprită pe loc nu o văd să alerge pe stradă
mi se-nvârte privirea cu orbite cu tot dar eu ştiu că-i aşa de faţadă
sunt tari temeliile munţilor ele stau pe oblica axă a Pământului pe nevăzuta lui privire – orbită de lumină – moale făptură ce mă lasă să trec prin ea cu razele-i drepte şi tari rupte de stea
sunt lungi kilometrii de sânge prin tine (însă) tu nu poţi să ţii pasul cu ei plămânii ţi-s plini de frunze străine iar când se ofilesc ţi-s toamnă – toamnă tic-tac-ului şi inimă ei
sunt tari braţele pomilor când sprijină cerul să nu cadă grabnic şi-abrupt peste noi puterea aceasta ce ochii-nsenină vai e ascunsă adânc în noroi…
ce vremuri aride ciuruie viaţa
frunza ei verde mijeşte-ofilirea
o sete fierbinte îi curge prin maţe
şi vorbe uscate îi turuie gura
părerile zic că soarele-i verde
potrivit cu desenul făcut de-o copilă
şi arşiţa lui e o stare de viaţă
ce-i ţinută pe loc de-o pastilă
păcatu-i un vierme iar viermii-s deliciu
la fel ca şi praful de piatră măruntă
ajunsă în sânge cu greu-i de stâncă
fărâma-i devine şi mare şi-adâncă
ce muşcă privirea cu ochiul afară
e coaja subţire aparentă şi bună
hrăneşte-ţi de vrei cu viermi rădăcina
dar ascultă mereu şi frunza cum sună
ce vremuri aride ciuruie viaţa
cu gloanţele oarbe – ciuntită privire
trimite Tu Doamne a iertărilor păsări
ciugulească-ne viermii din gând şi simţire
călătorru' 