sevă de arbore genealogic

de apă sunt oamenii cu multe forme

după chipul dumnezeului de afară

şi nu-s de apă că apa stă dreaptă oriunde

oricând i se liniştesc valurile

i se calmează unda nervoasă

dar ei n-au colţul drept

nici drept reper nivelul mării

acolo… în piept

 

uneori

năvalnici ca apele sunt fiii urmaşii

urmaşii izvoarelor până-n liniştea deltei

alteori

nici nu se aude năvălirea

în liniştea ca de mormând nu-i niciun zgomot

şi-n zgomot nicio curgere din tată în fiu

sevă de arbore genealogic pustiu

 

de apă (ne) sunt oamenii vitali

din ei se evaporă oxigenul sufletului nostru

şi tot cu ei ne spălăm pe mâini înainte de cină

– o mână spală pe alta – şoptim

aruncând câţiva stropi umani peste scânteile umane

ce nemaipomenit ca o sfinţire îmbibată de vină

ne ard şi ne udă

…la rădăcină

 

 

Publicitate

geneză tăcută

din ce-i făcută piatra şi de ce-i tare?

ea-i un fel de mâncare apelor şi pentru moale e dezertare

dar iarba? pare a fi alcătuită din verde

iar verdele-i o parte de lumină ce are primăvara rădăcină

aeru-i tare dacă ai aripi…

mintea ne zboară cu-aripa afară…

iarba ne creşte de dă peste pleoapă şi cu pietre dintre măselele apei ne-adapă

doar tăcerea pluteşte o frunză de zgomot

pe-ntinsa ei scufundare în sus

dac-ar ştii ne-ar da naştere nouă

da’ nu ştie să spună şi nu are de spus

aripa de Unu de Trei şi de Doi

o pată de soare îşi bate aripa în privirea întinsă a apei din baltă

de pe mal le admir dialogul risipa

iubirea lor lină şi caldă

*

prin paiele vechi ciuntite de vreme şi-a răsfirat degetele o mână de iarbă

apucă de piept anotimpul probleme

şi-l mănâncă cu iarba-i înaltă

*

doar banca tăcută cu umerii ţepeni ‘şi-adâncește-n crăpături nebunia

de zici că-i un creier ce tot mai gândește

şi crăpată-n urechi ‘ie solia

*

peste pata de soare aripă întinsă în leagănul vremii un gând se dă huţa

pluteşte-n milenii de lungi balansoare

şi se-ntoarce la locu-i fuguţa:

*

lovită în creştet fu ziua aceea

trei plusuri de lemn pe-un deal căpățână

trei ceasuri de pleoape închise au văzut lumina rătăcind ca nebună

cu spatele ‘ntors către Cel Negreşit

ce s-a adunat pe Sine cu noi:

în minusul nostru întins ca o baltă

să-şi scalde aripa de Unu de Trei şi de Doi

 

 

 

furăciune

să iau de-mprumut, să fur de-a „dreptul” să-mi însuşesc
conectat la cer cumva cu genunchii infipţi în podea
să iau de dincolo putere putere ce nu-mi aparține
să o jefuiesc s-o fac s-o simt prin vene cumva

*

fărâmiturile astea puține să le-nmulțească coșurile-n ele

că vine seara cina-n care lumea se mănâncă pe sine

și-orice străin se cade la mine acasă

să se simtă primit primit să fie bine

*

îmi încearcă inima o bătaie – știi ca atunci când știi că furi-

presimt o hoție mai mare pe care nu o pot face a mea

nu-i de împrumut și nici de vânzare

nu încape-n cămări și-n hambare

ea există s-o iubesc nespus lipsită de-ndoieli

și de-ntrebare

*

crăpate sunt temeliile toate arterele toate în inimi

cineva a furat frunzele de smochin și-a lăsat privirea deschisă

deșteaptă-n mine o fântână izvor cu brațele pline

să curgă prin degete  peste vorbe-n afară

o apă ce nu e a mea ce nu e furată ce-i lipsită de seară

să izvorască din ea… timpul de „iară”

life bubbles

Apa inconjoara bula de aer 🙂 Noi avem nevoie si de una si de alta. Traim in celula apei si in celula rotunda a aerului. I se vede rotunjimea in poza.
Am citit azi marturisirea de credinta a nu stiu cui. „Cred in crestinism tot asa cum cred in rasaritul de soare. Nu doar pentru ca il vad, ci si pentru ca vad totul prin lumina lui”

Paharul asta, cu cateva inghitituri de apa, parca e un ochi spre dependenta noastra de viata.

life bubbles, originally uploaded by calatorru.

pe gânduri

m-am aşezat pe-arcada unui gând

cu umerii-adunaţi şi mâini proptite

picioarele-mi sunt vâsle pentru paşi

în apa ‘ngrămădirilor gândite

şi merg în sus şi-n jos ca nişte roţi

făr’ să mă mişc din gândul ca o boltă

iar ochii-i las s-atârne spre în jos

prin apele adânci ce se revoltă

cu valul lor îmi muşcă din picior

din lopătarea lui le las să muşte

să fiu din ce în ce mai mic şi mai uşor

o apă sub arcada de piruşte

Perseverează!

„Alungă teama din mine, alungă dacă nu cursa din ea

Curajul nu-i deloc absenţa fricii. E încăpăţânarea de-a’nainta!”

Dai de-un loc, apuci o lopată

Din picioare, foame şi fier

Tot ce ştii

Faci o groapă.

Mormânt pentru aşteptările tale 

Cuib de bolovani

Setea arde

În tine ţi-e fruntea sudoare

Băltoacă

Pământ plin de gropi

Ele lipsă de tine

Trudă deşartă

Coli de ţărână

Nu mă sperie volumele voastre

Locul în care vă odihniţi praful 

 mi-e mână.

O să vă sap, o să vă sap, 

o să vă sap

Să fie fântână!